Vine școala și odată cu ea apar și numeroase probleme pentru mămici. Cu mic, cu mare, cei mici ajung pe băncile școlii, încântați de colegi, cadre didactice, dar și de rechizitele pe care le au în ghiozdan.
Acum, la începutul unui noi an școlar, iată 5 sfaturi de care să ții cont atunci când alegi cele mai bune ghiozdane, penare sau rechizite:
1. Ai grijă la utilitatea rechizitelor!
Mulți părinți aleg rechizite după aspectul acestora. Și ceea ce este mai supărător este că aleg până și ghiozdanul după un astfel de criteriu.
Mai înainte de a pleca la cumpărături, ar fi bine să te gândești ca ghiozdanul să fie practic, ușor și să aibă dimensiunea potrivită pentru micul școlar. Un ghiozdan pentru copil trebuie ales cu grijă întrucât acesta ar putea contribui uneori chiar și la menținerea stării de sănătate a micuțului. Ca atare, trebuie să ții cont că zi de zi elevul poartă pe umeri ghiozdanul și de aceea, o greutate excesivă ar putea transforma plăcerea de școală într-o povară. La fel, ar trebui să ai în vedere dacă la școală există sau nu dulăpioare pentru depozitarea manualelor și caietelor. În acest caz, vei putea alege un ghiozdan mai mic, pe care elevul să îl poată duce pe umeri.
2. Rechizitele, alese după ședința cu părinții!
Nu este cazul să pleci la cumpărături mai înainte de începerea școlii. Cei mai mulți părinți consideră acest lucru o adevărată tradiție de început, însă în realitate solicitările cadrelor didactice s-ar putea să nu corespundă cu cumpărăturile făcute.
Cu toate acestea, dacă le veți achiziționa ar fi bine să luați produse de bună calitate, foi de desen groase, penare încăpătoare și rezistente, stilouri și carioca care să scrie bine.
3. Uniforma, un alt detaliu ce trebuie ales cu grijă!
Aproape toate școlile au un regulament propriu ce indică un anumit tip de vestimentație. De aceea, mai înainte de a cumpăra uniforma ar fi bine să țineți cont de ceea ce se poartă în școala la care este înscris copilul, mai ales dacă sunteți la început. De regulă, trebuie să țineți cont de culoare, croială și material. Cele mai multe școli comandă uniformele la început de an școlar.
4. Caietele de lucru, pentru clasa pregătitoare!
Caietele de lucru pentru clasa pregătitoare nu sunt nici ele cumpărate la voia întâmplării. De regulă, cadrele didactice aleg acele caiete de lucru pentru clasa pregătitoare conform unei analize bine făcute înainte și mai ales acestea trebuiesc să fie avizate de MECS. Este bine ca mai înainte de a le cumpăra să discutați cu învățătorul.
5. Alegeți împreună rechizitele potrivite!
După ce ați avut prima discuție cu cadrele didactice, puteți pleca la cumpărături. Și pentru a-l determina pe copil să iubească tot ceea ce urmează să studieze în clasă ați putea merge împreună la cumpărături. Ghiozdanul, penarul, caietele frumos colorate, stiloul sau pixul sunt câteva dintre cele mai importante lucruri din viața unui școlar. Nu ratați ocazia de a-l implica în aceste cumpărături și mai ales încercați să țineți cont atât de utilitate, cât și să îi faceți pe plac, astfel încât să îndrăgească școala și toate cerințele cadrelor didactice.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
