Daruri potrivite în funcție de zodie

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Nu știi ce cadou să-i alegi unei persoane dragi? Astrologia îți poate veni în ajutor, sugerându-ți daruri potrivite în funcție de zodie.

Semnul zodiacal poate furniza o mulțime de informații legate de destinul unui om, de compatibilitatea sa cu ceilalți etc. Tot el, însă, se poate dovedi util atunci când cauți cadouri. Află cum faci daruri potrivite în funcție de zodie și bucură-te împreună cu cei dragi inimii tale.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Berbec

Nativii din zodia berbec sunt recunoscuți pentru personalitatea lor puternică, motiv pentru care adoră darurile personalizate. Sfatul specialiștilor e să alegi obiecte noi și la modă, iar mai apoi să apelezi la un serviciu de personalizare sau, dacă ai mâini dibace, să te ocupi chiar tu de acest aspect.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Taur

Despre cei născuți în zodia taur se spune că adoră obiectele materiale și au un gust deosebit. În plus, sunt conduși de Venus – planeta frumuseții. Iată de ce, atunci când cauți un dar potrivit pentru ei, cel mai bine ar fi să optezi pentru: haine, bijuterii, artă – obiecte care îmbină utilul cu plăcutul, făcând totodată apel la simțuri.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Gemeni

Gemenii sunt atrași de nenumărate lucruri, ceea ce poate complica procesul de alegere a unui dar. Pentru a facilita lucrurile, specialiștii sugerează să se țină cont că nativii Gemeni sunt născuți sub semnul comunicării și al învățării, iar orice obiect legat de aceste aspecte (ex: o carte, un gadget) se poate dovedi potrivit.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Rac

Persoanele din zodia Rac țin mult la trecut și la amintiri. Un cadou cu valoare sentimentală, legat de o glumă mai veche, de o experiență comună ș.a., constituie darul perfect.  De asemenea, Racii sunt gurmanzi, așa că un coș cu bunătăți le poate alinta simțurile. Cadouri din ultima categorie sunt disponibile într-o gamă variată la Giftexperts.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Leu

Leii pun mare preț pe aspectul lor. Astfel, orice produs de îngrijire corporală este o opțiune excelentă. De asemenea, sunt atrași de noutate, artă, teatru și modă. Bilete la ultimul blockbuster sau accesorii în vogă, glam, pot fi pe placul nativilor din zodia Leu.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Fecioară

Astrologii susțin că două cuvinte se ascund în spatele darului perfect pentru cei născuți în zodia Fecioarei. Este vorba de: utilitate și productivitate. Motiv pentru care, hainele sau accesoriile nu îi vor atrage în mod deosebit. În schimb un ceas, o pereche de căști sau un vin bun vor fi daruri pe placul lor, deoarece sunt elegante, dar și utile în același timp.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Balanță

Cheia spre inimile celor născuți în zodia Balanță se ascunde în spatele produselor de frumusețe și a cosmeticelor. Și asta deoarece balanțele pun mare preț pe aspectul lor, la fel ca și leii.  Ultimele noutăți în materie de vestimentație constituie, de asemenea, o idee excelentă de cadou.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Scorpion

Natura complexă a scorpionilor îi pune în dificultate până și pe astrologi, atunci când trebuie să aleagă daruri potrivite în funcție de semnul zodiacal. Chiar și așa, specialiștii au o sugestie: orice obiect cu valoare sentimentală, personalizat, este alegerea potrivită.

Având printre interese psihologia, subiectele oculte și misterioase, niște cărți la temă ar fi, de asemenea, binevenite pentru nativii scorpioni.  

Daruri potrivite în funcție de zodie: Săgetător

Săgetătorii adoră experiențele noi, aventurile și călătoriile. Astfel, orice obiecte care le stimulează interesele sau pot fi utilizate în drumeții, constituie daruri excelente.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Capricorn

Semn de pământ, nativii Capricorn își doresc lucruri folositoare, care să-i mențină cu picioarele pe pământ. Specialiștii atrag atenția, totodată, că această zodie este asociată cu bunăstarea și realizarea, motiv pentru care darurile de calitate îndoielnică, ar fi bine să fie evitate.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Vărsător

Vărsătorii adoră tehnologiile și gadgeturile. Orice obiecte electronice reprezintă, așadar, un dar perfect, mai ales dacă țin pasul cu timpul. De asemenea, ca fani ai rețelelor de socializare și social media în general, ei sunt la curent cu universul celebrităților. Tot ce e legat de numele acestora (parfumuri/colecții vestimentare etc) pot fi luate-n calcul în vederea alegerii unui cadou.

Daruri potrivite în funcție de zodie: Pește

Cei născuți în zodia Peștelui nu sunt preocupați de obiecte materiale ci, mai degrabă, de cele cu valoare emoțională, spirituală. Iubitori de vise și confort, de la pijama până la o pereche de papuci calzi sau un aranjament floral, orice dar care-i face să se simtă oriunde “ca acasă” li se potrivește.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *