Cum îţi poţi sprijini copilul să înveţe o limbă străină?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Pentru că vorbirea unei limbi străine are un impact uriaş asupra viitorului copiilor, nu puţini sunt părinţii care se gândesc care ar putea fi cele mai eficiente metode prin care copiii lor pot învăţa o limbă străină de circulaţie internaţională, aşa cum este limba franceză.

Sunt o multitudine de modalităţi prin care copiii pot învăţa limba franceză, dar cel mai mult contează atitudinea părinţilor. Sună cumva ciudat – deşi copiii sunt cei care trebuie să înveţe, părinţii trebuie să fie atenţi la ce atitudini adoptă. În realitate, nu este deloc ciudat. În calitate de părinţi, fie că vă doriţi ca cel mic să înveţe limba franceză sau să înveţe orice altceva, cumva trebuie să îl împingeţi de la spate, să îl încurajaţi, să îl stimulaţi când şi când şi, desigur, să îi puneţi la dispoziţie mijloace eficiente prin care poate învăţa. Cu alte cuvinte, pentru ca cei mici să înveţe limba franceză, părinţii au nevoie de un plan de acţiune pe care să îl respecte şi trebuie să fie perseverenţi şi constanţi. Fără perseverenţă din partea părinţilor, copiii vor avea un ritm mai lent de învăţare.

Iată în rândurile următoare câteva metode utile prin care vă puteţi sprijini copilul să înveţe limba franceză.

Fiţi fermi şi constanţi

Cel mai probabil, la un moment dat, copilul dumneavoastră va opune rezistenţă. De exemplu, dacă aţi stabilit să se uite la televizor pe programele în limba franceză, se va încăpăţâna să se uite la desene în limba română. Dacă veţi fi de acord chiar şi o singură dată cu modificarea regulii, pe viitor va trebui din nou şi din nou să fiţi de acord. Copiii sunt foarte încăpăţânaţi, aşa că părinţii şi toţi membrii familiei trebuie să trateze situaţia cu stricteţe. La fel se întâmplă şi într-o grădiniţă cu predare în limbă franceză – cadrele didactice vorbesc în cea mai mare parte a timpului în limba franceză, inclusiv în pauză şi la masă, tocmai pentru ca cei mici să fie expuşi încontinuu la limba franceză. Copiii vor prefera întotdeauna să facă ceea ce este mai uşor – ceea ce este absolut natural. Cu toate acestea, ştim cu toţii atracţia pe care copiii o au faţă de televizor. Prin urmare, timpul petrecut la televizor este momentul lor de răsfăţ, iar dacă vor să aibă acest moment de răsfăţ, trebuie să accepte să se uite la desene animate în limba franceză. Acelaşi lucru este valabil şi pentru muzică, poveşti, jocuri la calculator sau filme.

Sigur, acum părinţii se vor gândi că este normal ca un copil să nu dorească să se uite la desene animate în limba franceză pentru că nu înţeleg nimic. La început nu înţeleg nimic, dar pe parcurs vor începe să ştie din ce în ce mai multe. Pentru copiii de vârstă mică, însăşi limba maternă este o limbă străină. Ei nu înţeleg foarte multe cuvinte şi sensuri ale propriei limbi, aşa că limba franceză va îngreuna foarte puţin abilitatea lor de a înţelege. Cu alte cuvinte, învăţarea limbii franceze poate fi puţin anevoioasă, dar nicidecum imposibilă. Copiii au o abilitate uimitoare de a ghici din context şi sunt curioşi de tot ceea ce se întâmplă, iar această capacitate de a deduce este de mare ajutor în învăţarea oricărei limbi străine.

Oferiţi-i cele mai bune mijloace de învăţare

Majoritatea părinţilor îşi formulează aşteptări nerealiste. Ei îşi doresc ca cel mic să aibă un vocabular foarte dezvoltat, să stăpânească foarte bine gramatica şi să vorbească fluent şi fără accent. Un copil poate îndeplini toate aceste aşteptări doar dacă i se acordă suficient timp, metode eficiente de învăţat, dacă este expus în cea mai mare parte a timpului la limba franceză şi doar dacă metoda de învăţat presupune distracţie. La urma urmei, copiii învaţă mai uşor atunci când se joacă sau se distrează. Iată de ce o grădiniţă cu predare în limbă franceză este cea mai bună modalitate prin care copilul poate învăţa repede, uşor şi corect limba franceză.

Este foarte puţin probabil ca un copil să stăpânească de minune limba franceză dacă cineva din familie nu vorbeşte constant şi fluent limba franceză şi singura modalitate de învăţare o reprezintă câteva desene animate, cântece şi unele jocuri. O grădiniţă cu predare în limba franceză îndeplineşte misiunea de a-l introduce pe copil în tainele limbii franceze, de a-i dezvolta interesul şi urechea pentru limba franceză. Această introducere în lumea sunetelor franceze va face o mare diferenţă atunci când copilul va fi suficient de mare pentru a studia în profunzime gramatica şi toate subtilităţile limbii franceze. Altfel spus, dacă un copil este interesat de limba franceză, toate aşteptările părinţilor referitor la citire, scriere, vorbire şi gramatică vor fi împlinite.

La o vârstă fragedă, cel mai important este ca cel mic să dezvolte un interes pentru limba franceză, nicidecum să devină fluent peste noapte. În cele din urmă, copiii îşi doresc din tot sufletul ca părinţii să fie mulţumiţi şi mândri de ei, aşa că fac orice le stă în putinţă pentru a le oferi toate motivele de mândrie. Dacă îi veţi arăta copilului cât de fericit sunteţi atunci când vorbeşte în limba franceză, acesta va fi cel mai preţios stimulent din întreaga lume.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *