Ce tipuri de lentile de contact există și cum știi ce să alegi

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Lentilele de contact reprezintă o soluție cu adevărat salvatoare pentru foarte multe persoane, fie că acestea găsesc ochelarii incomozi și preferă să nu poarte mereu un accesoriu sau doresc să își schimbe nuanța ochilor.

https://www.pexels.com/photo/black-framed-eyeglasses-on-blue-table-5843446/

De-a lungul vremii, tehnologiile aflate într-o dezvoltare continuă au permis ca lentilele să devină din ce în ce mai confortabile, mai calitative și mai diverse. Astfel, în prezent, oricare ar fi nevoile tale, vei găsi un set de lentile care să ți se potrivească perfect.

Iată ce tipuri de lentile există și cum știi să alegi ceva potrivit pentru tine!

1. Lentilele de contact, în funcție de timpul de purtare

●     Zilnice sau pentru purtare continuă

Unele tipuri de lentile sunt făcute pentru a fi purtate ziua și îndepărtate seara, înainte de culcare. Acestea sunt adesea confecționate dintr-un material moale, comod, pentru a putea fi manevrate cu ușurință atunci când sunt introduse și eliminate din zona oculară.

Dacă ideea de a manevra foarte des lentilele nu te încântă, poți alege lentile de contact pentru purtare continuă de la Lensa, care nu necesită schimbarea sau îndepărtarea lor la culcare. Acestea sunt create din materiale care permit ochiului să se ventileze și să „respire”, fără să usuce sau să creeze senzația de disconfort.

De asemenea, dacă ai un program încărcat, ești mereu pe drum și nu dorești să manevrezi lentilele în condiții nesigure de igienă, poți alege o pereche cu purtare continuă, pentru a te asigura că ai totul sub control.

  • De unică folosință, săptămânale, bilunare și lunare

Aceeași pereche de lentile poate fi purtată o singură dată, o săptămână, două săptămâni sau chiar o lună de zile. Astfel, în cazul în care încerci pentru prima oară această opțiune, poți începe cu o pereche de unică folosință sau una săptămânală, pentru a-ți putea face o idee clară.

Iar dacă ești hotărât(ă) să porți lentilele pe termen mediu sau lung și ai specificații exacte din partea medicului oftalmolog, alege o pereche lunară. Astfel, vei avea mereu la îndemână lentilele tale personalizate, iar efortul de a achiziționa altele noi va fi mai mic și mai rar.

2. Lentilele de contact, în funcție de dioptrii

  • Cu dioptrii, pentru astigmatism sau prezbiopie

O mare parte din purtătorii de lentile de contact optează pentru acestea ca alternativă la ochelarii de vedere. Lentilele sunt mai comode, nu trebuie să fie alese în funcție de design, nu se deteriorează la fel de ușor, iar dacă sunt pierdute, pot fi înlocuite cu ușurință și cu niște costuri minime.

În funcție de afecțiunea ochilor, va trebui să alegi un anumit tip de lentile – torice sau multifocale. Cele torice sunt utilizate pentru astigmatism, iar cele multifocale pentru prezbiopie.

●     Fără dioptrii, pentru schimbarea nuanței ochilor

Există și o largă categorie de public pentru care lentilele de contact nu servesc un rol funcțional, ci mai degrabă unul estetic. Mai exact, există foarte multe persoane care poartă lentile pentru a-și modifica temporar culoarea ochilor.

Astfel, dacă ți-ai dorit mereu să ai ochii verzi în loc de albaștri sau albaștri în loc de căprui, lentilele pot fi soluția perfectă pentru a încerca o schimbare de look.

Nu în ultimul rând, dacă lentilele de contact colorate fac parte dintr-un outfit special, pentru o petrecere sau un eveniment tematic, vei găsi o mulțime de variante în nuanțe electrice, cu imprimeuri speciale sau cu efecte deosebite.

Acestea fiind spuse, pentru orice nevoie există o pereche de lentile de contact potrivită. Iar când îți este dificil să alegi, consultă informațiile de mai sus și, de asemenea, solicită recomandarea unui medic oftalmolog.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com