Vine vara! Cum îți îmbraci copilul?

Vara este un anotimp destul de dificil pentru mămicile care se întreabă permanent cum să își îmbrace copilul atunci când vor să iasă în parc la o plimbare. Hainele trebuie să fie răcoroase, dar în același timp trebuie să îl protejeze de soare. Deci ce să alegem? Varietatea mare de haine copii din magazinele fizice sau cele online nu face altceva decât să ne îngreuneze alegerea. Tocmai de aceea, credem că sfaturile de mai jos îți vor fi de mare folos atunci când va trebui să alegi garderoba celui mic pentru anotimpul călduros!

  1. Body-urile ar trebui să fie piesa vestimentară cea mai importantă

Body-ul este cel mai bun prieten al bebelușului în anotimpul cald, din mai multe motive. Este practic, ușor de îmbrăcat și comod pentru cel mic. Lucrul cel mai important este să alegi body-urile din bumbac sau din alte materiale naturale pentru că acestea lasă pielea să respire și o protejează împotriva iritațiilor. Indiferent dacă scoți copilul la o plimbare sau pur și simplu îl lași să se distreze prin casa, vei vedea că body-ul rămâne cel mai la îndemână obiect vestimentar. Poți opta pentru un body tip maieu sau unul cu mânecă scurtă sau lungă, în funcție de temperatura de afară.

  1. Rochițe, fustițe sau pantalonași scurți pentru zilele de sărbătoare

Atunci când vorbim de haine bebeluși, nu ne putem plânge că nu avem de unde alege. De la rochițe colorate pentru fetițe, până la pantalonași scurți moderni pentru băieți, găsești orice în magazinele specializate. Ca și în cazul body-urilor, aceste haine bebeluși ar trebui să fie fabricate doar din materiale naturale care să protejeze pielea sensibilă a celui mic. Un lucru pe care cu siguranță nu îl știai este faptul că există materiale speciale care protejează pielea împotriva razelor ultraviolete ale soarelui, așa că, ar fi bine să citești eticheta produsului pentru a te asigura că ai ales hăinuțele potrivite.

  1. Pălăriuța de soare, nelipsită din garderobă

Pălăriuța de soare nu este doar un accesoriu chic în cazul bebelușilor, ci și unul extrem de folositor, care nu ar trebui să îți lipsească din casă. Ideal ar fi să alegi pălării sau șepci cu boruri largi care să protejeze și zona gâtului. Alege modele cât mai colorate și haioase, pe placul copilului, ca să nu ai surpriza că o va da jos din cap ori ce câte ori nu ești atentă la el!

Obiectele vestimentare și accesoriile de mai sus sunt un must-have în garderoba celui mic în anotimpul călduros. Așa că, ar fi bine să le cumperi din timp! Nu uita că bebelușul trebuie să fie la fel de subțire îmbrăcat ca și tine. Dacă îi pui 2-3 rânduri de hăinuțe în plus cu gândul că așa îl vei proteja mai bine, el va transpira și riscul de a răci este mult mai mare. Iar acest lucru este valabil nu doar pentru plimbările pe afară, ci și pentru statul în casă. Dacă îl iei pe cel mic la o plimbare în parc în cărucior, îl poți lăsa fără niciun fel de problemă în picioarele goale, însă trebuie să te asiguri că razele soarelui nu îi bat direct pe piele. Ca o măsură suplimentară de siguranță, poți aplica pe pielea sensibilă a celui mic cremă cu factor de protecție, înainte de orice ieșire din casă.

Cumpărarea hăinuțelor pentru un copil este o adevărată plăcere mai ales pentru mămici, însă ar trebui să ai grijă să cumperi acele haine care sunt potrivite pielii bebelușului tău și temperaturii de afară. Vara ne bate la ușă și temperaturile deja au început să crească în termometre, așa că, îți urăm spor la cumpărături!


Lasă un Comentariu...

*