4 moduri prin care îți poți proteja copilul de Covid-19 la școală

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Școlile, grădinițele și unitățile after-school și au redeschis porțile, așa că părinții sunt cuprinși de tot felul de stări de îngrijorare. Pe de o parte, s-ar părea că intrăm în acel ritm normal și confortabil cu care eram familiarizați cu toții, dar pe de altă parte, doar gândul că cei mici ar putea contracta virusul Corona, ne înfricoșează teribil. La urma urmei, școlile și toate instituțiile de învățământ au fost dintotdeauna medii prielnice pentru transmiterea virusurilor și infecțiilor. Iată că și infecția cu COVID-19 a fost raportată în rândul copiilor de toate vârstele, deși numărul cazurilor de copiii îmbolnăviți este mai mic decât numărul adulților. Mai mult decât atât, dovezile actuale arată că pacienții de vârstă mică experimentează, în general, o formă mai blândă de boală în comparație cu adulții. Majoritatea copiilor infectați prezintă simptome ușoare sau sunt chiar asimptomatici.

Iată 4 modalități prin care puteți spori siguranța copiilor odată cu întoarcerea lor pe băncile școlilor:

  1. Fiți un bun exemplu. Când vine vorba de a vă învăța copilul cum să se protejeze în aceste vremuri atât de riscante, nicio altă metodă de predare a măsurilor de bază nu este mai eficientă ca propriul excemplu. Prin urmare, copilul trebuie să își vadă părinții că respectă toate acele reguli pe care el trebuie să le învețe și să le respecte la rândul său. Asigurați-vă că cel mic vă observă cum puneți în aplicare tot ceea ce îl învățați. Obișnuindu-vă să vă spălați în mod regulat pe mâini, să folosiți măști medicale imediat cum ați ieșit din casă, să evitați persoanele care tușesc și strănută, să evitați să atingeți lucrurile și obiectele frecvent atinse de celelalte persoane și să aruncați șervețelele, mănușile și măștile după ce le-ați folosit, copilul va fi mai dispus să practice ceea ce îl învățați. 
  2. Spălatul pe mâini trebuie să fie distractiv. Prima măsură care trebuie respectată pentru ca cei mici să fie mai în siguranță este spălatul pe mâini. Iată că spălatul pe mâini în mod corespunzător cu apă și săpun este o modalitate foarte simplă, dar eficientă de a ține virusul la distanță. Cel mai bun mod prin care vă puteți determina copilul să respecte această regulă implică puțină distracție. Dacă spălatul pe mâini este distractiv, copilul nu se va mai simți obligat să facă acest lucru, ci va alerga la baie să se distreze. Puteți opta pentru săpunuri în culori și forme haioase, puteți pune un mic radio în baie pentru ca micuțul să asculte muzica sa preferată în timp ce respectă rutina de igienă și îngrijire corporală sau puteți să îi spuneți că de fiecare dată când se spală pe mâini este acel supererou din desenele animate care face orice îi stă în putință pentru a doborî inamicul. Mai presus de toate, este necesar să aveți răbdare. Copiii au nevoie întotdeauna de timp pentru a învăța cum să stăpânească o nouă abilitate și să se obișnuiască să aplice constant ceea ce au învățat.
  3. Urmăriți simptomele. Noi studii arată că pierderea simțului mirosului sau al gustului poate fi un predictor puternic al infecției cu coronavirus. Dacă cel mic nu se plânge că mâncarea parcă nu mai are același gust, atunci încurajați-l adesea să exploreze alimentele. La ora mesei, îl puteți întreba cum miros și ce gust au ceea ce văd în farfurie. Alte simptome frecvente includ febră și tuse. Dacă observați orice semn de boală specific infecției cu coronavirus, contactați cât mai curând medicul personal și respectați instrucțiunile sale, ținând copilul acasă, departe de alții.
  4. Încurajați jocul în aer liber. După ce au petrecut săptămâni în șir fără să interacționeze cu colegii lor, întoarcerea la școală va fi o provocare pentru toți copiii, cu atât mai mult dacă nu li se va permite să se joace între ei. Blocarea și măsurile de distanțare socială au jucat un rol foarte important în limitarea răspândirii COVID-19. Totuși, specialiștii pun accentul și pe faptul că o copilărie sănătoasă include joacă și interacțiune socială. Joaca îi învață pe copii cum să își gestioneze emoțiile, cum să își formeze un sentiment de identitate și cum să își dezvolte abilități sociale importante. Joaca în aer liber oferă foarte multe beneficii pentru sănătatea mentală și fizică a copiilor, așadar ar trebui încurajată și la școală și acasă. Încurajând joaca în aer liber, fie în perechi, fie în cadrul unor grupuri sociale foarte mici, poate ajuta la reducerea riscului de infecție cu COVID-19.
Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *