Cu mult timp înainte de căsătorie, eu și cel ce avea să-mi devină soț, plănuiam să avem doi copii, pe Alexandra și pe Mihăiță.
În orice scenariu pe care l-am fi realizat erau doi și clar fetița trebuia să vină prima. Au trecut anii, ne-am căsătorit, și în jurul nostru apăreau din ce în ce mai mulți copii. Lucrul acesta ne-a făcut să ne gândim din nou la Alexandra și Mihăiță, mai cu seamă la ea. Ne doream enorm o fetiță și asta mă făcea și mai mult să vreau un bebe. În plus, simțeam că ne lipsește ceva.
Cum în weekend aveam mai mult timp la dispoziție, dimineața ne așezam împreună la masă, la cafea sau micul-dejun, şi inevitabil, amândurora privirea ni se îndrepta către cel de-al treilea scaun liber, gol. Era golul din viaţa noastră ce trebuia umplut. Zis și făcut! Ne-am decis că este momentul. Și pentru că majoritatea prietenelor mele au trebuit să „muncească” pentru a rămâne însărcinate, ne-am înarmat cu multă, multă răbdare. Auzisem că stresul, anticoncepționalele luate pe o perioadă îndelungată, fără întrerupere, poluarea și nu în ultimul rând, fumatul, toate se aliau și contribuiau la îngreunarea apariției sarcinii.
Nu mică mi-a fost surprinderea când la două luni după ce am terminat cu toate analizele recomandate înainte de sarcină și am renunțat la pastile am aflat că sunt însărcinată. A fost un șoc și a fost o bucurie. Pe 14 iulie, aceeași zi în care m-am cunoscut cu Adi, am aflat că voi avea un copil, că voi deveni mamă. Cu alte cuvinte, toate miturile erau spulberate prin exemplul meu.
Lucrurile au evoluat normal, m-am lăsat și de fumat deoarece, ca și acum de altfel, consider că dacă stă în puterea mea să previn ceva, fără regret voi face acel lucru, mai ales când este vorba de copilul meu. La trei luni am mers la medic pentru ecografia morfologică de trimestrul I când am aflat și sexul copilului. Câtă tragedie, câtă supărare! Alexandra, pe care mi-o doream atât de mult, era un EL. A fost o veste dezamăgitoare pentru mine, mai cu seamă că, în aceeași zi, am ajuns și într-un magazin pentru copii. Câte rochițe, câte hăinuțe drăguțe și roz. În mintea mea suna același ecou: Eu nu o să pot cumpăra lucrurile astea niciodată. Cu ce o să îmbrac eu un băiat?
După nouă luni a venit pe lume David Andrei, un băiețel energic, cu doi ochi jucăuși care-ți spun dinainte ce are el de gând să facă, un lipicios, un șantajist emoțional. Mă uit la el și îmi dau seama că nu contează ce-ți dorești sau că este inutil să te gândești dinainte la ce o să fie, pentru că oricum o să-l iubești până la cer și înapoi.
Pentru el, fetiță sau băiat, o să ți se oprească respirația, o să zâmbești chiar dacă simți că explodezi de nervi, o să găsești răbdare să-l alini în fiecare noapte, o să te îngrijorezi de fiecare dată când îl lași în grija altcuiva. Și tot el, cu bune și rele, o să te facă, mai târziu, să-ți dorești toate astea din nou în viața ta, mai ales când realizezi cât de repede trece timpul și vezi că a crescut, vorbește și învață să se descurce singurel.
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.