Ce înseamnă „ursitoare botez”? Să fie tradiție sau pur și simplu încă un moment al petrecerii? Religia e cea care ne îndeamnă să ne botezăm copiii, să-i creștinăm pentru a trăi în această lume drept cuvântători ai Domnului. Tradiția e cea care ne înseamnă să respectăm anumite ritualuri menite să aducă noroc și sănătate noului-născut. Tot tradiția e cea care ne îndeamnă să aducem ursitoare la botez pentru tot ce-i mai bun pentru copil, fiindcă această ursită îl va urmări toată viaţa.
Timpurile s-au modernizat, iar ursitoarele din poveștile uitate au devenit reale și vă stau la dispoziție. Deși pentru mulți acest lucru nu mai au aceeași semnificație, tot mai mulți părinți aleg fel și fel de companii care pun la dispoziție ursitoare botez, care vor ursi copilului numai de bine, însă mai mult în plan simbolic.
Folosind numele bebelușului, cele trei ursitoare vor compune versuri atent croite, numai bune pentru spectacol și voie bună, dar care să respecte și întreaga semnificație simbolică. Pe lângă faptul că această practică a reînviat de câțiva ani încoace, nu toate firmele de ursitoare botez știu exact ce să facă pentru ca atât spectacolul, cât și simbolistica să aibă legătură cu evenimentul. Pentru acest lucru, aveți nevoie de o informare amănunțită sau de o recomandare atunci când alegeți ursitoarele pentru botezul micuțului dumneavoastră.
Trei motive pentru care să alegi ursitoare pentru botez
Ursitoarele de botez au ajuns atât de populare încât părinții nici nu își imaginează ca petrecerea să nu le includă. Ele animă petrecerea. Fie că e copil sau adult, toată lumea se oprește să audă și să fie atent la ceea ce ursitoarele au de spus atunci când pășesc pe scenă.
Ele sunt aduse cu scopul de a aduce vorbe bune și urări copilului. Întreaga lor reprezentație se bazează pe intențiile de a ura doar de bine micuțului. Pus totul într-o scenă cu spectacol inedit, ritmul parcă devine mai atrăgător.
Sunt și amuzante! După caz, puteți opta pentru grupa de ursitoare bune, dar și pentru ursitoarea rea. Contrastul și show-ul pregătit te vor face să urmărești reprezentația cu sufletul la gură.
În final, alegerea vă aparține, însă prezența ursitoarelor la botez este una foarte populară, care mulțumește atât copilașii, cât și adulții.
Tradiția ursitului la români
Tradiția ursitoarelor la români, păstrată și în zilele noastre, vine din vremuri străvechi. Credința populară în ursitoare, în care părinții așteptau semne privind destinul pe care îl va avea copilul nou-născut, își are rădăcinile din mitologia greacă.
Ursitoarele românilor se trag din cele trei babe Moira, zâne urâte și rele din mitologia greacă. Ursitoarele noastre au fost transformate de credința populară în zâne surori sau fericioare nemuritoare.
În urmă cu peste 100 de ani, ursitoarele erau așteptate cu masa pusă. Se credea că soarta noului născut depinde de cele trei zâne, Ursitoarea, Soarta și Moartea, ele fiind cele care stabileau calitățile copilului și momentele vieții sale.
În popor se spune că ursitoarele aveau nume. Ursitoarea era cea mai mare dintre ele, care ținea fusul și furca care stabileau cursul vieții. Soarta era cea care prezicea destinul, iar Moartea era cea care stabilea cum se va sfârși viața celui abia născut. În mitologia populară românească se credea că ursitoarele sunt surorile ielelor rele care sucesc mințile oamenilor.
În ton cu credința că aceste ființe mitologice vin la capul noului născut să îi stabilească destinul, pe nevăzute, țăranii români de acum un secol lăsau ferestrele deschise în zilele fără soț, din prima săptămână de naștere a copilului.
De aici apăreau și diversele obiceiuri ca să îmbuneze zânele care veneau să le ursească copilul. Obiceiurile legate de întâmpinarea ursitoarelor difereau, acum 100 de ani, de la o zonă la alta. În Ardeal, se spunea că, pentru a fi binevoitoare, ursitoarele trebuie să găsească în camera copilului sare, pâine și un caier cu lână.
Anii au trecut, iar tradițiile s-au schimbat. Dacă în urmă cu un secol, tradiția ursitoarelor era un obicei păgân plin de superstiții, astăzi, ursitul a devenit o activitate comercială. Ursitoarele vin la botez direct de la firme specializate în activități de organizare a evenimentelor, contra unei sume de bani pe care părinții o plătesc pentru a avea parte de un spectacol inedit.
Tu ce părere ai despre ursitoare botez?

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.

3 Responses
Ursitoarele sunt singurele care scot in evidenta copilul la petrecerea lui
Ursitoarele botez sunt o traditie veche.
Traditiile romane si ursitoare botez sunt pastrate pana in ziua de astazi.