
Autism – când vorbim de copii cu autism, sprijinul și înțelegerea din partea părinților sunt esențiale pentru dezvoltarea lor fizică și psihică. Autismul afectează comunicarea, comportamentul și capacitatea de interacțiune socială a copilului. De aceea, în acest articol vom prezenta un ghid complet pentru părinții care au copii cu autism care să îi ajute să relaționeze mai bine cu cei mici. Astfel, dobândind o înțelegere profundă și sprijin adecvat, părinții îi vor putea ajuta mai bine pe cei mici să se bucure de un mediu benefic pentru ei.
Primul pas important pe care trebuie să-l facă părinții este înțelegerea autismului în sine. Autismul este o tulburare neurologică cu origini complexe și variate. Totodată, fiecare copil cu autism are propriile sale nevoi, abilități și sensibilități. De aceea, înțelegerea cât mai bună a acestei afecțiuni este foarte importantă în procesul de suport.
În calitate de părinți, este important să căutați resurse educaționale și terapeutice care să se potrivească nevoilor și abilităților pe care le au acești copii cu autism. Terapiile comportamentale, terapia ocupațională și terapia de limbaj sunt doar câteva dintre abordările des folosite pentru recuperarea și dezvoltarea cât mai optimă a acestor copii cu autism.
Comunicarea și interacțiunea socială sunt provocări majore pentru copiii cu autism. Ca răspuns, părinții trebuie să fie deschiși și receptivi la modalitățile alternative de comunicare, cum este limbajul semnelor.
Uneori, comportamentele problematice reprezintă o provocare pentru părinții copiilor cu autism. De aceea, este important să înțelegeți că aceste comportamente sunt doar o formă de comunicare pentru copilul dumneavoastră.
În altă ordine de idei, îngrijirea unui copil cu autism este epuizantă atât fizic, cât și emoțional, mai ales pentru un părinte. Astfel că pentru a trece peste momentele grele, vă sfătuim să găsiți grupuri de suport pentru părinți, terapeuți sau alte familii care trec prin experiențe similare. Însă, nu uitați să acordați timp și atenție propriei sănătăți.
Mai jos vă prezentăm câteva modalități prin care în calitate de părinți îi puteți sprijini pe cei mici:
Încurajați comunicarea non-verbală
Chiar dacă unii copii cu autism au dificultăți în comunicarea verbală, ei pot să utilizeze comunicarea non-verbală. Comunicați cu cei mici prin gesturi, expresii faciale și alte forme de comunicare non-verbală pentru a-i ajuta să-și exprime gândurile și sentimentele.
Totodată, organizați întâlniri cu alți copii pentru a oferi copilului dvs. posibilitatea de a interacționa mai bine cu ceilalți.
Folosiți imagini și povestiri
Acestea pot fi sub formă de desene, cărți sau alte materiale vizuale care prezintă situații sociale și răspunsuri corespunzătoare.
Încurajați copilul să inițieze interacțiuni sociale, fie că este vorba despre întrebări simple, cereri de ajutor sau invitații la joc. Păstrați un mediu deschis și receptiv pentru copil. Astfel, se va simți confortabil în a-și exprima nevoile și dorințele.
Totodată, recompensarea comportamentelor sociale pozitive este de asemenea o modalitate eficientă de a încuraja și de a consolida abilitățile sociale ale copilului. Folosiți recompense pentru a spori comportamentele dorite.
În cele din urmă, fiți răbdători și empatici în procesul de învățare și dezvoltare a abilităților sociale ale copilului cu autism, cu atât mai mult cu cât fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare, iar progresul este unul gradual, dar și frustrant. Așadar, fiți acolo pentru copilul dumneavoastră, oferindu-i sprijin, încurajare și iubire necondiționată în călătoria sa de dezvoltare socială.
Acest ghid complet pentru părinții cu copii cu autism este un instrument foarte folositor de învățare, adaptare și iubire necondiționată. Totodată, prin înțelegere și sprijin, părinții ii ajută foarte mult pe cei mici să crească și să se dezvolte cât mai bine.
În acest fel, copiii cu autism învața cum să-și folosească abilitățile sociale și cum să interacționeze și să-și exprime cât mai bine dorințele.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
