Cum alegem stilul pentru o amenajare baie

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Alegerea stilului ideal pentru spațiul de baie este într-adevăr o misiune grea dacă avem în vedere toate aceste opțiuni de amenajare. Vestea bună este că, dacă iei în calcul câteva lucruri simple, această „corvoadă” poate fi chiar plăcută. Gândește-te, de exemplu, la felul în care este decorat restul casei tale. Stilul general spune multe despre preferințele tale personale și îți poate oferi direcția potrivită și pentru camera de baie.

Poți începe mai întâi cu un stil de amenajare baie care îți oferă libertate totală: stilul eclectic. Este perfect dacă îți plac mai multe influențe și nu vrei să te limitezi la un singur tip de decor. În rândurile următoare, îți voi arăta cum poți integra acest design interior în baia ta, cu ajutorul unor idei ușor de aplicat, indiferent dacă renovezi complet sau doar vrei doar un refresh.

Ce este, de fapt, stilul eclectic? Ei bine, este acea combinație originală între stilul clasic și cel modern, între forme elegante și cele nonconformiste. Dacă îți place să combini diferite texturi, culori sau piese care nu par să aibă legătură între ele la prima vedere, dar împreună spun o poveste, atunci acesta e stilul tău personal.

Cada este una dintre piesele centrale ale băii, așa că merită toată atenția. Într-o baie eclectică, îți recomandăm ceva care iese puțin din tipare, dar nu e nici prea extravagant. O opțiune populară este cada de acril cu margini din aluminiu – simplă, dar cu un detaliu metalic care o face specială. Poți alege o cadă freesanding care să se potrivească sau să contrasteze cu restul culorilor din baie. Dacă îți dorești un efect „wow”, mergi pe o cadă freestanding din cupru – are un aer vintage, dar foarte elegant, și poate fi completată perfect cu baterii și robineți în aceeași nuanță.

Dușul este locul ideal în care poți încerca diferite finisaje și detalii. Dacă vrei un look care să atragă privirea, alege o para de duș neagră, pe un fundal deschis – contrastul este foarte atractiv. Există o mulțime de opțiuni de personalizare pentru cabina de duș, inclusiv tipul de balamale pentru ușă, așa că poți obține exact atmosfera dorită. Dacă lucrezi cu un designer, nu ezita să-i împărtășești ideile tale – dușul poate fi piesa de rezistență a băii tale.

Chiuveta, un alt element cheie în fiecare baie. Aici, poți da frâu liber imaginației. Spre exemplu, poți combina culori contrastante și materiale diferite pentru un efect vizual puternic. De exemplu, un dulăpior suspendat bleumarin cu mânere aurii și un lavoar alb creează un contrast elegant și modern. Adaugă o baterie aurie și un perete decorativ sau o oglindă de dimensiuni mari și ai un colț care spune povestea stilului eclectic.

Gresia și faianța au un rol esențial în designul băii. Alege un model de plăci care reflectă culorile tale preferate. O idee interesantă este să creezi un perete de accent, cum ar fi cel din spatele chiuvetei, cu plăci de faianță cu model. Poți alege o faianță porțelanată. Dacă vrei ceva mai subtil, plăcile cu aspect de marmură sunt ideale pentru un look sofisticat, dar neutru. Important este ca modelul ales să se potrivească cu celelalte elemente din baie, fără să încarce prea mult decorul.

Accesoriile, un alt element important din baie, adaugă acel strop de rafinament și leagă totul într-un ansamblu coerent, dacă sunt alese cu grijă. Dacă ai ales finisaje din cupru pentru cadă sau baterii, poți merge pe aceeași linie și la accesorii. Astfel vei transforma o baie obișnuită într-un spațiu plin de stil.

Poate că alegerea stilului pentru baie nu este un lucru simplu la început, dar dacă pornești de la gusturile tale personale și nu te temi să combini, vei ajunge la un rezultat unic. Trust me!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com