Ce abilități sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil?

Multe dintre abilitățile pe care copiii le deprind de la o vârstă fragedă, îi vor acompania pe tot parcursul vieții. Prin urmare, dacă vă doriți ca cel mic să devină un adult fericit, sănătos, social și autosuficient, este deosebit de important să încurajați anumite obiceiuri și moduri de gândire.

Haideți să vedem în rândurile următoare care sunt cele mai potrivite abilități pe care ar fi bine să le încurajați și care îl vor ajuta pe copilul dumneavoastră pe tot parcursul vieții sale.

Aptitudini lingvistice

Competențele lingvistice sunt fundamentale pentru o mare parte din ceea ce învață copiii de-a lungul vieții. Învățând cum să citească și să comunice verbal le permite copiilor să absoarbă toate tipurile de informații, să pună întrebări și să-și dezvolte propriile idei.

Dovezile arată că alfabetizarea nu se referă numai la dezvoltarea abilităților lingvistice, ci contribuie la o varietate de abilități. Deși nu se poate spune cu precizie care este cea mai potrivită vârstă când cel mic ar trebui să învețe cum să citească, grădinița este perioada ideală pentru a învăța alfabetul și pentru a dezvolta un vocabular variat.

Există o varietate de moduri prin care puteți încuraja competențele lingvistice ale copiilor. Una dintre cele mai bune metode este pur și simplu vorbind cu ei. Citind copilului o poveste în fiecare zi este de mare importanță. Nu vă bazați pe medii precum televizorul și internetul pentru a oferi copiilor competențe ligvistice. Deși au rolul lor, televizorul și internetul sunt instrumente pasive și nu încurajează gândirea și interacțiunea la fel de mult ca o conversație directă.

Mai degrabă, puteți să vă gândiți la înscrierea copilului la o grădiniță cu predare în limbă franceză, care îi oferă copilului zeci de beneficii lingvistice și nu numai. De mare folos sunt și creioanele, creta, literele din lemn, pixurile și cariocile și orice altceva care îl va determina pe cel mic să înceapă să experimenteze cu litere și cuvinte de la o vârstă cât mai fragedă.

Abilități sociale

Abilitățile sociale sunt esențiale pentru multe aspecte din viață. Într-o oarecare măsură, acestea se suprapun cu competențele lingvistice, dar numai până la un punct. Persoanele care au cunoștințe de limbaj și au un vocabular extins pot să nu aibă cunoștințe sociale esențiale.

Abilitățile sociale implică atât ascultarea, cât și vorbirea, dorința de a împărtăși și capacitatea de a-și gestiona propriile emoții. Aceste abilități nu sunt întotdeauna native, de aceea este important să vă învățați copilul să împartă jucării și să ia în considerare nevoile altora pentru a pune astfel bazele unor relații personale și profesionale funcționale. Cu atât mai mult sunt importante aceste abilități dacă cel mic dă semne că ar fi timid sau introvertit.

Jocurile, sporturile și activitățile de grup care necesită cooperare ajută copiii să învețe astfel de abilități sociale esențiale.

Abilități motorii

Abilitățile fizice, cum ar fi abilitățile motorii grosiere și fine, sunt esențiale întrucât ajută copiii să își croiască drum în viața lor, să se simtă încrezători și să învețe să folosească tot felul de instrumente. Aceste tipuri de aptitudini sunt utile într-o varietate de domenii, cum ar fi tehnologie, inginerie, gătit, sport, arte și multe alte domenii.

Numeroase activități care îi bucură în mod natural pe copii, cum ar fi alergat, arte, jocuri cu mingea, înot, plimbări cu bicicleta, echitație și alpinism, toate contribuie la dezvoltarea acestor abilități.

Astăzi, copiii sunt prea legați de dispozitive electronice de la o vârstă fragedă. Ca părinte, este important să vă asigurați că cel mic este activ, își petrece timpul în aer liber și se implică în tot felul de jocuri. Astfel, abilitățile sale motorii se vor dezvolta armonios și totodată va deprinde o serie de obiceiuri sănătoase.

Abilitățile de rezolvare a problemelor             

Multe probleme în viață, atât profesionale cât și personale, necesită abilități de raționament și de rezolvare a problemelor. Dacă copiii încep încă de la grădiniță să-și dezvolte aceste abilități, vor deveni mai creativi și mai independenți pe măsură ce vor crește. Multe jocuri și puzzle-uri care sunt distractive pentru copii îi ajută să găsească soluții la probleme.

Puteți susține aceste abilități vorbind cu copilul dumneavoastră despre problemele care apar în viața de zi cu zi sau adresând tot felul de întrebări teoretice, cum ar fi „cum cresc plantele și copacii?” sau „cum putem repara această masă stricată?” sau „care este cel mai bun mod de a ajunge la magazin?”.

Acest lucru îi determină pe copii să își folosească mintea pentru a rezolva probleme și le dă încrederea necesară că au puterea de a rezolva orice.

Creativitate

Este bine să îi învățăm pe cei mici o serie de competențe specifice, dar la fel de important este să le încurajăm creativitatea. Copiii sunt în mod natural creativi, doar că trebuie să le oferim oportunități suficiente prin care să le permitem să-și exprime creativitatea.

De exemplu, jocurile îi ajută să își dezvolte imaginația. La rândul lor, activitățile artistice, cum ar fi desenul, pictura, lego, cântecele, sunt toate excelente pentru stimularea creativității.


Lasă un Comentariu...

*