Când am rămas însărcinată aveam 26 de ani. Eram singura dintre prietenele mele apropiate care urma să aibă un copil. Cu toate că eu și tatăl lui Radu eram foarte apropiați și ne iubeam nespus de mult, eram extrem de speriată și în acel moment credeam că nu voi fi capabilă să am grijă de un copil (eu însămi mă consideram un copil mare 🙂 ). Eram îngrijorată pentru că nu mă vedeam în stare să-mi dedic întreaga viață lui, să pun nevoile sale mai presus de ale mele. Această teamă m-a făcut să am dubii în privința aducerii pe lume a unui copil, însă mi-am luat inima în dinți și astăzi nu regret nicio secundă decizia luată. Mă simt împlinită, mă simt completă.
Cât privesc cele 9 luni de sarcină, pe cât de nepregătită și speriată eram, pe atât de ușoară a fost sarcina. Cred că Dumnezeu a făcut în așa fel încât să-mi dea curaj, să mă întăresc și să privesc toată această situație cu lejeritate. Am avut câteva episoade de greață, dar nimic ieșit din comun. Radu era atât de cuminte încât nici nu se mișca în burtică, fapt care la început m-a îngrijorat, dar cuvintele încurajatoare ale medicilor m-au liniștit. De altfel, momentul cel mai plăcut, care nu poate fi redat în cuvinte, și cred că numai o mămică știe despre ceea ce vorbesc, a fost cel în care Radu s-a mișcat pentru prima dată. În luna a șaptea de sarcină am simțit o lovitură clară. I-a luat ceva, dar a meritat toată așteptarea.
Ceea ce mi s-a părut extrem de fascinant a fost pofta mea necontrolată față de bere. Nu am o afinitate pentru această băutură, amăreala sa nu a fost niciodată pe gustul meu, dar bebe m-a convins. Aveam impresia că dacă nu o să beau măcar o gură o să leșin. Știam că alcoolul nu este recomandat în sarcină, dar cea pe care am băut-o avea o concentrație redusă, în plus, citisem undeva că stimulează lactația, așa că m-am relaxat într-o oarecare măsură.
Din momentul în care am rămas însărcinată, am tot analizat opțiunile legate de naștere. M-a documentat temeinic, am discutat cu medicii și am decis să nasc natural, lucru care s-a și întâmplat. Am fost o graviduță fericită, din toate punctele de vedere.
Iar când a venit pe lume, m-am simțit copleșită de emoții, sentimente și hormoni. Era ca și cum aș fi fost spectatorul unei piese de teatru, cu propriul meu scenariu. Priveam, parcă, din exterior. Aveam impresia că altcineva născuse, iar eu stăteam cuminte într-un colț și mă bucuram de momentul ce se derula în fața ochilor. Era o parte din mine, era o minune incredibilă care se desprinsese din pântecele mele.
Am așteptat cu sufletul la gură, preț de câteva secunde, să țipe, să plângă, iar după ce mi s-a confirmat că este în regulă, am simțit o ușurare și în același timp, trebuie să mărturisesc, ochii mi s-au umezit. Este incredibil ce sentimente poate scoate la suprafață o mână de carne.
În perioada de alăptare l-am hrănit cu lapte matern, dar pentru că nu-i era suficient am fost nevoită să-i suplimentez doza cu formulă. Pe la 4 luni am început cu diversificarea, în urma sfaturilor primite de la medici. Nu pot să zic că a fost sau este un copil mâncăcios, mănâncă tot din farfurie, însă doar dacă-i place, iar cărnița clar nu este printre preferatele lui. Așa că încerc să introduc proteinele în dieta sa prin alte alimente.
Astăzi, iubesc diminețile alături de el! Este ceva în felul în care se trezește care mă face de fiecare dată să-l iau în brațe, să-l mângâi, să-l pup și să-i mulțumesc că este al meu. Este asemenea unui adult, dar în miniatură, care își urmează ritualul înainte de a se da jos din pat. Nu știu cum sunt alte mame, dar pe mine mă sensibilizează acest moment, tocmai de aceea se numără printre preferatele meu.
Nu este ceva să nu-mi placă la el, ba din contră mă uimește în permanență, mă surpinde
rapiditatea cu care învață lucruri noi, memoria lui incredibilă, gesturile care încă trădează un bebeluș, deși a crescut.
Din păcate, eu și tatăl lui Radu nu mai suntem împreună. Pentru că încerc să fiu optimistă și să aleg doar ce este mai bun dintr-un lucru, consider că această despărțire m-a făcut mai puternică, mi-a oferit o nouă perspectivă, m-a maturizat într-un sens pozitiv. De altfel, încerc cât pot de mult să încurajez relația dintre ei și să fac în așa fel încât să nu simtă lipsa niciunuia dintre părinți.
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.