Pasiune, empatie, entuziasm, creativitate, grijă pentru detalii, acestea sunt atributele ce definesc grădiniţa Karin’s Kids Academy și cele care au contribuit la consolidarea unei poziţii bine definite.
Pentru că ne-am dorit să aflăm mai multe despre acest loc, am luat legătura cu domnul Dan Prediger, care a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări esențiale pe tema debutul copilului în colectivitate.
Care este misiunea Grădiniței Karin’s Kids Academy?
În demersul nostru, ne propunem să sprijinim formarea creativă a copilului, dezvoltarea liberă și armonioasă a personalității sale, să respectăm ritmul propriu al fiecărui copil și al trebuințelor lor.
De la ce vârstă sunt primiți copiii la grădi?
De la vârsta de 1,6 ani.
Cum este ajutat copilul să se adapteze la grădiniță?
Unul dintre obiectivele noastre este ca tranziția din mediul familial către grădiniță să fie ușoară, copilul să aibă un start încrezător. Comunicarea cu părinții este esențială, ei fiind cei care ne ajută să le câștigăm cât mai repede încrederea copiilor, să le cunoaștem preferințele. Cu sprijin, dragoste și răbdare reușim!
Cum veniți în sprijinul copiilor în ceea ce privește învățarea limbilor străine?
Promovăm un sistem de predare bilingv (română – engleză), un atu fiind colaborarea cu un profesor nativ de limba engleză, trainer acreditat în formarea profesorilor pentru a preda limba engleză preșcolarilor. Mai mult, sprijinim și pregătim copiii în susținerea examenelor Cambridge.
Există un sistem de recompense și pedepse aplicat în grădiniță?
La grădinița KKA copiii sunt încurajați prin laude, aprecieri comportamentale de natură pozitivă. Pe cele negative le analizăm, le discutăm împreună cu copiii; ne propunem să reușim să conștientizăm relațiile de tip cauză – efect și nu să creăm comportamente condiționate.
Ce metode abordați dacă un copil refuză să participe la activitățile din grădiniță?
În astfel de situații, copilul nu este – în niciun caz – constrâns. Mizăm pe captarea atenției acestuia, prin intermediul stimulilor prezenți în încăpere și, astfel, procesul devine natural, în care copilul adoptă inițiativa de a se implica, în momentul în care se simte cel mai confortabil.
Care sunt modalitățile de comunicare pe care le utilizați în relația cu părinții? Cum sunt aceștia informați în ceea ce privește progresul copiilor?
Credem cu tărie că succesul copiilor noștri este dependent de relația pe care o stabilim și consolidăm cu părinții, partenerii noștri în procesul educațional. Avem mai multe modalități prin care comunicăm cu aceștia, dintre care menționăm: feed-back-uri zilnice postate pe o platformă online, prin intermediul căreia părinții află care a fost gradul de implicare al copiilor dumnealor la activitățile din ziua respectivă, cât și preferința acestora pentru anumite alimente/feluri de mâncare oferite pe parcursul zilei (ce anume a consumat la mesele principale ale zilei). Pe lângă acest feed-back online, părinții primesc la sfârșitul fiecărei săptămâni „Memories Book” (completat de către cadrul didactic al preșcolarului) – un instrument cu valoare afectivă ce furnizează detalii cu privire la lucrurile amuzante, haioase pe care copilul le-a spus/realizat în acea săptămână. Atât meniul săptămânii, cât și programul educativ detaliat pentru fiecare zi a săptămânii sunt transmise părinților săptămânal. Cu o frecvență regulată se desfășoară ședințe de consiliere atât în grupuri, cât și individuale, prin intermediul cărora părinții sunt informați cu privire la teme de interes general, respectiv, progresul propriilor copii. De asemenea, zilnic, imortalizăm secvențe importante ale activităților noastre prin fotografii și filme video ce sunt distribuite periodic părinților.
Care considerați că este obiectivul major pe care îl aveți în vedere în dezvoltarea copilului preșcolar?
Stimularea inteligenței, creativității și imaginației preșcolarilor – pornind de la ideea unui context ludic (jocul fiind activitatea fundamentală). Ne ghidăm după principii cum ar fi promovarea bucuriei de a învăța; respectul față de ceilalți și dezvoltarea progresivă a independenței, a autonomiei.
Ce considerați că vă plasează printre cele mai apreciate grădinițe particulare (conform feed-back-urilor pozitive de pe site-urile de specialitate, al aprecierilor școlilor primare la care copiii au susținut interviuri de admitere în clasele pregătitoare, al rezultatelor copiilor la concursuri naționale și internaționale)?
În primul rând, considerăm că ne particularizează convingerile pe care le avem, faptul că ne considerăm responsabili de ceea ce înseamnă devenirea copiilor noștri, de faptul că suntem în permanentă căutare de strategii care să îi ajute să progreseze, să își exprime creativitatea, să gestioneze responsabilități adecvate vârstei lor, să-și dezvolte motivația pentru învățare, ghidați fiind de curiozitate. Tratând fiecare copil ca pe o individualitate și încurajând implicarea părinților în diferite activități și prin diferite mijloace de comunicare, am reușit să le transmitem copiilor dorința de a descoperi, de a cunoaște, acționând ei înșiși asupra realității. Așa au luat naștere câteva cluburi de care copiii sunt de-a dreptul fascinați: Clubul de Lectură „Storytelling Time” ne creează ocazii fabuloase de a „savura” cu plăcere diferite opere specifice vârstei lor; clubul de Sport „Sport Club” ne determină să conștientizăm că prin mișcare putem învăța și ne putem relaxa. La „Earth Science”, copiii învață prin intermediul metodelor interactive ce înseamnă, spre exemplu, un ecosistem, eroziunea, cum se produc tunetul și fulgerul, ori care este ciclul anotimpurilor, iar la „35 Weeks of Culture around the World” călătorim prin lume jucându-ne, cântând și dansând. În același timp, învățăm despre alte țări, dar și despre toleranță, descoperim tradițiile și obiceiurile altor popoare. În felul acesta, copiii devin conștienți de diferențele și de asemănările dintre culturile prezentate.
Activitățile ludice și dinamice, activitățile de învățare în aer liber, entuziasmul și deschiderea în a aborda diverse metode reprezintă fundamentul aprecierilor pozitive atât din partea părinților, cât și a decidenților în educație. Credem că tocmai naturalețea cu care abordăm procesul educativ ne face să fim diferiți, în sensul pozitiv al cuvântului.
În ceea ce privește abordarea educațională, ce fel de metode agreați?
Abordăm cu predilecție metode activ-participative, prin intermediul cărora copiilor li se oferă oportunitatea de a experimenta, de a descoperi ei înșiși realitatea înconjurătoare, de a înțelege și aplica ulterior concepte însușite în situații reale. Noi credem că învățarea este o experiență interactivă, copiii fiind cei care trebuie să fie implicați activ în propria lor învățare. Scopul nostru este de a „înzestra” copilul cu deprinderi, încredere în sine, competențe emoționale și sociale. Abordarea educațională propusă utilizează metoda proiectelor, strategie ce presupune un efort deliberat de cercetare, de căutare și găsire a răspunsurilor legate de tema propusă.
Cum pot părinții interesați să afle mai multe despre conceptul „Karin’s Kids Academy”?
Cea mai eficientă modalitate este să ne viziteze, lucru pe care îl pot face pe toată perioada anului școlar. De asemenea, pot afla mai multe atât de pe site-ul nostru (www.karinkids.ro), cât și de pe pagina de Facebook a grădiniței (https://www.facebook.com/pages/Karins-Kids-Academy/), în curând și de pe blogul grădiniței, care este în construcție.
office@karinkids.ro
0764078940
Str. Hermann Oberth 33; sector 1, București

CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.


12 Responses
Felicitari pentru tot ce faceti!
Va recomand!
Foarte interesant articolul! Felicitari pentru tot ce faceti!
Copilul meu este inscris la aceasta gradinita de 2 ani! Suntem foarte multumiti de oferta educationala pe care o promoveaza aceasta gradinita, iar fetita noastra chiar se simte extraordinar de bine in aceasta institutie! Va recomand sa mergeti sa o vizitati!
Chiar am fost in vizita la aceasta gradinita, vara aceasta si am ramas placut impresionata. Este o gradinita calda, cocheta iar personalul este foarte dragut. Mi-a placut foarte mult modul in care eu, ca si parinte voi fi pusa la curent cu tot ce se va intampla cu piticul meu la gradinita! Voi primi multe informatii referitoare la activitatile desfasurate si la timpul pe care il va petrece copilul meu la gradinita. Pe mine m-ati convins, prin urmare copilul meu va incepe din septembrie cursurile acestei gradinite!
Noi am ales gradinita Karin’s Kids chiar daca este cea mai scumpa din zona – dar intr-adevar are si de ce. Nu ne este usor sa o tinem la Karin’s Kids pentru ca ne depaseste un pic bugetul alocat dar dupa ce am avut-o 3 luni la o alta gradinita unde a facut de 2 ori enterocolita am decis sa platim un pic mai mult pe gradinita si mai putin pe doctori si medicamente :)).
De 6 luni de cand e la Karin’s Kids nu a mai facut enterocolita iar activitatile sunt cu adevarat deosebite si total diferite fata de gradinita cealalta.
Multumim!
Felicitari pentru tot ce faceti!
Abia astept sa deschideti sediul din Baneasa.
In sfarsit va exista si in Romania o gradinita in padure.
V-am recomandat tuturor prietenilor mei! Pana acum am inteles ca 9 dintre ei s-au decis pentru sediul din Baneasa.
Sediul din Baneasa este extraordinar! Felicitari!
Abia astept sa ma joc si eu prin curte :))
Poate totusi va mai ganditi si veti deschide totusi sediul din Baneasa in septembrie 2016 🙂
Am inteles ca doriti ca totul sa fie perfect dar sa stiti ca pentru copii chiar si numai aerul din padure va fi mai mult decat de ajuns 🙂 chiar si joaca prin curtea neamenajata va fi distractiva pentru copii.
De la noi din grupa vor sa se mute la Karin’s Kids dar la sediul din Baneasa in jur de 7 persoane dar mai sunt 4 care asteapta sa le spunem noi cum e.
Una din mamicile din grupa baiatului meu sta intr-un cartier rezidential si am inteles ca si de acolo vin in jur de 10.
Mi-ati spus ca mai aveti foarte multe cereri! De ce nu deschideti????
Noi oricum o sa venim incepand cu Iulie 2017 daca abia atunci veti deschide dar e pacat pentru ca pierdeti foarte multi bani.
Cine nu a vazut proiectul va sfatuiesc sa-l vedeti …… sau mai bine nu pentru ca dupa nu o sa va mai placa nici o gradinita 🙂
Cand va fi gata eu cred ca va fi cea mai tare gradinita din europa – sper sa o promovati si in afara chiar si numai pentru a arata strainilor ca si in Romania se fac lucruri foarte frumoase.
Felicitari!
Nu pot intelege de ce nu mai deschideti Baneasa?!?!?
Numai eu stiu 16 persoane care vor sa semneze contractul cu voi.
Sunt convinsa ca dupa noi ar fi venit mult mai multi de la noi din cartier (stiti bine ca v-am spus ca in cartierul nostru sunt peste 100 de copii de gradinita) iar o parte din mamicile de la copiii nostri din grupa au spus ca dupa ce deschideti daca noi le spunem ca este ok vor veni si ele.
Din cate vad chiar si Diana v-a recomandat si are cativa prieteni care vor sa vina.
Eu sunt convinsa ca asa cum noi am fost de acord sa-i inscriem pe cei mici chiar daca curtea nu e gata asa o vor mai face si altii.
Eu va inteleg ca vreti sa oferiti tot ce ati promis dar pentru copiii nostri e suficient ca respira aer curat.
Sunteti singura gradinita in mijlocul padurii.
Poate va mai ganditi 🙂
Doamne cum arata curtea din Baneasa! Am trecut zilele trecute si nu am mai vrut sa plec 🙂
Abia astept sa fie gata!!!
Sper sa va tineti de promisiune si la micul dejun sa invitati si parintii 🙂 nu am mai avut picnic in padure de cand eram mica asa ca abia astept 🙂
Felicitari pentru ce faceti in Baneasa.
Scriu acest comentariu pentru ca unul din fondatorii gradinitei Karin Kinder Garten m-a ajutat sa imi aleg gradinita care se potriveste cel mai bine copilului meu. Ma numesc Tudor si sunt tatal unei fetite de 2 ani si 6 luni. Am inceput sa caut gradinita pentru copilul meu inca de acum, desi imi doresc sa o inscriu la gradinita anul viitor, cand va implini 3 ani. Am fost la mai multe gradinite din zona de nord pentru a-mi face o parere cam ce inseamna o gradinita ( nu am experienta in aceasta directie ) si in ce mediu va copilari fetita mea timp de 6 – 8 ore pe zi. Am aflat de gradinita Karin de pe internet si am fost curios de faptul ca peste tot se scrie despre o curte imensa. Am solicitat o intalnire cu o persoana de la gradinita Karin Kinder Garten si am stabilit intalnirea la sediul din Baneasa, sediu care este inca in constructie. La intalnire a venit domnul Prediger pregatit cu schite, desene si alte hartii de parca ne intalneam sa stabilim un bussiness plan foarte detaliat. Dupa ce am vorbit cu el timp de aprox o ora mi-am dat seama de ce venise cu toate cele, mi-a explicat pana in cel mai mic detaliu amenajarea gradinitei, cum il va ajuta fiecare element din aceasta amenajare pe copilul meu sa evolueze si ce beneficii va avea datorita faptului ca isi va desfasura majoritatea activitatilor afara. A venit cu studii efectuate de institutii cu renume din strainatate, in care se arata beneficiile obtinute in dezvoltarea copiilor care isi petrec mai mult timp afara si mi-a oferit site-urile unde pot gasi aceste studii. In cazul celorlalte gradinite prezentarea a fost in felul urmator – am fost intr-un tur al gradinitei, mi-a fost explicata oferta de pret, ce include si cam atat, beneficiile pe care le are copilul meu pentru ca urmeaza gradinita lor nu le stiu, de ce sa vin la ei si nu la altii din nou nu mi-a fost comunicat, probabil ca nu mai sunt atat de interesate sa atraga clienti si au o anumita blazare in a mai sta cu fiecare client sa ii spuna ce si cum, dar cred ca aceasta blazare se rasfrange si asupra activitatii lor. Sincer, imi doresc sa fiu informat pana in cel mai mic detaliu despre ce importanta va avea gradinita in viata copilului meu, acum constientizez faptul ca fetita mea isi va petrece la gradinita mai multe ore decat imi petrec eu cu ea. Multumesc foarte mult domnule Prediger pentru toate explicatiile date si cu siguranta ne vom intalni la anul.