Ticurile sunt obiceiuri care implică unele acțiuni, gesturi, mișcări sau expresii verbale și care sunt efectuate involuntar, fără ca persoana care le face să realizeze acest lucru. Mișcările pot include orice parte a corpului, inclusiv ticuri faciale sau gesturi ale mâinilor. Ele pot dura de la 1 lună și până la 1 an.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/fat%C4%83-minciun%C4%83-relaxa-tineri-alb-511883/
Trebuie să știi că aceste obiceiuri sunt un lucru obișnuit la copii și adolescenți. Cercetările afirmă că aproximativ 50% din copii și adolescenți dezvoltă un tic, la un moment dat. Multe dintre acestea dispar de la sine, fără tratament, însă, există câteva metode de a le elimina mai rapid. Iată ticurile care pot avea urmări neplăcute și cum le gestionezi.
Scobitul în nas
Scobitul în nas este un obicei frecvent la copii, dar și la adulți și se declanșează atunci când nasul este obturat. Deoarece acest tic nu ține cont de moment, copiii îl pot repeta și în locuri publice. Și cum acest comportament nu este tolerat social, există riscul ca pruncul să fie supus unor episoade de bullying (comportament agresiv din partea celorlalți copii). Însă, există și o problemă de ordin medical care poate apărea în urma acestui tic. Scobitul în nas provoacă iritații, răni și este principala cauză a sângerării nazale la copii. O metodă bună de a inhiba acest comportament este să-i explici puiului că acest tic nu este adecvat, mai ales, în public. Arată-i cum își poate curăța nasul cu ajutorul unui șervețel. Dacă ticul are la bază o alergie sau o iritație, rezolvă aceste probleme prin tratamente medicale.
Mușcatul unghiilor/cuticulelor
Rosul unghiilor și zonei din jurul acestora este o problemă destul de frecvent întâlnită la copii. Din păcate, acest comportament poate duce la dezvoltarea rănilor în jurul unghiilor, favorizând apariția infecțiilor. O metodă utilă pentru a elimina acest tic este oja amară, care se găsește în unele farmacii. Gustul neplăcut îl va împiedica pe cel mic să mai atingă buzele de unghii. O metodă psihologică de inhibare a acestui comportament este atragerea atenției asupra degetelor, atunci când copilul nu efectuează acest tic. Spre exemplu, atunci când mângâie câinele, atrage-i atenția că își utilizează degetele pentru a face acest lucru și că animăluțului îi place.
Suptul degetului și folosirea suzetei
Suptul degetului este un comportament asociat, deseori, cu plictiseala sau cu o stare de relaxare. Acest tic apare în primele luni de viață. Acesta nu reprezintă un pericol decât după vârsta de 5 ani, atunci când încep să apară dinții permanenți. În acest caz, ticul poate afecta modul în care cresc dinții și mușcătura. Este recomandat pentru copil să folosească suzeta decât să își sugă degetul mare, însă trebuie să renunțe și la aceasta în jurul vârstei de 4 ani. O metodă de a inhiba folosirea suzetei este tăierea unor șanțuri în vârful acesteia, deoarece acest lucru o va face neplăcută. De asemenea, îi poți povesti copilului despre „zâna suzetelor”. Invită-l să renunțe la toate suzetele, lăsându-le, peste noapte, într-o cutie, drept cadou pentru „zâna suzetelor”. O altă metodă este renunțarea treptată. Invită-l să renunțe, măcar pe timpul zilei, la suzetă, lăsând-o deoparte dis-de-dimineață.
Repetarea unor cuvinte licențioase
Cuvintele licențioase pot fi auzite de către copii peste tot (pe stradă, la școală, pe internet, acasă). Este posibil ca puiul să nu înțeleagă faptul că acel cuvânt sau acea expresie este jignitoare și de neacceptat. Copiii imită comportamentul celor din jur. De aceea, aceștia pot adopta și cuvintele neplăcute. Consecințele acestui limbaj sunt de ordin social. Acesta poate reprezenta o mare problemă, mai ales în instituțiile de învățământ, unde se aplică și sancțiuni.
Corectarea limbajului se face acasă. Explică-i copilului că limbajul utilizat nu este unul adecvat și fii un bun exemplu pentru el.
Scrâșnirea dinților
Scrâșnirea sau încleștarea dinților (bruxism) reprezintă, de fapt, frecarea dinților superiori de cei inferiori și apare, mai ales, pe timpul somnului. Ticul este observat la mulți copii după apariția dinților de lapte (la aproximativ 6 luni) și a celor permanenți (la aproximativ 5 ani). Bruxismul poate trece rapid de la sine, însă, atunci când devine cronic, poate reprezenta un pericol pentru dinți și pentru articulația maxilarului. Se recomandă vizita la medicul stomatolog.
Așadar, ticurile sunt comportamente normale în rândul copiilor, însă, acestea trebuie ținute sub control, din cauza consecințelor pe care le pot implica.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.
