Cum vă puteţi ajuta bebeluşul să se deschidă către lume. Răspunsuri posibile pentru nevoile de comunicare ale celor mici. Binecuvântarea unui prieten adevărat – animăluţul de companie.

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Orice părinte visează să crească şi să educe un copil sănătos, vesel, empatic, inteligent şi sociabil. Micuţii, încă de la vârste fragede, vor să fie populari, dar, în acelaşi timp, speciali.

image1

Dezvoltarea calităţilor afective, încă de la stadiul de bebeluşi, este în strânsă conexiune cu fiinţele vii şi cu lucrurile pe care le aducem în proximitatea copiilor noştri.

Comunicarea permanentă între părinţi şi micuţul lor, extinsă şi la ceilalţi membri ai familiei şi la prieteni, este un factor potenţator pentru dezvoltarea din punct de vedere cognitiv şi afectiv.

Deschiderea înnăscută pentru nou, pentru fiinţe şi lucruri în mişcare este un element de la care se poate porni în acţiunile de educare psihosomatica a micuţilor.

Aţi observat cu câtă bucurie, curiozitate şi încredere se apropie copilaşul dumneavoastră de alţi micuţi, de oameni care le zâmbesc sau de animăluţe?

În procesul dezvoltării emoţionale a copiilor, psihologii urmăresc modul în care copilul se desparte de părinţi, cum face el diferenţa între bine îi rău sau felul în care este capabil să ducă până la capăt o sarcină.

Puterea exemplului face, de multe ori, minuni.

Pe lângă bucuria uriaşă pe care i-o produce micuţului un animăluţ de companie care sare, aleargă, „papă tot” din farfurie, oferă „pupici”sau aşteaptă răbdător când este rugat, prezenţa lui în viaţa copilului va însemna un model de prietenie, loialitate, perseverenţă şi multă IUBIRE!  

În plus, într-o lume prea plină de gadget-uri, nu v-ar oferi satisfactie să știți că micuțul dumneavoastră preferă o plimbare cu câinele in parc si nu fixarea ecranului televizorului, tabletei sau telefonului pentru multe ore?

Recent, oamenii de ştiinţă au demonstrat că animalele de companie pot avea efecte nebănuite asupra sănătăţii umane, iar prezenţa lor în viaţa unui copil este benefică, la orice vârstă. Veți observa că bebeluşul îl urmăreşte cu privirea şi reacţionează curios, în timp ce copiii cu vârsta de 4-5 ani învaţă să fie sociabili şi responsabili faţă de animalul de companie. Pe măsură ce crește, spre exemplu în jur de 8 – 10 ani, copilul găseşte în animalul de companie un adevărat confident ce are mereu timp să “îi asculte păsul” atunci când părinţii sunt, din păcate, prea ocupați. „Alianta” lor ii va da micutului incredere si pozitivitate.

Atunci cand micuțul dumneavoastră este hiperactiv, nu stă locului nici o clipă şi are nevoie de activităţi suplimentare, pe lângă cele de la grădiniţă ori şcoală, aţi putea opta pentru extinderea familiei cu un animăluţ de companie, care să-l responsabilizeze și să-i dea celui mic ocazia de a-şi consuma energia.

Numeroşi părinţi care, pe lângă bebeluşi, au în familie şi un animal de companie, au constatat cu bucurie faptul că animăluţul este un exemplu pentru copil atunci când vine vorba de respectarea orelor de masă şi de somn. Un căţeluş va înfuleca cu poftă şi va dormi „buştean”, influenţându-l şi pe cel mic.

În preajma unui căţeluş, copilul va avea activităţi constante precum: plimbatul câinelui, hrănirea, joaca şi chiar curăţarea spațiului patrupedului. Veți observa că devine mult mai responsabil, ceea ce va contribui și la mărirea performanțelor sale școlare.

Grație animăluțului său, copilul va dobândi o bună experienţă de comunicare non-verbală şi va avea parte de o terapie minunată ce o să-i tempereze un pic energia debordantă.

Nevoile diferite ale animalelor îi fac pe micii „stăpâni” să îşi adapteze programul zilnic în funcţie de ele şi să socializeze mai uşor, să fie mai deschişi la propuneri noi. S-a observat că acei copii care au un animal de companie sunt mai relaxaţi, mai dornici de activităţi, se integrează mai uşor în grup, socializând cu ușurință. Pe lângă socializare, mulți dintre copiii care au animale de companie scapă de obezitate, o boală des întâlnită la micuții din zilele noastre, deveniti sedentari mult prea devreme. Pentru ca sunt mai activi si respira aer curat, nu se mai îmbolnăvesc atât de des.

Mai mult decât atât, dacă ținem cont de faptul că cei mici pot vorbi ore în șir cu animaluțele lor, atunci putem deduce că își dezvoltă și abilitățile de comunicatori, deosebit de utile în interacțiunea cu cei din jur.

Un prieten de nădejde

Psihologii sunt de părere că ”animăluțele îi ajută pe copii să fie toleranți, îi învață să aibă răbdare, îi disciplinează. Datorită acestor ființe, cei mici își dezvoltă comunicarea non-verbală, învață să înțeleagă diverse emoții și stări pe care le manifestă prietenii lor necuvântători”.

Este minunat să observi cum micul său prieten necuvântător îi arată micuțului dumneavoastră ce înseamnă devotamentul și dragostea necondiționată. Animalele îl vor ajuta să aibă mai multă încredere în sine, îl vor învăța să înțeleagă mai ușor ce este bine de făcut și ce nu.

Totodată, aceste mici ființe pufoase îl vor face pe copilul tău mai responsabil, mai atent și mai conștiincios.

S-a demonstrat științific că acei copii care au animale în casă au un sistem imunitar mai puternic, sunt mai rezistenți în fața alergiilor și astmului, a diverselor infecții și virusuri. Aceste beneficii s-au observat chiar și în cazul copiilor mici, care încă nu s-au despărțit de scutece. Alegerile naturale vă vor ajuta mereu să „nu daţi greş”.

O hrană naturală adecvată, un program structurat şi variat, cu activităţi zilnice, precum şi ingredientele naturale din scutecelul micuţului dumneavoastră vor conduce la permanentizarea stării lui de veselie.

Animăluţul de companie aleargă, micuţul îl urmează! Asiguraţi-vă că aţi optat pentru scutecul potrivit! Aţi încercat Bambo Nature? Sunt ecologice, testate dermatologic, iar straturile laterale sunt flexibile! Straturile exterioare sunt aerisite, permiţând pielii bebeluşului să respire, în vreme ce stratul interior este super absorbant!

Scutecele eco de la Bambo Nature se potrivesc perfect copiilor, au un risc minim de scurgeri și permit o libertate de mișcare completă copilului tău. Iar acest lucru este de mare importanță, mai ales pentru cel mic, care învață să meargă, având drept ajutor animăluțul de companie. Consumatorii au identificat Bambo Nature drept „scutecele care nu irită” pentru că sunt ideale chiar și pentru pielea sensibilă!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com