Odată cu venirea pe lume a bebelușului în viața unei familii se pot produce numeroase schimbări. Pe de o parte, multe mămici se simt determinate să schimbe obiceiurile alimentare nefaste ale familiei, iar pe de altă parte unele dintre ele doresc să devină un exemplu de conduită pentru micuții lor.
Așa se întâmplă că după ce bebelușul se naște toate obiceiurile nepotrivite, „permise” până nu demult încep să fie analizate din ce în ce mai bine și excluse din viața de familie. Și cum un stil de viață sănătos se construiește în timp, uneori chiar din primele luni de viață, iată că mama, de cele mai multe ori, reușește să alunge dintre obiceiurile casnice prepararea mâncărurilor folosind prăjelile, exclude sucurile carbogazoase și le înlocuiește cu sucuri preparate în casă din fructe proaspete și tot așa.
Și pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, iată mai jos 5 electrocasnice mici care te vor ajuta să gătești mai sănătos:
1. Friteuză fără grăsimi, cu aer Airfryer, pe care o poți regăsi aici, te va ajuta să prepari alimentele mult mai ușor și mai bine, cu până la 80% mai puțin ulei. Întreaga tehnologie are la bază folosirea unul sistem de aer Airfryer, mult mai eficient și mai sănătos pentru întreaga familie. Friteuza poate rumeni la fel de bine carnea atât la interior, cât și la exterior, păstrând un gust desăvârșit mâncării.
2. Prăjitor de pâine, precum este acesta, este foarte eficient mai ales atunci când copilul crește și iubește pâinea cu unt. Pâinea se rumenește foarte rapid și bine, iar gustul acesteia este unul foarte bun.
3. Storcător de fructe – iată un alt electrocasnic mic care te va ajuta să gătești mai repede și mai sănătos, chiar acasă și pentru întreaga familie. Un storcător de fructe te va ajuta să înlocuiești sucurile din comerț cu sucuri preparate chiar acasă, din fructe proaspete, oferindu-i astfel copilului, dar și întregii familii un pahar energizant, bogat în vitamine și minerale, o porție numai bună de sănătate.
4. Robot de bucătărie – acesta este un aliat de nădejde pentru orice mămică, mai ales în perioada de diversificare a alimentației bebelușului. Este bine să îl folosești cât mai mult timp și trebuie să cunoști că nu ocupă un spațiu foarte mare, iar piesele sale se pot spăla sau curăța foarte ușor. Un robot de bucătărie performant chiar te ajută să gătești anumite alimente la abur și mai apoi să le pasezi cu ajutorul accesoriilor sale, oferind o hrană sănătoasă și foarte gustoasă, perfectă pentru puiul tău.
5. Grill – atunci când locuiești la bloc s-ar putea să îți lipsească grătarul tradițional. Îl poți înlocui cu un grill electric, acolo unde poți găti carnea sau legumele, așa cum ți le dorești. Timpul de preparare este destul de scurt, iar alimentele păstrează un gust la fel de bun. De aceea, este bine să încerci să achiziționezi un astfel de produs, fiind un produs care te va ajuta să gătești cât mai bine și sănătos.
Toate aceste electrocasnice de mai sus sunt un exemplu cât se poate de bun care demonstrează că poți contribui și acasă la crearea unui stil de viață sănătos, bazându-se pe o alimentație echilibrată.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.

