Asociația Work at Home Moms România se bucură să vă informeze despre evenimentele lunii Septembrie 2016

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Pe 3 Septembrie, avem o serie de evenimente în București, Constanța și Cluj:

=> în București, vă invităm la cercul de lectură pentru copii – “Poartă- mă în poveste”. “Păpădia” este o înduioșătoare poveste despre maternitate! Scrisă de Georgiana Mihalache, autoarea minunatelor Povești pentru Vlad, povestea a prins contur și culoare mulțumită ilustratoarei Alexandra Stoica, fondatoare Hippo Atelier Creativ. Îi mulțumim și Adrianei Oprea, mama de la Wool&colours, care va împâsli tandru Păpădia.

Vă așteptăm în intervalul 10-11, în locația Sun Plaza – Biblioteca de la Parter. Locurile sunt limitate la un număr de 15 copii, cu vârste cuprinse între 2-10 ani. Accesul se va face doar pe bază de înscriere și confirmare pe email în limita locurilor disponibile. Evenimentul este oferit în baza unei donații la latitudinea participanților, iar înscrierile se fac pe contact@wahm.ro . Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (1)

=> în Constanța, vă invităm la un atelier dedicat unui obiect vestimentar – Costumaş pentru fetiţe, din cadrul cursului de croitorie de bază, alături de trainera noastră Irina Marangic. În intervalul 10.00-15.00 vă asteptăm în locația sediul Helen Doron English Constanța Sud, Str. Ștefan cel Mare, nr. 128A (repere: între ING Bank și Rel Syspro, vis a vis de Synevo, zonă ICIL). Prețul total al acestui atelier este de 400 lei, indiferent de numărul participantelor (minim 5-maxim 10). Donația este de 25 ron, iar înscrierile se fac pe adresa olivia.grigore@wahm.ro . Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (2)
=> în Cluj, vă invităm la un atelier unde vom discuta despre gestionarea unei afaceri handmade, pornind de la 15 idei de bază care vor atinge subiecte precum organizarea timpului, design-ul produsului, medii de promovare on-line și chiar aspecte de auto-cunoaștere. Ca de obicei, va fi un atelier interactiv unde Anca Milchis ne va împărtăși din experiența ei și va dori să învete lucruri noi din experiența voastră.

Vă așteptăm în intervalul 10-12, în locația sediul AIVI, Str. Octavian Petrovici nr. 22, Ap. 4. Accesul se va face doar pe bază de în scriere și confirmare pe email în limită locurilor disponibile.

Asociația Work At Home Moms se implică în promovarea acestei inițiative și salutăm cu drag temele abordate de Anca Milchiș în vederea susținerii și îndrumării altor mame antreprenoare.

Taxa de înscriere este de 35 de lei, iar înscrierile se fac pe diana.campean@wahm.ro . Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (3)

Pe 6 Septembrie invităm mamele din Baia Mare la o primă întâlnire de prezentare, socializare și networking – Mama Connect. Fiecare mamă va prezenta proiectul celorlalte mame participante cu mostre, vouchere, materiale publicitare, poate chiar de oferte de colaborare. În intervalul 18.00 – 19.00 vă așteptăm in locația Gradinita Maya, str. Lebedei, nr 22, Baia Mare. Donația este de 25 ron, iar înscrierile se fac pe adresa anamaria.budai@wahm.ro . Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (4)

Pe 9, 10 si 11 Septembrie, în intervalul 14.00-19.00, vă așteptăm cu mic cu mare in București, la Mame Meseriașe la Balkanik Fest. “Mame meseriașe” susține mamele pricepute în meșteșugărit, artizanat sau orice altă formă de exprimare artistică ce presupune realizarea de obiecte.

Acesta este un proiect dezvoltat de către Asociația Work At Home Moms care are ca scop promovarea mamelor meseriașe,dar și îndrumare profesională aplicată.

Participarea la atelierele WAHM este gratuită. Accesul la întreg festivalul se face pe bază de bilet: http://www.bilete.ro/balkanik-festival-09-11-sept-2016 .

De asemenea, veți putea cumpăra produse similare celor realizate la șezătorile de lucru.

Vă asteptăm alături de noi să susținem proiectele mamelor participante în locația BalKaniK Festival, Uranus 144. Înscrierile se fac pe contact@wahm.ro. Mai multe detalii, inclusiv programul atelierelor, găsiți pe pagina evenimentului. (5)

Pe 10 Septembrie relansăm șezătorile de lucru și schimb de experiență pe teme date. Prima sesiunea va fi pe tema Croitorie, în București. Vom povesti fiecare din experiența ei și vom invita persoanele cu experiență să ofere demonstrații. Puteți aduce mostre, materie primă, putem face schimb de materiale. Dacă aveți surplus de materiale, le puteți oferi în cadrul șezătorii.

Vă așteptăm în intervalul 10.00-12.00, în locația Casa Rudolf Steiner, str. Vișinilor, nr. 17. Evenimentul este oferit în baza unei donații la latitudinea participanților, iar înscrierile se fac pecontact@wahm.ro . Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (6)

Pe 18 Septembrie invităm mamele din București la un nou Troc. Creatoare de șalvari, autoare de campanii de PR, artiste inspirate sau croitorese iscusite, haideți să facem schimb de produse sau servicii. Deviza evenimentului: “Dau un logo pe o pereche de salvari” . Tu ce dai și ce ai vrea în schimb?

Vă așteptăm în intervalul 12.00-14.00, în locația Casa Rudolf Steiner, str. Vișinilor, nr. 17. Evenimentul este oferit în baza unei donații la latitudinea participanților, iar înscrierile se fac pe contact@wahm.ro . Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (7)

Pe 24 Septembrie, relansăm programul de Mentorat Antreprenorial pentru Mame – Mama Antreprenor. Vă așteptăm la pasul 3 din cadrul programului de Mentorat Antreprenorial pentru Mame – CONSILIERE FINANCIAR CONTABILĂ, alături de Luiza Radu-expert contabil și fondatoare Smart Tax Advisors.

Vă așteptăm în intervalul 10.00-13.00, în locația Training Exe, Strada Polonă, nr 89, București. Înscrierele se fac pe adresa contact@wahm.ro și au prioritate mamele din segment vulnerabil: singure, fără venituri, cu dizabilități, care au copii cu dizabilități. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (8)

Pe 25 Septembrie, în intervalul 10.00-12.00, avem varianta online a cursului CONSILIERE FINANCIAR CONTABILĂ din cadrul programulului de Mentorat Antreprenorial pentru Mame – Mama Antreprenor. Participarea este gratuită in limita a 8 locuri, iar înscrierele se fac pe adresa contact@wahm.ro . Au prioritate mamele din segment vulnerabil: singure, fără venituri, cu dizabilități, care au copii cu dizabilități. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului (9)

Asociația Work At Home Moms susține mamele care doresc să lucreze de acasă, part time sau project based, precum și pe cele antreprenoare, dezvoltând continuu instrumente adaptate nevoilor lor.

Pentru mai multe detalii despre Asociația Work At Home Moms și proiectele sau târgurile pe care le susținem vă rugăm să accesați site-ul nostru , pagina de facebook sau să contactați direct echipa la adresa contact@wahm.ro.

Va așteptăm cu drag.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com