10 activități adorate de copii pe care le poți face pe un fotoliu puf

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Activitățile pentru copii desfășurate în interior au fost dintotdeauna un subiect controversat. Multe persoane sunt de părere că cei mici ar trebui să petreacă tot timpul liber afară, departe de telefon, tabletă, tv sau orice alte activități de acest gen. Deși fundamentul acestui raționament este corect, analizând situația în profunzime se va constata faptul că un copil care petrece mai mult timp în interior nu este neapărat sclavul tehnologiei. Există foarte multe activități specifice copiilor, care stimulează imaginația și atenția celor mici, iar acestea nu includ doar jocurile pe smartphone sau tabletă.

Exceptând perioada de pandemie pe care o traversăm, în care distanțarea socială este noua normalitate, există și alți factori sociali și de mediu care susțin necesitatea activităților în interior, alături de copii. Creșterea nivelului de poluare și aglomerația din locurile de joacă sunt doar doi dintre aceștia.

În continuare, îți voi sugera 10 activități pentru cei mici, care pot fi făcute în interiorul casei – pe o canapea sau pe un fotoliu super tare (noi am ales un fotoliu puf copii de la LazyBoy.ro, de exemplu), discutând totodată și despre beneficiile aduse de aceste activități.

1. Fotoliul puf – locul în care învățatul devine mai comod

Fotoliul puf poate fi folosit la crearea unui cadru comod, pe care copilul tău îl poate utiliza atunci cand învață. Atunci când cel mic percepe în mod pozitiv mediul de studiu amenajat acasă, succesul este garantat! Îți poți surprinde copilul cu un fotoliu puf, în care poate sta confortabil pentru a învăța sau chiar pentru a participa la cursurile desfășurate online.

În alegerea fotoliului este important să ții cont de câteva aspecte, pentru ca acesta să fie potrivit activității de studiu. De exemplu, este recomandat ca fotoliul să aibă o formă care îi permite copilului să stea într-o poziție ridicată, la distanța optimă de sol. De asemenea, susținerea coloanei într-o poziție corectă este deosebit de importantă.

2. Ascultarea muzicii ajută la dezvoltarea copilului

Conform studiilor, ascultarea muzicii în copilărie poate accelera dezvoltarea creierului, în special în zonele care au legătură cu abilitățile de învățare. Beneficiile muzicii în viața unui copil sunt multiple și stimulează activitățile intelectuale, socio-emotionale, motorii și lingvistice. Prin muzică, mintea și corpul unui copil lucrează împreună, într-o simbioză perfectă. Așadar, un fotoliu puf și o pereche de căști ar putea reprezenta cadoul perfect pentru copilul tău.

3. Balansarea – activitate relaxantă pentru copil

Încă de când este bebeluș, copilul este balansat în brațele tale pentru a se liniști și pentru a se simți confortabil. O dată cu trecerea timpului, acest aspect rămâne valabil, iar balansarea îl poate ajuta pe copil să elimine surplusul de energie, fără a se agita suplimentar. Fotoliul puf este ideal pentru acest tip de activitate. Chiar dacă se dezechilibrează atunci când se balansează, cel mic nu se va putea lovi, datorită faptului că fotoliul nu are un cadru rigid și nu se află la înălțime.

4. Exerciții de echilibru

Și copilul tău adoră să se cațere pe mesele și pe scaunele din casă? Exercițiile de echilibru sunt benefice pentru o dezvoltare fizică armonioasă, atâta vreme cât sunt făcute în siguranță. Îți recomand să îi permiti copilului să facă echilibristică pe fotoliul puf – îi va plăcea suficient de mult încât să uite de urcat pe dulapuri, fiind în același timp în siguranță. Acesta este sigur pentru micuț, fiind umplut cu perle de polistiren expandat. În plus, este și practic, fiind ușor de mutat din loc și de adus la loc după ce joaca este gata.

5. Jocurile LEGO – benefice educației copilului

Asamblarea pieselor LEGO este o activitate deopotriva relaxantă și de antrenare a minții. În plus, un astfel de joc încurajează munca în echipă, astfel că te poți alătura chiar și tu. Poți profita de ocazie pentru a petrece un timp plăcut împreună cu cel mic, ajutând inclusiv la a-i dezvolta abilitățile de comunicare.

6. Rostogolirea – abilitate motrică și de îndemânare

Îți recomand să îți încurajezi copilul să consume surplusul de energie și printr-o altă activitate care îi dezvoltă abilitățile motrice și de îndemânare: rostogolirea. Un fotoliu puf este excelent în acest sens, deoarece va proteja copilul de eventualele lovituri. Ba chiar, va fi foarte distractiv să vă rostogoliți împreună.

7. Chiar și copiii au nevoie de relaxare

Relaxarea nu este necesară doar pentru adulți. După o sesiune antrenantă de rostogoliri sau echilibristică, sau chiar după ce și-a terminat temele, cel mic va fi cel puțin încântat să folosească fotoliul puf pentru a se odihni!

8. Stimularea inteligenței copilului prin citit

Îi poți stimula inteligența copilului aducând cărțile în viața sa, indiferent de vârsta pe care o are. Cititul este benefic din mai multe puncte de vedere: stimulează imaginația, dezvoltă vocabularul, îl ajută pe cel mic să aibă rezultate mai bune la școală, îi relaxeaza mintea și corpul, îi îmbunătățește capacitatea de concentrare și îi lărgește orizonturile cunoașterii. Îți recomand să profiți de ocazie, făcând din lectura un obicei zilnic pentru tine și copil, care va va consolida relația.

9. Privitul la TV – o bogată resursă educativă

Folosit în scopul și în modul corect, televizorul poate aduce beneficii în dezvoltarea copilului. Relaxandu-se în fața TV-ului, cel mic poate privi programele potrivite, cele care care au un rol de stimulare a creativității și de a-i insufla copilului principii corecte. Copilul tău va încerca să se identifice cu personajele preferate și poate învață de la acestea lecții de curaj și prietenie. Cel mic va fi mult mai receptiv la astfel de mesaje, dacă sunt puse într-un context pozitiv și jucăuș și livrate într-un format care îl atrage și cu care se identifică.

10. Copiii și lumea digitală – echilibrul este cheia

La începutul acestui articol te avertizam cu privire la capcana tehnologiei, cea care îi poate face rău copilului tău. Ei bine, acest lucru nu înseamnă ca nu trebuie sa îi permiți deloc copilului să petreacă timp jucându-se pe consolă, tabletă sau telefon.

Ce vreau să îți spun este că trebuie să găsești un echilibru, pentru ca cel mic să beneficieze de avantajele aduse de tehnologie, fără a pierde însă contactul cu realitatea sau dorința de natura și de aer curat. Alege jocuri care impulsionează creativitatea și empatia, dezvoltă încrederea în forțele proprii și ajută la definirea unor obiective. Din confortul fotoliului, copilul se poate juca pe telefon, consolă sau tabletă, îmbunătățindu-și capacitățile vizual-spațiale și învățând să fie atent la detalii.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com