3 pași către o pierdere din greutate sigură și sănătoasă

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Dacă ar fi să numim un lucru la care se gândesc majoritatea oamenilor la început de an, atunci cu siguranță ar fi vorba despre pierderea în greutate. În mod ideal, pierderea kilogramelor în plus ar trebui să aibă loc treptat, respectând nevoile nutriționale ale corpului și fără să îl privăm de nicio categorie de alimente. Așadar, pierderea în greutate ar trebui să fie un proces treptat, dar sigur, sănătos și cu rezultate permanente. Cei care slăbesc foarte multe kilograme într-un timp scurt, cel mai probabil au pierdut doar apă, masă musculară și foarte puțină grăsime, când în mod ideal, de grăsime ar trebui să scăpăm.

Iată ce putem face pentru a slăbi în mod sigur și fără să ne punem în pericol viața:

Creșterea aportului de proteine. Proteinele nu doar că joacă un rol important într-o dietă sănătoasă, ci sunt aliatul nostru în programele de slăbire. Proteinele sunt mai sățioase decât carbohidrații sau grăsimile, ceea ce înseamnă că asigură o senzație de sațietate și între mese. Creșterea modestă a aportului de proteine, controlând în același timp caloriile totale, va duce la o îmbunătățire a compoziției corpului, la facilitarea pierderii de grăsimi și la îmbunătățirea menținerii greutății corporale după pierderea în greutate. Dietele cu un aport crescut de proteine sunt asociate cu termogeneza ridicată și cu retenția masei musculare. S-a demonstrat că o dietă care conține mai multe proteine și carbohidrați complecși ajută atât la scăderea în greutate, cât și la menținerea masei musculare. Se pare că, în comparație cu alte tipuri de diete (mai puține proteine, carbohidrați mai simpli), aderarea la o dietă bogată în proteine este mai ușor de urmat și de menținut pe termen lung. Dacă nu puteți integra suficiente proteine în regimul alimentar luați în considerare administrarea unei supliment de proteine pe care îl puteți găsi cu ușurință într-un megastore farmaceutic atât sub formă de proteină din zer, cât și sub formă de proteină vegetală, cum ar fi pudră proteică de cânepă, de mazăre sau de migdale.

Evitarea zaharurilor adăugate și a îndulcitorilor artificiali. Băuturile îndulcite, cum ar fi băuturile răcoritoare sunt, în mare parte, responsabile pentru kilogramele în plus. Aceste băuturi pot însemna cel puțin 500 de calorii, contribuind astfel la creșterea în greutate. Într-adevăr, numeroase studii au arătat că un consum redus de zahăr va avea un efect semnificativ asupra reducerii greutății corporale. Nici băuturile comercializate ca neavând zahăr sau ca fiind dietetice nu sunt mai bune, deoarece îndulcitorii artificiali utilizați în așa-numitele băuturi dietetice pot tulbura microbiomul, ceea ce va împiedica pierderea kilogramelor în plus. Încercați să înlocuiți băuturile răcoritoare cu apă plată sau apă minerală aromată cu felii de lămâie, castraveți și cu mentă proaspătă.

Urmăriți tot ceea ce mâncați. Pentru a slăbi cu succes și pentru a ne menține rezultatele obținute, este necesar să urmărim ceea ce mâncăm în fiecare zi. A scrie pe o foaie de hârtie ce mâncăm și cât mâncăm pe parcusul a 5-7 zile poate fi o experiență care ne va deschide ochii. Sunt foarte multe aplicații mobile specializate în gestionarea greutății cu tot felul de instrumente care pot ajuta la urmărirea aportului de calorii, a nutrienților, a aportului de apă și a exercițiilor fizice. De asemenea, încercați să vă dezvoltați obiceiul de a citi etichetele alimentelor, astfel încât să fiți conștienți de zaharurile adăugate și de dimensiunile porțiilor. Băuturile îndulcite, bomboanele, înghețatele, chipsurile, prăjiturile ambalate sunt principalii vinovați ai excesului de kilograme. Totuși, zahărul, sarea și caloriile se ascund și în alimente mai puțin evidente, cum ar fi conserve, sosuri, pâine și condimente.

În cele din urmă, este necesar să devenim cu toții mai conștienți de obiceiurile noastre alimentare și de ingredientele pe care le conțin alimentele pe care le punem în coșul de cumpărături dacă dorim să slăbim activ sau pur și simplu să mâncăm mai sănătos.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *