Plimbarea bebelușului vara
Păsările cântă în grădina casei, lumina este filtrată de pomii înverziţi, mirosul de caprifoi se simte în aerul văratic: natura din cartier va încânta simţurile bebeluşului tău. Şi dacă îl vei scoate la plimbare încă de mic, făcând din asta o obişnuinţă, s-ar putea să îi placă să se joace afară, în aer liber, chiar şi la vârste mai mari.
Dar cum îţi protejezi micuţul de căldură sau de radiaţii? Şi mai presus de toate… cât are voie bebe să iasă la plimbare vara?
Poţi să ieşi cu cel mic pe afară chiar acum. Însă, mulţi pediatri recomandă ca bebeluşii să nu fie plimbaţi în locuri aglomerate, unde „mişună” germenii. De aceea, trebuie să iei măsurile de siguranţă necesare pentru o plimbare scurtă. Nu uita: faptul că îţi plimbi copilul afară poate fi benefic şi pentru tine!
Şi totuşi… cât ai voie să ieşi cu bebele la aer şi cum trebuie să îl îmbraci?
Pe timpul verii, cel mai bine este să ieşi cu bebe la plimbare dimineaţa, până în ora 10:00, sau târziu după-amiaza, după ora 17:00, pentru a evita cele mai mari temperaturi din timpul prânzului. Şi nu sta mai mult de 2 ore afară! Expunerea îndelungată la razele soarelui şi la ultraviolete poate cauza neplăceri precum arsuri solare sau insolaţii!
Protejează-i capul cu o pălărie de vară şi îmbracă-l cu haine deschise la culoare, din bumbac. Evită ca bebeluşul tău să intre în contact direct cu razele soarelui şi stai cu el doar la umbră. Ia cu tine un tub de spray umplut cu apă pentru un refresh rapid. Bineînţeles că apa de la mare sau de la staţiunile montane poate fi o oază de distracţie pentru tine şi copilul tău.
Cum îţi protejezi copilul de soare?
Soarele este prietenul nostru, el face ca plantele să crească, ne încălzeşte în zilele târzii de toamnă şi ne luminează mediul înconjurător. Dar este adevărat că pielea bebeluşului tău este extrem de sensibilă la razele soarelui. Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea pielii copilului pe timp de vară:
- Evită soarele la orele prânzului – între 10:00 şi 14:00. Staţi la umbră şi ai grijă la lumina care se reflectă! Ea poate dăuna ochilor micuţului tău. De reţinut: ai grijă ca apa, nisipul şi zăpada să nu intre în contact cu ochii celui mic, pentru că acestea reflectă într-un mod puternic razele soarelui.
- Îmbracă-ţi copilul adecvat: în culori deschise, pantaloni lungi, subţiri şi pălării cu bor, care să umbrească şi partea gâtului, pentru a evita arsurile.
- Chiar şi în zilele înnorate sau pe parcursul mersului cu maşina, foloseşte creme cu protecţie solară (SPF) speciale pentru bebeluşi. Dacă cel mic are mai puţin de 6 luni, atunci întreabă pediatrul pentru a-ţi recomanda cea mai bună cremă.
- Pentru bebeluşii de până în 6 luni, trebuie să foloseşti creme cu protecţie solară pe părţi mici ale corpului, precum faţa, dacă hainele nu reuşesc să acopere toată zona de piele.
- Pentru micuţii de peste 6 luni, trebuie să aplici pe toată suprafaţa corpului cremă cu SPF mare. Mare atenţie la pielea din jurul ochilor! Dacă acest tip de cremă intră în ochi, clăteşte-i bine cu apă şi spală-l pe mâini. Dacă un tip de cremă SPF irită pielea, încearcă una de la un brand diferit, iar dacă iritaţia persistă, ia legătura cu medicul curant.
Cum combatem insolaţia?
Copilul trebuie să bea destule lichide înainte şi după ce iese afară, chiar şi în cazul în care nu cere să fie hidratat. Nu îl expune direct la razele soarelui şi protejează-i tot timpul capul cu pălărioare.
Dacă cel mic are arsuri solare…
În cazul în care copilul are arsuri solare şi este mai mic de 1 an, trebuie să te duci cu el la doctor. Pentru copiii mai mari, poţi să suni pediatrul în cazul în care apar bubiţe, există durere sau febră.
Pentru ameliorarea simptomelor, specialiştii recomandă:
- hidratarea copilului din plin pentru înlocuirea lichidelor pierdute;
- tamponarea pielii copilului prin comprese cu apă rece;
- administrarea de medicamente împotriva durerii pentru ameliorarea durerilor cauzate de arsuri, dar doar la indicaţia medicului;
- folosirea unor loţiuni împotriva bubiţelor doar la recomandarea medicului;
- protejarea celui mic de razele soarelui până când arsurile sunt complet vindecate.
Vara poate da bătăi de cap tuturor părinţilor, mai ales dacă bebelușul are sub 6 luni. Însă nu trebuie să îl privezi de plimbările în aer liber, de ciripitul păsărilor, de aerul curat, chiar şi de soare. În schimb, ai mare grijă la timpul de expunere la soare şi la orele pe care le dedici plimbărilor în parc. Dă-ţi copilul cu creme SPF, îmbracă-l corespunzător şi hidratează-l din plin. Aşa, nu rişti să facă insolaţie sau să sufere de arsuri solare!

CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.
