Portbebe – practic, sigur și aproape

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Ce poate fi mai plăcut decât să te afli la pieptul celei mai dragi fiinţe?! Ce poate fi mai plăcut decât să te simţi confortabil și în siguranţă alături de mama ta, fiinţa care ţi-a dat viaţă și care te-a purtat în pântecul său pe parcursul celor nouă luni de viaţă. Cam la fel simte și un bebeluș, atunci când este ţinut de mama sa în deja vestitele sisteme tip portbebe.

Portbebe (1).jpg

Picture 1 of 2

Practice, sigure și confortabile, astfel de sisteme portbebe sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, de pe vremea când egiptenii și grecii antici păreau să își ducă peste tot puii abia sosiți pe lume. Exprimă apropierea, înnobilând sentimente, dând viață dorințelor și unind suflete. Într-un cuvânt, exprimă dragoste.

Sistemele moderne de prindere par a fi din ce în ce mai populare, chiar și astăzi, în vremea în care căruciorul pare a înlocui funcționalitatea acestora. Cu toate acestea, mămicile moderne nu doresc să se despartă de ele, pe de o parte pentru că sunt extrem de practice, iar pe de altă parte pentru că sunt frumoase și mai ales pentru că își simt mult mai aproape bebelușul. Așa se întâmplă că ele dăinuiesc și astăzi și sunt extrem de îndrăgite. Chiar și așa, nu putem nega anumite teorii medicale care ne aduc la cunoștință că ele pot afecta poziția coloanei vertebrale ori pot provoca anumite disfuncționalități medicale greu de corectat. Într-adevăr, ele pot exista, însă pot fi combătute prin atenția și responsabilitatea mamei care își poartă bebelușul. Astfel, sugarul va fi așezat cu grijă în portbebe, întotdeauna cu fața către pieptul mamei și nu invers. În același timp, acest sistem va trebui să se muleze pe coloana vertebrală a bebelușului. Nu putem să nu avem în vedere poziția picioarelor care vor trebui depărtate, însă cu genunchii flexați până înspre zona ombilicului, evitându-se astfel o eventuală displazie de șold. Cu alte cuvinte, cu atenție, sistemele de purtare devin cele mai practice metode de a te deplasa împreună cu bebelușul, mai ales pe distanțe scurte.

De ce să ne purtăm bebelușii?

Imediat după naștere, orice mămică se află într-o perioadă în care simte că timpul pare să nu îi ajungă. Brusc viața i se schimbă, devine mai agitată. Schimbă scutece, prepară biberoane, alăptează, își plimbă bebelușul, iese mai des la cumpărături. Și întotdeauna vrea să își știe puiul în siguranță, la fel cum și micuțul își dorește să își vadă mama mai mereu, aflându-se în preajma sa. Atunci când e singur se simte speriat, lipsit de ocrotire, plânge, e supărat.

Să ne imaginăm cum ar putea face mama față mai ușor – să își țină bebelușul în brațe sau în sistemul de purtare, să folosească întotdeauna căruciorul sau e mai practic slingul? Ei bine, pe distanțe scurte, sistemele de purtare par a fi cea mai potrivită variantă. Mama își poate face treaba liniștită, știind că puiul de om se află la pieptul său în mare siguranță. Îi simte respirația, îl vede cum doarme, cum se joacă și nu va pierde nicio secundă fără să nu îl vadă cum crește. Și purtându-l îl va putea și alăpta pentru că astfel de sisteme de prindere oferă și o astfel de opțiune, în sistemul de prindere bebelușul se va putea juca nestingherit cu sânul mamei, hrănindu-se în voie și bucurându-se de mama sa.

Ce tipuri de portbebe folosim?

Oferta comercială este extrem de generoasă. Viu colorate, cu forme și texturi diferite, sistemele de purtare se adresează mămicilor în mai multe feluri. Slingul cu inele, slingul fix, wrapul elastic ori cel țesut sunt câteva opțiuni pe care trebuie să le iei în calcul. Niciodată nu crea și nu folosi o variantă improvizată, cele din comerț fiind avizate și conforme pentru siguranța bebelușului purtat.

Ușoare de pus, sigure, practice, ce pot distribui egal greutatea corpului, confecționate din materiale de bună calitate, dar și comod de purtare pentru umeri, poți găsi o gamă extrem de variată în marile magazine. Va trebui să fii atent ca acestea să aibă suport pentru gât și zona inferioară a capului. În același timp, trebuie să susțină șoldurile, umerii și picioarele, regiuni extrem de sensibile în această perioadă a vieții.

Așadar, este o experiență pe care nu va trebui să o ratezi! Și crede-mă pe cuvânt, merită să o încerci măcar o dată în viață! Zâmbetul copilului tău e mai prețios decât orice!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *