Recuperare rapidă după naștere: tratamente și proceduri eficiente

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Un copil poate fi adus pe lume fie prin naștere naturală, fie prin cezariană. În ambele cazuri, recuperarea proaspetei mămici este foarte importantă, cu cât aceasta se realizează mai repede cu atît mai bine. 

Sursa foto: Shutterstock

Imaginea se descarcă aici.

Este știut, pe parcursul sarcinii corpul femeii a suferit numeroase modificări, iar nașterea a supus organismul la un efort foarte mare. Situațiile diferă de la o persoană la alta, dar în general recuperarea în urma unei nașteri naturale se face în circa 2 săptămâni, iar dacă este vorba despre o naștere prin cezariană recuperarea poate dura chiar și  2 luni.

Atunci când corpul nostru suferă modificări, ne dorim să ajungem cât mai repede la starea anterioară. Acest lucru este valabil și în cazul operațiilor estetice (cum este liftingul facial de exemplu), dar și în cazul nașterilor, indiferent de modalitatea prin care se realizează acestea. În acest articol vorbim despre cum se poate face recuperarea după naștere în cel mai scurt timp.

O naștere pe cale naturală poate presupune:

  • durere vaginală: poate fi complicată și de o ruptură perineală apărută în timpul nașterii.
  • scurgeri vaginale: acestea vor dura câteva săptămâni după naștere.
  • contracții: se manifestă în primele zile după naștere și seamănă cu crampele menstruale. Durerile sunt declanșate de faptul că în uter vasele sanguine se comprimă, în încercarea de a stopa sângerarea abundentă.
  • probleme urinare: poate fi vorba despre dureri, inflamație, dificultate la urinare, pierdere de urină în caz de tuse sau strănut.
  • probleme de tranzit intestinal: pot apărea probleme de tranzit intestinal, inflamații anale, hemoroizi.
  • stare de extenuare: oboseala este declanșată de starea emoțională, grijile de părinte, schimbările pe care le-a suferit organismul pe perioada sarcinii, dar și ulterior, în timpul nașterii.
  • căderea părului: pot fi puse pe seama dezechilibrelor hormonale care au loc în timpul sarcinii.
  • umflarea picioarelor.
  • tensiune arterială.

O naștere prin cezariană poate presupune:

  • amorțirea de la talie în jos;
  • dureri de cap;
  • amețeli/stări de greață;
  • o estompare lentă a cicatricei rezultată din cezariană;
  • infecții;
  • relaxare uterină.

Modalități de recuperare mai rapidă după naștere

Există mai multe modalități prin care proaspăta mămică se poate reface după naștere. Iată-le pe cele mai importante:

  • utilizarea de remedii naturiste: dacă medicul recomandă, se pot administra acizii grași omega 3.
  • o îngrijire adecvată a cicatricei rezultate în urma operației de cezariană: zona operației trebuie menținută curată și uscată. Zona se spală numai cu apă și săpun, iar după ce se vindecă se pot folosi aloe vera, vitamina E uleioasă.
  • stările de depresie trebuie controlate: în cazul în care starea depresivă sau de anxietate se prelungește, trebuie apelat la ajutor medical.
  • odihna este esențială: organismul se poate reface mai repede numai dacă are parte de odihnă suficientă. Cu cât organismul se reface mai rapid cu atât proaspăta mămică își va recăpăta energia.
  • renunțare la efort fizic: nu este recomandat efortul intens, dar este indicată plimbarea scurtă în primele zile după naștere.
  • hidratare corespunzătoare: hidratarea după naștere este cu atât mai importantă în cazul operației de cezariană, fiindcă trebuie eliminat anestezicul și medicamentele din organism. De asemenea, apa este importantă și pentru că ajută țesuturile să se refacă mai repede și mai bine.
  • dietă adecvată: este nevoie de o dietă bogată în fibre, proteine, dar și alimente bogate în fier, pentru a compensa pierderile de sânge.
  • solicită ajutor și sfaturi: chiar înainte de a părăsi maternitatea. Este important să știi de ce ai nevoie și care sunt exercițiile pe care trebuie să le faci pentru a te reface mai repede.
  • folosirea de laxative ușoare: este nevoie de ele în primele săptămâni, pentru că după naștere colonul este mai „leneș” decât înainte.

De fiecare dată când există îngrijorări este recomandat să se ceară sfatul medicului, sau asistentei medicale.

Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastica si estetica

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com