Iată 5 lucruri de care să ții cont atunci când alegi biberonul lui bebe?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Fiecare mămică visează la momentul în care își va pune bebelușul la sân, oferindu-i lapte matern. Acest lucru este cât se poate de firesc și mai ales foarte sănătos. Este indicat ca hrănirea bebelușului la sân să se facă cât mai mult timp posibil, chiar și doi-trei anișori, laptele matern fiind cea mai bună sursă de hrană pentru bebeluș.

biberonCu toate acestea, pot exista situații în care mama să nu poată alăpta, mai ales din cauza unor motive de sănătate. De aceea, apar și problemele cu privire la alegerea unui biberon potrivit pentru bebe. Dintr-o dată lucrurile nu mai sunt atât de ușoare, bebelușul este posibil să se acomodeze cu biberonul sau, din contră, să îl respingă. Și la alegerea biberonului trebui avut în vedere și tetina care îl însoțește. Cele două nu pot fi separate și trebuiesc achiziționate conform nevoilor bebelușului. Pot fi și situații în care mama să trebuiască să extragă laptele matern, cu ajutorul unei pompe de sân, precum este aceasta, iar mai apoi să păstreze laptele în biberon.

Iată mai jos 5 lucruri de care să ții cont atunci când alegi un biberon:

  1. Alege un biberon din material sigur – acest lucru este foarte important pentru sănătatea bebelușului. Fie că vei alege un biberon din sticlă, fie unul din plastic, acestea nu trebuie să conțină substanțe nocive pentru sănătate. Ori de câte ori mergi la cumpărături, alege un biberon fără BPA, pe care îl poți regăsi aici.
  2. Încearcă tetina potrivită – aici trebuie să ai mare grijă să alegi o tetină potrivită nevoilor copilului tău. Mai înainte de toate este bine să alegi tetina în funcție de vârsta copilului. De asemenea, viteza de hrănire este un alt criteriu important. Nu trebuie să alegi o tetină cu o viteză de curgere mică dacă bebelușul tău este mai mare sau este mai mâncăcios și nici invers.
  3. Alege o tetină ortodontică – acest lucru este foarte important pentru bebelușul tău și pentru sănătatea sa dentară. Un astfel de biberon va proteja dentiția copilului și nu o va deforma. Medicii ortodonți recomandă un astfel de biberon și mai ales atenționează părinții să aleagă cu grijă aceste produse, fiind foarte importante pentru păstrarea formei maxilarului.
  4. Ai în vedere un biberon anti-colici. Un astfel de lucru este foarte important de știut pentru părinți. Un bebeluș este expus colicilor abdominali mai ales datorită faptului că nu poate să scoată aerul înghițit în timpul hrănirii. De aceea, producătorii de biberoane au încercat să creeze biberoane anti-colici, reducând cantitatea de aer înghițit în timpul suptului.
  5. Dacă bebelușul este mai mare, alege biberonul pe care îl îndrăgește cel mai mult – în acest mod, mai mult ca sigur bebelușul se va hrăni cu drag și va consuma întreaga cantitate de lapte.

La achiziționarea biberonului trebuie să ții cont și de sterilizare – acest lucru este foarte important pentru părinți. Fie că vor steriliza biberoanele prin fierbere, fie pur și simplu vor folosi un sterilizator, este bine ca părinții să aibă în vedere acest lucru.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *