Unul dintre cele mai mari motive de îngrijorare cu care se confruntă o mămică are legătură cu alăptatul. Atunci când bebelușul dă semne că dorește din nou să fie alăptat deși abia a trecut o oră de când s-a hrănit, este firesc ca mămica să își facă griji că nu produce suficient lapte. Totuși, acesta este un comportament absolut normal și, în majoritatea cazurilor, creșterea în greutate a bebelușului arată că totul decurge exact așa cum trebuie.

Doar dacă observați că bebelușul nu ia în greutate, puteți lua în considerare problema unei cantități mici de lapte pe care o produce organismul.
Iată câteva dintre cele mai frecvente motive pentru care corpul mamei nu reușește să producă o cantitate suficientă de lapte alături de câteva sugestii care vă pot fi de ajutor:
- Afecțiuni hormonale sau endocrine. Sunt numeroase afecțiuni medicale care, pe de o parte afectează fertilitatea, iar pe de altă parte contribuie la producția redusă de lapte. Sindromul de ovar polichistic, problemele de tiroidă, diabetul, hipertensiunea arterială, problemele hormonale tratate cu anticoncepționale, toate acestea pot îngreuna conceperea. Oricare dintre aceste probleme poate contribui, de asemenea, la producția redusă de lapte, și asta pentru că producția de lapte se bazează pe semnalele hormonale trimise către sâni. În unele cazuri, tratamentul pentru afecțiunea medicală de care suferă mămica va stimula și producția de lapte. În alte cazuri, poate fi necesar să discutați cu un specialist în lactație pentru a găsi cea mai bună abordare pentru problemele cu care vă confruntați.
- Administrarea unui tratament medicamentos sau pe bază de plante medicinale. Foarte multe medicamente recomandate pentru tratarea gripei și răcelii conțin ingrediente active care afectează producția de lapte, cum ar fi pseudoephredine, metergină sau bromocriptină. La rândul lor, cantitățile mari de salvie, pătrunjel sau mentă pot influența cantitatea de lapte pe care o produce organismul mamei. Dacă observați că nu reușiți să produceți o cantitate suficientă de lapte și v-ați administrat medicamente care conțin ingredientele active enumerate sau ați consumat ceaiuri ori plante medicinale în cantități mari, cel mai indicat este să discutați cu medicul personal despre un tratament alternativ pentru afecțiunile de care suferiți. Zincul, vitamina C, calciul și vitamina D3 sunt cele mai recomandate în cazuri de gripă și răceală, în timp ce alăptatul mai frecvent și, eventual, folosirea unei pompe de sân, vă vor ajuta să stimulați producția de lapte.
- Țesut glandular insuficient. Din diferite motive, sânii unei mămici nu se dezvoltă în mod corespunzător și este posibil să nu existe suficiente ducte de lapte pentru a satisface nevoile bebelușului. Ductele se dezvoltă în timpul sarcinii, iar alăptarea stimulează dezvoltarea mai multor ducte și țesuturi. Țesutul glandular insuficient este, în cele mai multe cazuri, o problemă cu care se confruntă mămicile care au deja 2-3 copii. Există, desigur, modalități prin care puteți maximiza producția de lapte, inclusiv pomparea și administrarea unui tratament medicamentos pe bază de rețetă. Totuși, în cele mai multe cazuri, va fi necesar ca alăptarea să fie suplimentată cu formulă de lapte. Mămicile care suferă de țesut glandular insuficient sunt în continuare încurajate să alăpteze, căci chiar și o mică cantitate de lapte matern va susține sistemul imunitar al bebelușului și dezvoltarea creierului și va răspunde la nevoile sale nutriționale.
- Intervenții chirurgicale ale sânului. Fie din motive medicale, fie din motive cosmetice, multe mămici au recurs la diverse intervenții chirurgicale ale sânului. Fie că și-au dorit sâni mai mari, fie că și-au dorit sâni mai mici, cert este că astfel de îmbunătățiri sunt tot mai frecvente. De asemenea, piercing-urile în sfârcuri sunt considerate tot o formă de intervenție chirurgicală și pot tulbura ductele de lapte. Cât de mult aceste intervenții chirurgicale afectează alăptarea variază în funcție de modul în care a fost efectuată procedura, de cât timp a trecut de la intervenția chirurgicală și până la nașterea bebelușului și dacă au existat complicații care ar fi putut provoca cicatrici sau leziuni ale sânilor.
- Medicamente pentru naștere sau icter. Ceea ce nu toate mămicile știu este că medicamentele administrate în timpul travaliului, cum ar fi anestezicul epidural sau Demerol, pot afecta capacitatea bebelușului de a se alăpta în mod eficient. Unele studii care au fost efectuate până în prezent arată că efectele unor astfel de medicamente pot dura chiar și o lună, în funcție de medicamentele utilizate. Icterul, o afecțiune obișnuită la nou-născuți, se poate manifesta ca o stare de somnolență, așa că bebelușul nu se va trezi să fie alăptat așa cum face un bebeluș care nu are icter. În ambele cazuri, poate fi necesar să utilizați o pompă de sân pentru a determina organismul să producă o cantitate suficientă de lapte. După ce bebelușul elimină orice urmă de medicament din sistemul său și icterul a fost tratat, va începe să se alăpteze mai des și mai bine, iar mămica va putea opri pomparea.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.
