3 motive pentru care e recomandat să îți convingi copilul să practice balet

Baletulul este un gen de dans artistic, una dintre cele mai frumoase arte. Indiferent de stilul de balet, acest dans este pe cât de elegant și de frumos, pe atât de sănătos. Se observă cu ochiul liber postura corectă pe care o are o persoană care practică balet, grația din mișcări și atitudinea. Tocmai de aceea, e recomandat să își încurajezi copiii să meargă la cursuri de balet.

Pe lângă faptul că se vor dezvolta armonios, aceștia vor interacționa și vor socializa, vor învăța importanța spiritului de echipă și importanța muncii pentru a ajunge acolo unde își doresc. De asemenea, vor avea ocazia să urce pe scene, să învețe ce înseamnă prestația în fața unui public.

Iată trei motive pentru care e recomandat să îți convingi copilul să frecventeze cursurile unei școli de balet:

  1. Indiferent că vorbim despre fetițe sau despre băieți, baletul este un dans care poate fi practicat de la vârste fragede. Un prim motiv este acela că, cu cât îi oferi copilului posibilitatea de a practica balet de mic, cu atât acesta se va dezvolta mai frumos. Baletul este un dans care ajută la o postură corporală corectă, impecabilă chiar. Dacă locuiești în București, merită să îți duci copilul la cursuri de balet pentru copii în sectorul 2. Acolo, ai siguranța că învață alături de profesioniști din domeniu, profesori de balet cu o vastă experiență.
  2. Nu există o vârstă potrivită pentru a practica baletul, tocmai de aceea recomandăm să îi sprijini pe cei mici să descopere frumusețea acestui dans. Indiferent că ai copii cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani sau că sunt mai mari, cursurile Casei de balet din sectorul 2 sunt împărțite pe grupe de vârstă, astfel încât toți copiii să găsească o clasă potrivită pentru ei. De asemenea, la Casa de balet sunt cursuri și pentru adulții care vor să practice acest dans artistic, fiind un dans care solicită toți mușchii corpului, ajută la corectarea posturii corporale și, în plus, este și o metodă de relaxare după o zi de muncă.
  3. Baletul poate însemna performanță. Copiii, în special, au un simț al competiției foarte dezvoltat. Ei vor să participe la concursuri și este foarte bine să facă asta. E important să învețe de la vârste fragede de înseamnă eșecul, dar și ce înseamnă reușita. În balet s epoate face performanță, iar într-o școală cum este Casa de balet copiii talentați au șansa de a se afirma, îndrumați de profesioniști în domeniu.

Mișcarea este definitorie pentru o dezvoltare armonioasă a copilului tău. Prin practicarea baletului, acesta va învăța de la o vârstă fragedă să interacționeze cu alți oameni, va învăța ce înseamnă să fii disciplinat și atent. De asemenea, va avea o postură corporală corectă și, în plus, grațioasă. Indiferent că vorbim despre un băiat sau despre o fată, baletul este recomandat pentru copiii de toate vârstele.

La cursurile Casei de balet din București, sectorul 2, se poate practica balet de către copii și adulți, la intensități diferite. Fie că îți dorești ca cei mici să practice baletul pentru avantajele pe care acest dans le are în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă, fie că îți dai seama că sunt talentați și îi îndrepți spre performanță, Casa de balet are grupe speciale pentru toate tipurile de cerințe.


Lasă un Comentariu...

*