
Plastilină PlayDough 4 culori – jocul cu plastilină este de departe cel mai popular joc din copilărie pe care atât copiii, cât și părinții îl îndrăgesc deopotrivă – imaginația celor mici este la loc de cinste, iar părinții îl iubesc deoarece nu face dezordine).
Știați că, inițial, această argilă de modelat a fost folosită pentru a curăța tapetul în anii 1930, dar s-a reinventat ca jucărie educațională în anii 1950.
De ce este specială? Deoarece este perfectă pentru copii de toate vârstele – chiar și noi câteodată nu putem sta deoparte, nu-i așa? Mai mult decât atât, nu este toxică și, daaa!, poate fi modelată, și remodelată la infinit. În acest articol îți spunem de ce este bine să achiziționezi pentru cei mici plastilină PlayDough în 4 culori și care sunt beneficiile pe care le oferă i acest aluat moale și plin de distracție. Iată de ce să îl oferi copiilor tăi:
1. Plastilina dezvoltă abilitățile motorii fine
În timp ce copiii modelează plastilina în diferite forme, aceștia își tonifică și musculatura mâinilor. Aceste mișcări de strivire, rostogolire, aplatizare și multe altele îi ajută pe cei mici să își dezvolte mușchii de la nivelul membrelor superioare și astfel vor putea executa fără efort mișcări motorii fine, utile în viitor, cum ar fi ținerea unui creion în mod corespunzător sau folosirea foarfecelor.
2. Plastilina este calmantă pentru copii
La fel ca mingea antistres, modelarea plastilinei este o activitate grozavă deoarece ajută la calmarea stărilor de agitație sau anxietate care apar la copii. Jocul cu plastilină duce la eliminarea tensiunii și la eliberarea excesului de energie, la îmbunătățirea concentrării și, nu în ultimul rând, la exprimarea mai ușoară a emoțiilor. Dacă cel mic se simte stresat, așezați-l cu un recipient cu plastilină pe covor și priviți cum grijile dispar!
3. Plastilina încurajează creativitatea celor mici
Există un număr nelimitat de „opere de artă” pe care copiii le pot face din plastilină. În acest sens, crearea de obiecte de la zero îi încurajează pe copii să-și dezvolte imaginația și să gândească în moduri noi și inovatoare. Prin urmare, jocul cu plastilină este distractiv și oferă copiilor o mulțime de idei, deci nu se vor plictisi prea curând.
4. Îmbunătățește coordonarea mână-ochi
Împreună cu pastilină, achiziționați și diferite materiale și unelte, cum ar fi sucitoare și forme de prăjituri. Aceste instrumente, care pot fi cumpărate într-o varietate de dimensiuni și forme, dezvoltă coordonarea mână-ochi a copilului și îl provoacă pe cel mic să manipuleze plastilina astfel încât să reflecte cât mai fidel ideile sale.
5. Îmbunătățește abilitățile sociale
Când copilul tău comunică cu alți copii în timp ce se joacă cu aluatul de plastilină, este o practică excelentă și pentru interacțiune socială. Astfel, între împărtășirea diferitelor culori, instrumente și materiale, precum și petrecerea timpului împreună discutând și colaborând, copiii tăi vor avea o exersare excelentă a abilitățile sociale.
6. Sprijină învățarea mai ușoară a literelor și de calcul
Este dificil să-i atragi pe copii să învețe, mai ales despre subiecte dificile precum lectura sau matematica. Acest joc cu plastilină este un instrument minunat pentru a-ți învăța copiii despre numărare, forme, descrieri și multe altele.
Așadar, pentru a evita ca cei mici să stea în fața televizorului un timp îndelungat, oferiți-le un set de plastilină PlayDough de diferite culori. Aceasta îi ajută pe copii să folosească o serie de simțuri și abilități.
În final, dacă veți opta pentru această opțiune de distracție educativă pentru copii, să știți că se vor distra copios și își vor dezvolta totodată abilitățile necesare pentru viață.
Magazinul e-Rechizite.ro vă oferă o
gamă variată de plastilină, dar și alte jocuri interactive pentru cei mici,
pentru toate vârstele și preferințele. Intrați pe site și alegeți tot ce este
nevoie pentru o vacanță de vară reușită.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
