Cum să alegi cele mai bune șervețele pentru bebelușul tău

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Dacă te gândești că un bebeluș epuizează aproximativ 320 de scutece într-o lună, iar la fiecare schimbare, ai nevoie de șervețele pentru curățarea murdăriei, s-ar putea să îți treacă prin minte să faci stocuri întregi de pemperși și șervețele umede. Totuși, nu te grăbi. În primul rând, acum ai posibilitatea să achiziționezi toate produsele necesare online din confortul propriei tale case, iar mai apoi, trebuie să găsești cele mai potrivite șervețele pentru micuțul tău.

Dacă prețul este un factor decisiv, sunt numeroase tipuri de șervețele foarte accesibile ca preț. Însă, dacă șervețelele sunt prea ieftine, este posibil să fie cam subțiri, așa că vei folosi mai multe de fiecare dată când îi vei schimba scutecul. Pe de altă parte, tot mai mulți părinți preferă șervețelele ecologice și organice, care nu conțin substanțe chimice, parabeni, parfum sintetic sau alcool și, de asemenea, sunt biodegradabile. Dacă bebelușul tău are pielea sensibilă, va trebui să cauți produse hipoalergenice, cu cât mai puține ingrediente, neapărat fără parfum și conservanți, întrucât aceștia declanșează reacții alergice. Iar dacă nu știai deja, se pare că numeroși producători nu menționează  toate ingredientele pe ambalajul șervețelelor, deci va trebui să te documentezi foarte bine.

Spuneam la început că acum există opțiunea foarte confortabilă de a-ți cumpăra de acasă tot ce ai nevoie pentru îngrijirea bebelușului tău. Totuși, de ce cumpărat șervețele online și nu de la magazin. În primul rând, pentru că așa nu te grăbește nimeni și poți citi în voie toate informațiile care te interesează, ca la final să fii convinsă că ai făcut alegerea corectă pentru sănătatea copilului tău.

Apoi, magazinele online, precum www.nichiduta.ro pun la dispoziție numeroase tipuri de șervețele, de la cele obișnuite, cele care aparțin mărcilor foarte cunoscute și până la șervețele ecologice și organice. Spre deosebire de produsele care se găsesc pe rafturile magazinelor, online veți găsi branduri din cele mai apreciate în străinătate. De exemplu, magazinul online Nichiduță vă propune șervețelele WaterWipes, ce conțin 99% apa și 1% extract de fructe, apoi șervețelele foarte populare de la Earth Friendly Baby cu aloe vera, fără parabeni și fără alcool, precum și șervețelele vegane de la Beaming Baby, care dețin certificare organică. Desigur, veți găsi și mărci foarte populare, precum Huggies, Pampers sau Chicco.

Iar dacă vă întrebați în continuare de ce cumpărat șervețele online, veți găsi la fel ca în orice magazin șervețele pentru bebeluși foarte ieftine. Nichiduta.ro pune la dispoziția mamelor șervețele foarte accesibile de la Doctor Wipes, dar și seturi de șervețele mult mai convenabile decât pachetul individual. Gama șervețelelor pentru bebeluși mai cuprinde, pe lângă șervețelele obișnuite, și șervețele care conțin o cantitate însemnată de lanolină hipoalergenică. Lanolina este adăugată în cele mai calitative produse pentru îngrijirea bebelușilor, deoarece curăță și hidratează în același timp. Pe nichiduta.ro sunt foarte apreciate și șervețelele saline pentru nas, perfecte pentru bebeluși, dar și pentru preșcolari și școlari. Astfel de șervețele nu trebuie să lipească din ghiozdanul micuților și nici din geanta mamei de când se instalează vremea rece și bacteriile circulă peste tot. Șervețelele saline pentru nas eliberează căile respiratorii și nu conțin alcool, parabeni, clor sau parfum sintetic. De asemenea, încântă mămicile prin compoziția lor naturală, dar și pentru că au un PH blând potrivit tuturor tipurilor de piele.

Pentru a cumpăra cele mai sigure șervețele pentru bebeluș, dar și cele mai accesibile pentru buget, intră pe www.nichiduta.ro și bucură-te de gama amplă de șervețele și alte articole de îngrijire.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com