Cum să creștem un copil creativ?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

  1. Lasă copilul să-și imagineze și să aibă fantezii. Să își imagineze lucruri este o activitate naturală a copiilor, care ”fac primii pași”  (încep să se dezvolte) de la vârsta de 1 la 3 ani. Sarcina ta este să nu contești orice își imaginează sau inventează copilul tău. Nu râde de el, chiar dacă ți se pare ridicol ce zice. Lasă copilul să fantazeze. De ce? Care este rolul imaginației în stimularea creativității? Persoanele cu imaginație bogată o folosesc pentru rezolvarea neconvențională a problemelor. Combinând cunoștințele, experiența și imaginația se crează noi și uimitoare soluții. În timpul copilăriei, imaginația ajută la inventarea noilor jocuri, spre exemplu. Copilul tău nu va bâzâi atunci când sunt lucruri interesante de făcut. Chiar și atunci când este pe cont propriu (fie că este singurul copil sau frații lui sunt mai mici) el își va găsi un mod prin care să se distreze singur. Imaginația ajută copilul să vadă în mintea lui ceea ce va desena sau va construi mai târziu.  Ajută-l stimulându-l cu un centru de activităţijucării cu muzică sau zornăitoare, cuburi educative sau cărticele moi pentru baie.
  2. Permite-i să aibă un prieten imaginar. Această parte este în conexiune cu cea precedentă, deoarece copiii cu imaginație bogată au prieteni imaginari. De ce trebuie să-i permiți acest lucru? Este chiar sănătos pentru copiul tău? Prietenul “invizibil” îți ajută copilul să-și dezvolte nu doar imaginația ci și limbajul și comunicarea. Copilul vorbește mult cu prietenul său imaginar și apoi transmite părinților toate noutățile apărute.
  3. Permite-i să nu facă nimic și nu-i umple tot timpul cu fel și fel de activități sau sarcini. Aceste momente libere sunt prilej de dezvoltare a creativității. Este momentul în care copilul nu trebuie să facă nimic. Atunci când are timp să se simtă liber și să se relaxeze copilul începe să gândească și nu se limitează la a găsi moduri prin care să se distreze. Așa cum am scris mai devreme, micuțul își poate inventa singur propiile jocuri iar aceste jocuri nici măcar nu trebuie să semene cu vreun joc cunoscut ție. Poate fi ceva nou, care merge dincolo de modurile precedente de joacă. Ce poți face în astfel de situații? Acceptă jocurile inventate (asigură-te, desigur, că nu provoacă niciun risc și sunt sigure) și încurajează-l să experimenteze când caută noi moduri de a se juca cu o jucărie. Nu-i arăta imediat modul corect de joacă. Permite-i să încerce și să descopere anumite lucruri pe cont propriu. Poate copilul tău te va surprinde cu un nou mod de joacă!
  4. Lasă-ți copilul să facă anumite lucruri în modul său propriu. Când vă jucați împreună, lasă-l să facă anumite lucruri exact așa cum poate. Urmărindu-l mereu și spunându-i “asta e greșit”, “asta nu e bine” nu are niciun sens. Mustrând și criticând nu faci decât să descurajezi noi inițiative. Când desenează ceva, lasă-l să deseneze orice vrea, nu alege tu subiectul sau culorile pentru el. Aceeași regulă se aplică și atunci când modelează sau taie lucruri. Nu-i dicta ce ar trebui să facă. Dacă poate alege să se joace cu o anumită jucărie, nu-l forța alegând tu altă jucărie pentru el. Lasă-l să-și folosească propriile metode, idei și souții. Nu face tu lucrurile în locul lui. Mai degrabă, este de preferat ca cel mic să lipească strâmb ceva pe hârtie decât să lipești tu în locul lui. Desigur, îi poți propune jucării  sau piese, însă nu îl forța; dacă nu vrea să se joace cu ele, renunță pur și simplu. Încearcă din nou cu altă ocazie.
  5. Nu îl îngropa în mormane de jucării. Vin zile de naștere, Crăciunul, Paștele, etc. și camera se umple de jucării pe care copilașul nici nu le atinge. Uneori nici nu are sens să cheltui o mulțime de bani pe jucării scumpe, când poți să îi dezvolți creativitatea cu ceea ce ai deja acasă. Împreună puteți construi o jucărie din orice ai la îndemână. Poți folosi jucăriile care sunt deja în casă. Pentru majoritatea jocurilor care implică imaginația chiar nu ai nevoie de gadgeturi de la vreun magazin. Teatru de păpuși? Lasă păpușile să fie actorii iar scena poate fi făcută din scaune și o pătură. Organizezi o orchestră? Folosește cratițe și crăticioare pentru a crea instrumentele. Găsind noi întrebuințări pentru obiectele vechi dezvolți creativitatea și trezește emoții pozitive.
Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *