Lasă-ți imaginația să zboare în grădina Karin’s Kids Academy!

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Mai știi basmul cu Hansel și Gretel și căsuța din turtă dulce din mijlocul pădurii? Undeva la marginea Bucureștiului, în mijlocul pădurii Băneasa, găsim nu o căsuță din dulciuri, ci un fost conac transformat cu multă migală în..grădiniță. Am adus aminte de clasicul basm pentru că ar fi bine să pui niște pietricele în buzunar dacă nu vrei să te rătăcești în curtea acestei grădinițe. Karin’s Kids Academy a reunit într-o curte imensă toate minunile naturii cu scopul de a le oferi copiilor un mediu educațional atipic, unic, bazat pe o învățare practică, în mijlocul pădurii. Spun unic pentru că în România nu există încă o grădiniță care să adune într-o singură curte atâtea elemente ale naturii, iar în America acest concept este încă la început.

FATADA LATERALA

Picture 1 of 3

Karin’s Kids Academy este locul perfect unde copilul tău se poate dezvolta sănătos, respirând aer proaspăt și alimentându-se echilibrat, din grădina de legume amenajată de grădiniță. Pentru că mișcarea are un rol la fel de important în dezvoltarea celor mici, cei de la Karin’s Kids Academy au pregătit diverse zone de joacă și activități care să îi implice active pe copii și în același timp să le dezvolte abilitățile și talentele ascunse. Spre exemplu, într-un colț al curții găsim o alee destinată mersului cu trotineta, tricicleta sau rolele, în timp ce în alt colț, copiii pasionați de aventură și de adrenalină se pot cățăra pe pietre sau pe bușteni. Toate aceste activități se desfășoară sub atenta supraveghere a personalului grădiniței, riscul accidentelor fiind aproape inexistent.

Trecem de la zona de sport, la cea de relaxare. Copiii se pot relaxa alergând pe câmpia cu flori viu colorate sau culegând merele direct din pomii din livadă, pot asculta sunetele cascadei sau pot urmări peștii din lac, se pot juca cu apa din râu sau se pot ascunde în casa tip hobbit. Grădina Karin’s Kids Academy este ca un Rai pe pământ, un loc unde termenul de ”poluare” nu își are sensul, unde păsările ciripesc în fiecare dimineață iar florile te îmbie cu parfumul lor încă de la primul pas pe care îl faci pe poarta grădiniței. Copilul tău poate beneficia acum de toate aceste minuni ale naturii și se poate dezvolta armonios alături de specialiștii de la Karin’s Kids Academy, care se vor asigura că cel mic este încurajat permanent să își descopere abilitățile și să și le dezvolte pe măsură ce crește.

Totodată, grădina Karin’s Kids Academy este locul perfect în care cei mici își pot dezvolta creativitatea și își pot lăsa imaginația să zboare. Imaginează-ți sălile clasice de grădiniță, în care copiii stau timp de 4-5 ore în același mediu interior, fără să aibă acces la un loc de joacă corespunzător, în care să se poată relaxa. La Karin’s Kids Academy, unele cursuri sau ateliere se desfășoară chiar în mijlocul naturii, tocmai pentru a evita îngrădirea imaginației copiilor și dezvoltarea lor în același ritm. Fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare, motiv pentru care grădinița aplică un sistem educațional personalizat, pentru fiecare copil în parte.

Oferă-i copilul tău ocazia de a crește într-un mediu sănătos și distractiv și de a merge la grădiniță în fiecare zi cu plăcere. Vei vedea că metodele de învățare combinate cu distracția și aportul aerului proaspăt din mijlocul pădurii îți va pregăti micuțul pentru toate obstacolele ce vor urma în viața sa de școlar, adolescent și în cele din urmă, adult!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com