Această mămică este un fotograf profesionist din Arizona și a realizat o ședință foto care a stârnit mari controverse în întreaga lume.
Jade Beall, din Arizona, Statele Unite ale Americii, a realizat câteva fotografii inedite, surprinse în timp ce își alăpta copilul în vârstă de trei anișori. Fotografa a realizat aceste fotografii, iar mai apoi le-a postat pe Facebook, în speranța generării unor discuții, astfel încât să se ajungă în cele din urmă la concluzia că nu este nimic greșit să îți alăptezi bebelușul în vârstă de trei anișori.
„Eu nu-mi mai alăptez baiețelul în public pentru că mi-e rușine. Mă simt de parcă aș face un lucru greșit, o infracțiune, când de fapt, îmi hrănesc copilul”, a adăugat aceasta.
Jade Beall este de părere că nu e nimic greșit să îți alăptezi copilul mai mult timp, astfel că prin postarea acestor imagini speră să pornească un dialog despre acest lucru.
Vezi mai jos imaginile care au stârnit controverse!
Sursa: likes.com

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
