Thermomix, o soluție pentru a-ți eficientiza timpului

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Te numeri printre acele mămici ce simt că nu le mai ajunge deloc timpul, întregul lor univers învârtindu-se în jurul copilului? Ei bine, nu ești singura!

De-a lungul timpului, s-a constatat că încă din prima zi de după naștere mamele le dedică pruncilor lor tot timpul, singurele momente pentru ele aproape că sunt „furate”. Și fac asta de dragul bebelușului lor, dar mai ales pentru ca acesta să fie crescut ca la carte.

A fost și cazul Oanei Teșoi, mamă a doi copii frumoși:

„Chiar dacă dintotdeauna mi-a plăcut autonomia, odată cu nașterea primului meu copil viața mi-a arătat o altă cale, de voie sau de nevoie. Au fost momente în care m-am întrebat oare cum se descurcau părinții noștri cu job de 8 ore și navetă și totuși mai aveau timp și de noi? Adevărul este că experiența mi-a arătat că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Și atunci își doreau să ajungă mai repede de la serviciu la grădiniță, și atunci era dificil fără bonă sau rude pensionate drept ajutor. Poate că nu stăteau atât de mult în trafic, în rest lucrurile nu erau foarte diferite de ceea ce trăim noi astăzi. Și pentru că am trecut și eu prin aceleași experiențe, nu știam cum să mă teleportez mai repede spre școală sau grădiniță, nu am avut deloc sprijin de la rude, am parcurs prin multe experiențe neplăcute cu bonele, am ales să fac niște cursuri de dermopigmentare și astfel am reînceput antreprenoriatul. Pe parcurs, am atras în viața mea un super automatism în ale gătitului, Thermomix. După două luni de la achiziție, prietenii mi-au spus „pune mâna și prezintă-l tuturor. Tu știi cum să o faci bine și să ajuți și alte mame, depășite de bebeluș+curățenie+gătit+propriul business sau job. Ca atare, încă de pe atunci, Thermomix mi-a devenit atât de drag, încât astăzi totul se învârte în jurul său din punct de vedere profesional și asta pentru că are numai calități”, a menționat aceasta.

Thermomix, un ajutor de nădejde în bucătărie

Nu trebuie să stai mult pe gânduri până ce apelezi la o demonstrație culinară gratuită la care te poți înscrie aici pentru a vedea care sunt avantajele acestui robot de bucătărie.

Este un gadget în miniatură, dar atât de iscusit încât nu mai ai de ce să petreci aproape deloc timp în bucătărie. Gătește ușor, singur și mai ales sănătos, iar alimentele rămân cu aceleași proprietăți la fel de bune, necesare mai ales pentru creșterea și dezvoltarea bebelușului.

Thermomix beneficiază de numeroase funcții, pornind de la gătitul cu abur, fierbere, tocare, mărunțire, frământare, dospire, dar și multe altele.

În plus, nu vei mai pierde mult timp nici pentru alegerea rețetelor culinare, fiind suficient să accesezi platforma cookidoo.international și astfel să selectezi acea rețetă culinară pe care vrei să o gătești pentru tine sau pentru bebelușul tău, aflat în perioada de diversificare a alimentației. Nu vei mai pierde timpul nici pentru realizarea listei de ingrediente, prin accesarea platformei vei intra în posesia acesteia imediat ce faci selecția rețetei culinare.

Este un robot de bucătărie de dimensiuni cât se poate de mici, astfel că poate fi luat alături de tine aproape oriunde. Ca atare, dacă alegi să pleci cu bebelușul în vacanță sau la bunici, este ușor de transportat și mai ales te va scuti acolo de timp petrecut în bucătărie pentru a-i face bebelușului de mâncare. Nu ocupă mult spațiu și poate fi așezat aproape oriunde, ca atare nu ai de ce să te sperii că nu vei avea loc de el așa cum este cazul unui robot clasic.

Thermomix gătește pentru tine și familia ta, sănătos, dar mai ales gustos, repede și singur!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com