3 cadouri de lux pentru proaspeții părinți

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Primul gând care ne vine în minte atunci când o persoană foarte dragă nouă ne anunță că tocmai a devenit părinte este ce anume îi putem oferi în dar pentru a o felicita și pentru a-i arăta că îi suntem aproape. Cei mai mulți dintre noi tratăm subiectul delicat al cadourilor cu destul de multă seriozitate. Poate că știm cum e să primim cadouri anoste, lipsite de inspirație și pe care nu le folosim sau poate că ne dorim cu adevărat ca darul nostru să aducă un zâmbet pe chipul proaspeților părinți.

20973-cadouri-de-lux-pentru-proaspeții-părinți

Greșeala pe care mulți o facem atunci când dorim să achiziționăm cadouri pentru un cuplu de prieteni care tocmai au devenit părinți este aceea că mai mult ne orientăm asupra bebelușului. Chiar și la mult timp după venirea pe lume a bebelușului, în continuare orice cadou – indiferent de ocazie – tinde să fie tot pentru bebeluș. Totuși, dacă dorim să îi felicităm într-un mod autentic pe persoanele dragi din viața noastră care au devenit părinți, putem face asta oferindu-le ceea ce știm noi că le-ar aduce bucurie, asta însemnând să tăiem de pe listă acea păturică drăguță pentru bebeluș, acel urs imens tot pentru bebeluș sau acel trenuleț din lemn cu care bebelușul se va putea juca peste câteva luni.

Iată câteva exemple de cadouri autentice și luxoase cu care puteți surprinde un cuplu de prieteni care au devenit părinți:

  1. Grija de sine. Din momentul în care au devenit părinți, multe persoane se pun automat pe locul 2 sau chiar pe locul 3, bebelușul fiind acum principala prioritate. Totuși, lipsa timpului necesar pentru a avea puțină grijă de sine, precum și faptul că nu mai investesc în propria imagine se traduce adesea prin aspect obosit, dar și prin dispoziție proastă sau chiar depresie. Orice proaspătă mămică va fi cu mult mai încântată dacă va primi în dar o cremă de ochi anticearcăn, o cremă de ten hidratantă sau o paletă clasică de farduri Tom Ford decât dacă ar primi un alt pachet de scutece sau o altă geantă pentru scutece.
  2. Masculin și feminin. Chiar dacă au devenit părinți, în continuare persoanele dragi din viața noastră sunt în esență femei puternice, cu obiective profesionale de îndeplinit și bărbați echilibrați, care acum și-au asumat rolul de a-și întemeia o familie căreia să îi poarte de grijă. Chiar și fără să devenim părinți, de multe ori este bine să ne amintim cu toții că nu suntem roboți care muncim neîntrerupt, ci suntem femei și bărbați care avem nevoie de puțin timp pentru noi înșine și de puțină grijă pentru aspectul nostru. Nimic nu exprimă mai bine feminitatea și masculinitatea precum minunatele parfumuri Bvlgari, așa că dacă doriți să surprindeți plăcut pe cineva drag, cu siguranță nu veți da greș oferindu-i un parfum încântător.
  3. Un dar care nu se demodează niciodată. Orice femeie se simte flatată, respectată și susținută atunci când primește în dar o floare. La fel ca parfumurile, și florile subliniază feminitatea și gingășia. Este deosebit de important să îi amintim unei proaspete mămici că în continuare este o femeie frumoasă și puternică, chiar dacă în prezent este încercănată, își face reproșuri că nu știe cum să îi facă baie bebelușului sau își face griji că nu va scăpa niciodată de kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Un aranjament luxos cu orhidee și iederă îi va alunga orice gând care o face să se încrunte, iar dacă preferați să oferiți o plantă mai maiestuoasă cuplului – mai ales dacă partenerii iubesc plantele-, atunci puteți opta pentru plantele exotice, care au deja câțiva ani și sunt destul de înalte. Cycas Revoluta, Pasărea Paradisului sau un palmier de interior sunt toate exemple de plante exotice, luxoase, care vor aduce prospețime în orice locuință și îi vor energiza pe părinți în misiunea lor de a crește cel mai cuminte și inteligent copil din lume.  
Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *