Cât de importante sunt orele opţionale pentru activitatea copilului şi cum le alegi?

Pentru a fi cu un pas înaintea programului convenţional de grădiniţă, copiii au nevoie de o suită cât mai variată de activităţi opţionale, care le permit să fie cât mai creativi şi să îşi pună în aplicare talentele şi pasiunile naturale. Aceste ore opţionale constă în diverse discipline, cum ar fi limbi străine, sport, arte vizuale, ateliere de ştiinţă şi experimente, atelier de robotică şi lego, teatru, informatică şi chiar ore de gătit. Grădiniţa Kinderstar organizează astfel de activităţi opţionale, astfel încât cei mici vor avea acces uşor la subiecte distractive, fără ca părinţii să fie nevoiţi să ducă copilul dintr-un loc în altul, când deja programul lor este foarte ocupat.

Dacă vă întrebaţi cât de benefice sunt orele opţionale pentru dezvoltarea copilului, iată în rândurile de mai jos cele mai importante avantaje pe care le oferă şi care vă ajută totodată să alegeţi cele mai potrivite activităţi opţionale.

  1. Orele opţionale înseamnă noi experienţe. Pe de o parte, orice activitate opţională înseamnă o nouă experienţă, iar pe de altă parte, orice astfel de activitate este o oportunitate minunată pentru ca cei mici să îşi dezvolte abilităţi suplimentare facilitate prin experienţe de învăţare în grupuri restrânse, unde copiii pot întâlni noi prieteni. Activităţile opţionale oferă copiilor posibilitatea de a se implica în tot felul de activităţi recreative care, de altfel, nu sunt desfăşurate până la şcoala primară.
  2. Activităţile opţionale reprezintă provocări pentru copii. Unele activităţi opţionale fac apel la interesele sau pasiunile copilului mai mult decât altele, dar în general, copiii au nevoie de o varietate de activităţi suplimentare care îi încurajează să îşi extindă cunoştinţele şi abilităţile creative. Mai ales pentru copiii care prezintă semne timpurii de intelect avansat, activităţile opţionale, cum sunt atelierele de ştiinţă, de robotică, de lego sau atelierele de experimente, pot reprezenta exact acea stimulare academică suplimentară de care ar putea avea nevoie.
  3. Activităţile opţionale sunt axate pe dezvoltarea fizică a copiilor. Orele opţionale axate pe sport şi participare activă susţin dezvoltarea fizică a copiilor, încurajează mişcarea şi exerciţiile fizice. Activităţile opţionale de sport sunt, de asemenea, o modalitate excelentă de a evalua interesul copilului faţă de anumite tipuri de sport. Astfel, părinţii îşi pot da seama dacă ar fi bine să îşi înscrie copilul la programe dedicate de sport.
  4. Activităţile opţionale stimulează mintea copiilor. Se poate vorbi despre o multitudine de ore opţionale, precum ore de muzică, de teatru, de artă, pictură sau informatică. Părinţii, ajutaţi de educatori, pot alege acum acele activităţi suplimentare care sunt compatibile cu dorinţele, pasiunile sau nevoile copiilor. Astfel, aceste activităţi pot stimula mintea copiilor şi le pot oferi o abordare mai aprofundată şi mai practică a unei anumite abilităţi sau activităţi care le-au atras atenţia în mod special.

În cele din urmă, şi părinţii au de câştigat dacă optează pentru o grădiniţă care, pe lângă un curriculum echilibrat, organizează astfel de activităţi suplimentare. Părinţii nu mai sunt nevoiţi să vină după copil la grădiniţă, să îl ducă în alt loc unde poate practica o activitate suplimentară şi, eventual, să îl aştepte şi de abia apoi să se pornească spre casă. Programul este şi mai încărcat pentru părinţii care au mai mulţi copii cu interese diferite.

Fiind o grădiniţă orientată academic, Kinderstar a creat un mediu bogat de învăţare care stimulează dezvoltarea fizică, socială, emoţională şi intelectuală a copilului. Dat fiind curriculum-ul foarte cuprinzător şi activităţile opţionale variate, copiii au şansa de a se angaja în experienţe de învăţare captivante în fiecare zi, devenind tot mai pregătiţi pentru şcoală şi pentru viaţă.


Lasă un Comentariu...

*