Nașterea bebelușului înseamnă multe schimbări în viața ta, de la lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere pentru îngrijirea bebelușului și până la schimbări de siluetă. Multe mămici sunt preocupate de kilogramele în plus acumulate în timpul celor nouă luni de sarcină și se tem că nu vor reuși să ajungă la kilogramele de dinainte de a rămâne însărcinate.
Și chiar dacă ai acumulat un număr mare de kilograme, poate chiar 20 trebuie să știi că le vei pierde destul de rapid. Chiar imediat după naștere vei scăpa de 7, poate chiar 8 kilograme, o parte dintre acestea cântărind copilul, iar o altă parte lichidul amniotic și chiar cantitatea de sânge. Cu toate acestea, mai rămâi cu un număr în plus de kilograme și trebuie să te concentrezi să le pierzi după naștere și astfel să ajungi la ceea ce ai fost, o femeie frumoasă, fără complexe.
Iată mai jos 5 moduri prin care poți slăbi ușor după naștere:
1. Fă sport! Imediat după ce ai terminat perioada de alăptat bebelușul și după ce te-ai refăcut pe deplin după naștere ar fi bine să încerci să practici un sport. Dacă înainte de sarcină făceai un sport de performanță sau iubeai antrenamentele grele de la sală, o poți face și acum la fel de bine. Urmează un program sportiv propus de un instructor și realizează acele exerciții care te vor ajuta să scapi de kilogramele în plus. Cu toate acestea, dacă îți alăptezi în continuare bebelușul este bine să faci mișcare, dar nu foarte intensă. Totul trebuie să fie ușor, astfel încât să mai beneficiezi de energie pentru a-ți hrăni și bebelușul. Într-un cuvânt, fii o mămică activă și vei reuși să scapi de kilogramele în plus.
2. Ai grijă la dietă! Aceasta trebuie să fie în primul rând cât se poate de sănătoasă, dacă îți alăptezi bebelușul, acest lucru fiind esențial pentru cel mic. De asemenea, este bine să eviți prăjelile, dulciurile în exces, grăsimile nesănătoase pentru că nu vor aduce nimic bun siluetei tale și nici măcar bebelușului. Mănâncă multe fructe și legume în stare proaspătă și nu te abate de la recomandările medicului în perioada de alăptare. Dacă faci și sport ar fi bine să ai în vedere anumite vitamine și minerale, pe care le poți găsi aici, fiindu-ți necesare pentru a nu se produce niciun fel de dezechilibre. De asemenea, zahărul ar fi bine să îl înlocuiești cu cantități mici de dextroză (glucoză), precum este aceasta, fiind recomandată în cazul unor antrenamente mai grele sau cu alt tip de îndulcitor natural.
3. Alăptează bebelușul – se spune că în timpul alăptării mama va reuși să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii. De aceea, pe lângă beneficiile pe care le are alăptarea pentru bebeluș, aceasta are și numeroase avantaje pentru mamă, reușind astfel să piardă mai ușor kilogramele în plus și de asemenea să țină la distanță cancerul de col uterin sau mamar.
4. Înoată mult – aceasta este o activitate foarte plăcută pentru oricine. Ai putea să îți faci un obicei din a merge la înot. Pe de o parte te vei relaxa mai mult, rezervându-ți timp numai pentru tine, iar pe de altă parte vei profita de acest timp pentru a slăbi mai ușor.
5. Folosește proceduri de remodelare corporală – acest lucru este chiar indicat după naștere oferind pielii tale un aspect cât se poate de ferm, ba chiar mai mult de atât vei pierde și din numărul de centimetri din talie sau șolduri. Într-un cuvânt, aceste proceduri îți vor face mult bine.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.

