Cu bebelușul la mare: 5 sfaturi pentru o vacanță reușită

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Venirea pe lume a unui copil constituie un motiv de bucurie, însă lunile care urmează reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru părinți. De aceea, imediat ce vine vara, aceștia simt imperios nevoia unei vacanțe și unde altundeva să evadezi pentru a-ți încărca bateriile, decât la mare. Situația s-a schimbat față de anii trecuți, pentru că acum a intrat și bebelușul în peisaj, așa că apare firesc întrebarea dacă e bine sau nu să meargă la mare.

Dacă și pe tine te chinuie această dilemă, te salvăm noi și îți spunem cum să procedezi dacă vrei să pleci cu bebelușul la mare.

Așteaptă până împlinește șase luni

Deși mulți părinți se laudă că au mers la mare cu bebelușii de două sau trei luni, medicii nu recomandă asta, pentru că ce mici sunt încă prea sensibili pentru a fi expuși direct la razele soarelui. Chiar dacă vei evita orele amiezei, când nici adulții nu ar trebui să stea la plajă, expunerea la soare s-ar putea să nu îi priască. Nu te baza nici pe cremele protectoare, întrucât acestea pot conține substanțe nocive pentru pielea lui prea sensibilă. După ce micuțul a împlinit șase luni medicii spun că este momentul optim pentru prima lui vacanță la mare și chiar recomandă asta.

Mergeți la plajă dimineața și seara

După 6 luni, expunerea la soare chiar este recomandată pentru că îl ajută pe cel mic să sintetizeze vitamina D, dar asta nu înseamnă că poți să-l ții toată ziua pe plajă. Ideal este să mergeți la plajă dimineața, până la orele prânzului, când soarele începe să ardă cu putere. După-amiaza găsiți altceva în program, iar seara, după ora 17.00 puteți ieși din nou la plajă.

 

Profită de aerosoli

Beneficiile aerosolilor de la malul mării sunt bine cunoscute și nu trebuie să ratezi ocazia de a-i oferi și micuțului tău o astfel de cură. Aerosolii întăresc rezistența în fața afecțiunilor respiratorii, iar cele mai potrivite momente pentru un astfel de tratament sunt dimineața și seara. Prin urmare, imediat după răsărit, faceți o plimbare pe malul mării până la ora 8.00, iar seara mai dați o tură după ora 19.00.

Folosește loțiune de plajă pentru copii

Nu ieși niciodată cu bebelușul la plajă fără să îl protejezi împotriva razelor solare. Pentru asta, trebuie să ai la tine o loțiune de plajă cu un factor de protecție 50+, destinată special copiilor. Cum spuneam mai sus, alte loțiuni pot conține substanțe nocive pentru pielea lui, de aceea este indicat să folosești o soluție creată special pentru copii.

Nu uita de hidratare

Trebuie să ai grijă permanent ca bebelușul să nu se deshidrateze, pentru că aste se poate întâmpla mai rapid decât în condiții obișnuite, din cauza căldurii. Prima regulă este ca atunci când mergeți la plajă să îl țineți pe cel mic sub o umbrelă sau oriunde la umbră. De asemenea, alăptează-l de fiecare dată când cere, chiar dacă va face asta de mai multe ori decât în mod obișnuit. Nu în ultimul rând, ține evidența scutecelor udate, care ar trebui să fie în număr de 5-6 pe zi. Dacă urinează mai rar, ăsta este un semn al deshidratării. Nu e cazul să te alarmezi, dar trebuie să rezolvi rapid situația, dându-i să bea apă sau alte lichide.

Pentru a-i acorda bebelușului toată atenția cuvenită, este bine să fiți lipsiți de alte griji și să aveți parte de maximul de confort. De aceea, un ultim sfat ar fi să profitați de o ofertă la un hotel all inclusive în Venus, unde veți beneficia de condiții de cazare de patru stele și de numeroase facilități, inclusiv pentru familiile cu copii.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/albastru-var%c4%83-femeie-mama-oameni-69762/

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com