5 modalități simple de detoxifiere care nu ne obligă să consumăm doar sucuri verzi

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

În timpul sezonului rece, tuturor ni se întâmplă să abdicăm adesea de la dieta obișnuită și sănătoasă și să ne răsfățăm de prea multe ori cu mâncăruri bogate. Indiferent dacă ați câștigat câteva kilograme în plus sau vă simțiți cam lent, o detoxifiere chiar în miezul iernii este o modalitate fantastică pentru a vă energiza corpul și mintea și pentru a începe să vă respectați regimul alimentar sănătos și echilibrat.

Totuși, cele mai multe persoane se tem când aud cuvântul detoxifiere, gândindu-se că vor trebui să țină post negru sau să consume doar sucuri de legume. Este bine de știut că nu este deloc indicat să renunțați deodată la alimentele solide pentru a consuma doar smoothie-uri verzi și apă cu lămâie. În timp ce detoxifierea cu sucuri de legume a fost o tendință populară în domeniul dietelor, o astfel de metodă de detoxifiere nu este de lungă durată și poate fi chiar dăunătoare pentru organismul nostru, privându-l de o varietate de macronutrienți, minerale și vitamine.

Tehnic vorbind, organismul nu are nevoie de ajutor extern pentru a scăpa de toxine, căci pentru asta avem ficat. În schimb, putem să ne ajutăm ficatul să funcționeze mai bine cu câteva mici trucuri. În general, cea mai bună metodă de detoxifiere vizează minimizarea aportului de toxine care pot copleși organismul, așa că în rândurile care urmează, vă prezentăm cum anume puteți pune în aplicare o asemenea metodă de curățare.

Reduceți dimensiunile porțiilor. Dacă ați petrecut până acum sezonul rece savurând piureuri cremoase și plăcinte calde, acum este timpul să reduceți puțin aportul caloric. Încărcarea constantă a corpului cu prea multă hrană ne menține sistemul într-o stare permanentă de suferință digestivă și chiar poate reduce capacitatea organismului de a absorbi nutrienții. Această reducere a capacității digestive a corpului poate duce la o acumulare de toxine care poate rezulta în creștere în greutate, tensiune arterială ridicată și multe alte consecințe neplăcute. Prin urmare, consumul unor porții mai mici este un pas important pentru detoxifierea organismului.

Optați pentru alimente mai sănătoase. Pentru a vă simți sătul deși ați micșorat dimensiunea porțiilor, este important să alegeți alimente integrale în defavoarea alimentelor procesate și să consumați alimente care satisfac mai multe nevoi nutritive. De exemplu, puteți opta pentru avocado în loc de unt, mai ales că avocado conține și vitaminele C, E, K și B6. În mod similar, încercați să înlocuiți smântâna cu iaurt grecesc, zahărul alb cu mierea de albine și carnea roșie cu pește sau alte surse mai calitative de proteine. Dacă nu aveți timp să pregătiți masa acasă și vă gândiți să cinați în oraș, optați pentru un restaurant cu specific mediteranean în locul restaurantelor cu meniuri tradiționale.

Beți mai multă apă. În general, este indicat să consumăm 35 de ml de apă pentru fiecare kilogram, așa că dacă aveți 50 de kilograme, va trebui să consumați 1750 ml de apă. Fără dar și poate, hidratarea este cheia pentru o stare excelentă de sănătate. Pe lângă faptul că elimină deșeurile și toxinele, hidratarea corespunzătoare sprijină sistemul imunitar, susține sănătatea celulelor, digestia, previne bolile și multe altele. În plus, dacă suntem deshidratați, putem avea falsa impresie că ne este foame, când de fapt ne este sete.

Consumați mai multe alimente diuretice. Alimentele care conțin multă apă susțin detoxifierea organismului. De asemenea, alimentele diuretice ne ajută organismul să rămână hidratat și să scape eficient de excesul de lichide, eliminând totodată și deșeurile. Optați pentru lămâi, sfeclă, castraveți, usturoi, broccoli, fenicul și pepene.

În cele din urmă, trebuie să știți că în timpul detoxifierii este extrem de important să nu neglijați aportul de proteine. Mulți oameni au impresia că detoxifierea implică doar consumul de legume și fructe proaspete, dar acesta este doar un mit. Proteinele sunt esențiale pentru o detoxifiere sănătoasă și durabilă. În esență, proteinele susțin creșterea și reparația celulară și mențin masa musculară. Totuși, în timpul detoxifierii, este bine să optați pentru proteine de înaltă calitate, pe care le găsiți în special în pește și în fructe de mare.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com