Orice copil mănâncă morcov, dar în ce formă? De cele mai multe ori, părinții i-l oferă în stare proaspătă întrucât consideră că este mult mai sănătos. Să fie oare așa sau o astfel de opinie este deja contrazisă de cercetările medicale?
Mai jos vom observa beneficiile morcovului consumat în stare fiartă, mult mai numeroase decât cele ce reies din consumul în stare crudă.
Morcovul conține multe vitamine ce sunt necesare pentru dezvoltarea copilului. Betacarotenul, antioxidantul ce îi conferă acestei legume culoarea portocalie, odată ajuns în organismul copilului reușește să îi ofere acestuia o porție în plus de sănătate.
Deși medicii și nutriționiștii sunt cei care recomandă dietele raw, în realitate astăzi se încearcă a se demonstra că morcovii, pentru a-și păstra proprietățile trebuiesc consumați în stare fiartă.
Lesley Regan a demonstrat prin numeroase cercetări că proprietățile conținute de morcov vor fi mult mai bine absorbite de organism dacă sunt consumați în stare fiartă decât cei consumați în stare crudă. Așadar, betacarotenul va ajunge mai ușor în organism, transformându-se în retinol, fapt care va contribui hotărâtor la sănătatea micuțului și la propria sa dezvoltare.
Mai exact, profesorul Lesley Regan a realizat un experiment în cadrul Institutului de Cercetare Alimentară din Marea Britanie, pentru a afla ce se întâmplă cu morcovii fierți, precum și cu morcovii consumați în stare crudă, observând eficiența acestora și absorbția lor de către organism.
Mai exact, după circa 12 minute de la consumul morcovilor în stare crudă, s-au prelevat ultimele resturi ale legumei, apoi s-au amestecat cu ulei și au fost analizate cu atenție. Cu cât uleiul se maronește, cu atât cantitatea de betacaroten va fi disponibilă pentru a fi absorbită de organism.
Același lucru a încercat să se constate și cu morcovii fierți. După 12 minute, s-au prelevat rămășițele acestuia din stomac, s-au amestecat cu ulei și astfel s-a constatat că morcovii fierți sunt mult mai bine absorbiți de către organism.
Explicație!
Prin consumul morcovilor deja fierți, aceștia vor fi mai ușor digerați de organism. Sunt mult mai ușor de mestecat și astfel organismul va lua o mare parte din cantitatea de betacaroten conținută. Mai exact, din morcovii fierți organismul va lua circa 60% din betacarotenul conținut, pe când din morcovii consumați în stare crudă, organismul va lua doar 5% din această vitamină, necesară pentru dezvoltarea organismului celor mici. În cazul în care aceștia sunt și pasați ori trecuți prin blender, atunci cantitatea absorbită va fi și mai crescută, într-un procent de peste 90%.
Minunea portocalie
Dintre proprietățile morcovului putem enumera:
Îmbunătățește vederea
Betacarotenul se transformă în vitamina A pe măsură ce sunt consumați. Astfel, culoarea portocalie va avea o concentrație mai mare de betacaroten. Retina va primi beneficiile rodopsinei, îmbunătățind astfel vederea.
Îmbunătățește circulația sanguină
Morcovul scade colesterolul, conține potasiu și menține tensiunea arterială sub control. În acest mod, consumatorul va fi ferit de bolile cardiace.
Mențin pielea sănătoasă
Pielea este mult mai sănătoasă, tenul este uniform. Morcovii previn deshidratarea acesteia și previn îmbătrânirea. În plus, luptă împotriva radicalilor liberi, prevenind apariția ridurilor. Persoanele care îi consumă în mod continuu vor fi feriți de acnee.
Previn cancerul
Conțin falcarinol, un pesticid natural ce se află în compoziția acestuia. În acest mod, pacienții vor fi feriți de cancer pulmonar, mamar ori de colon.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
