În săptămâna 5 de sarcină, evoluția gravidei începe să fie vizibilă, dintr-o dată vă aflați aproape de mijlocul trimestrului 1 de sarcină, moment în care medicul va putea observa atât bebelușul la ecograf, cât și dezvoltarea intrauterină corectă.
În acest stadiu de sarcină, bebelușul va purta denumirea de embrion, trecând astfel de la stadiul de zigot, se află prins destul de bine de peretele uterului prin care se hrănește și va crește mare.
Cum arată bebelușul?
Așa cum am amintit, în săptămâna 5 de sarcină, bebelușul începe să capete formă, trecând de la zigot la embrion. I se va dezvolta creierul, măduva spinării, nervii spinali și coloana vertebrală. Așadar, în stratul extern bebelușul începe să capete o anumită înfățișare, pornind de la dezvoltarea nervilor spinali și a coloanei vertebrale și până la dezvoltarea creierului.
În stratul de celule de mijloc ale embrionului iau naștere inima, dezvoltându-se în același timp și sistemul circulator. Chiar dacă pare destul de prematur, în această etapă a sarcinii bebelușul va avea vasele de sânge dezvoltate, inima îi va începe să bată, pornind cu ziua 21 de la momentul conceperii. Cu toate că v-ați dori să îl auziți la ecograf, inima îi este destul de plăpândă și nu îi vor putea fi încă percepute bătăile. Și fiindcă inima și-a început activitatea, așa cum este și firesc, sistemul circulator al copilului pornește și el.
Stratul intern de celule ale embrionului vor ajuta la dezvoltarea vezicii urinare, plămânilor și intestinelor. Cu toate acestea, pentru dezvoltarea acestor organe va trebui să mai treacă puțin timp până atunci când ele vor începe să capete formă și să devină funcționale. Dimensiunea bebelușului este de 1/8 centimetri.
Starea mamei
Și în această săptămână de sarcină, ca de altfel până la sfârșit, mama se va confrunta cu o invazie hormonală greu de stăpânit. Și acest lucru nu pentru că organismul are o altă traiectorie, ci pentru a pregăti corpul cu schimbările aduse de sarcină și naștere.
Așadar, nivelul progesteronului va fi în continuare destul de înalt. Va împiedica uterul să se contracte și astfel bebelușul să poată fi pierdut. În același timp, acest hormon va ajuta ca vasele de sânge de la nivel uterin să fie mai puternice, în așa fel încât bebelușul să primească nutrienții necesari dezvoltării sale.
Estrogenul are și el valori destul de mari. Ajută la adaptarea organelor gravidei pentru perioada de sarcină, modificând forma uterului, structura endometrului, colului uterin, sânilor și vaginului.
În același timp, organismul va produce gonadotropina corionică umană și lactogenul placentar uman. HCG va ajuta la menținerea celulelor din ovar de după momentul în care ovulul a fost expulzat din foliculul matur (masa luteală).
Lactogenul placentar uman ajută la formarea laptelui matern, contribuind și la creșterea cantității de nutrienți pentru ca bebelușul să se poată dezvolta.
Și în această săptămână de sarcină va trebui să acordați atenție acidului folic, mai ales că acum bebelușului i se vor forma nervii spinali și măduva spinării. În acest mod, veți avea siguranța nașterii unui bebeluș perfect sănătos. Nu uitați să consumați cantități crescute de broccoli, fasole verde sau mazăre.
De asemenea, atunci când vine vorba de dieta mamei nu uitați de fructe și legume în stare proaspătă. Evitați conservele întrucât conțin mulți conservanți periculoși pentru bebeluș. Dulciurile ori băuturile carbogazoase vor trebui scoase din alimentație întrucât un conținut crescut de zahăr este nociv pentru sănătatea copilului. De asemenea, dulciurile din comerț conțin multe E-uri periculoase și o serie întreagă de coloranți alimentari, interziși în timpul celor nouă luni.
Și chiar dacă ești însărcinată, acest lucru nu înseamnă că nu vei putea face mișcare ori exercițiile fizice cu care erai obișnuită. Toate aceste lucruri îți vor fi permise de către medici. În cazul în care ești expusă pericolului de avort spontan, medicul îți va putea recomanda repaus la pat. Însă, atunci când nu ai vreo contraindicație de acest gen, poți să rămâi aceeași mămică activă care erai înainte. Acest lucru te va ajuta să ai o naștere mult mai ușoară decât te așteptai.
Și în această săptămână te vei putea simți obosită, te vei putea confrunta cu schimbări de dispoziție, s-ar putea să fii balonată, sânii vor fi mai grei și vei avea stare de urinare destul de frecventă. Nu trebuie să te sperii – sunt stările sarcinii, care, în scurt timp vor dispărea!

CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.
