Hipermobilitatea presupune mobilitatea crescută într-o articulație sau mai multe articulații, astfel ca acestea au grade mai mari de mișcare decat cele normale. În acest context, înțelegerea definiției, simptomelor, a cauzelor și a factorilor de risc ai hipermobilității este esențială când vorbim de impactul pe care îl are asupra persoanelor, în special a celor cu tulburări de spectru autist. În acest articol vă prezentăm mai pe larg ce presupune această afecțiune medicală.
Persoanele cu hipermobilitate și durere cronică au adesea probleme în a citi semnele interne ale corpului. Acest lucru înseamnă că întâmpină dificultăți în conștientizarea corporală, ceea ce se traduce prin senzația de deconectare de corp.
Hipermobilitatea este caracterizată de articulații care se pot deplasa dincolo de intervalul de mișcare dorit. Această flexibilitate articulară crescută este adesea însoțită de alte simptome. Iată care sunt acestea:
- dureri articulare sau disconfort;
- luxații sau subluxații articulare frecvente;
- instabilitate articulară;
- sunete comune de clic sau pop;
- vânătăi ușoare;
- oboseală;
- slăbiciune musculară.
Severitatea simptomelor variază în funcție de forma de autism, de la cazuri ușoare până la cele mai severe. Este important de reținut că, în timp ce hipermobilitatea este o caracteristică a anumitor afecțiuni medicale ( spre exemplu, sindromul Ehlers-Danlos – tulburări genetice care afectează țesuturile conjunctive – pielea, articulațiile și pereții vaselor de sânge), poate exista și ca o afecțiune izolată fără alte probleme medicale asociate.
Cauze și factori de risc
Hipermobilitatea are diverse cauze. În unele cazuri, aceasta este o afecțiune ereditară. În același timp, ligamentele slabe, care sunt responsabile pentru susținerea articulațiilor precum și diferențele în ceea ce privește cantitatea de colagen, o proteină care ajută la menținerea integrității țesuturilor conjunctive, duc la hipermobilitate articulară.
Hipermobilitatea este observată mai frecvent la copii și tineri, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, simptomele se ameliorează. Este mai răspândită la femei și la persoanele de origine asiatică și africană.
Dacă vorbim de tulburări de spectru autist, recunoașterea simptomelor și înțelegerea cauzelor și factorilor de risc ai hipermobilității este primul pas în abordarea impactului pe care îl are aceasta asupra copiilor cu autism.
Studiile medicale au arătat că există o asociere semnificativă între hipermobilitate și tulburarea de spectru autist).
Dificultățile motorii, provocările senzoriale și dificultățile sociale sunt unele dintre simptomele suprapuse observate la acești copii cu autism care au ambele afecțiuni.
Diagnosticarea sindromului de hipermobilitate articulară presupune un examen fizic prin care se evaluează mobilitatea articulațiilor. În acest sens, se fac teste specifice sau chestionare care pot fi, de asemenea, utilizate pentru a măsura flexibilitatea articulației. Două instrumente de evaluare care se folosesc în mod obișnuit sunt scorul Beighton și chestionarul de hipermobilitate în cinci puncte. Scorul Beighton evaluează mobilitatea articulațiilor specifice, în timp ce chestionarul de hipermobilitate evaluează laxitatea articulațiilor.
Clasificarea sindromului de hipermobilitate articulară include diverse criterii, cum ar fi numărul de articulații afectate, prezența simptomelor asociate și absența altor afecțiuni medicale subiacente. Este important să știți că sindromul de hipermobilitate articulară este un semn al unei afecțiuni genetice subiacente mai grave cunoscute sub numele de tulburări ereditare ale țesutului conjunctiv, inclusiv sindromul Ehlers-Danlos.
În ceea ce privește tratamentul pentru copiii cu autism care au hipermobilitate articulară, deși nu există un remediu pentru sindromul de hipermobilitate articulară, abordările de tratament variază în funcție de severitatea simptomelor și de nevoile specifice ale copilului.
Una dintre strategiile principale în gestionarea sindromului de hipermobilitate articulară este îmbunătățirea forței musculare pentru a susține și pentru a stabiliza mai bine articulațiile –pentru a întări mușchii din jurul articulațiilor afectate și pentru a îmbunătăți stabilitatea generală a articulațiilor. Terapiile fizice precum kinetoterapie, terapia ocupațională dau de asemenea rezultate bune în acest sens.
Pe de altă parte, strategiile de management al durerii joacă un rol semnificativ în tratamentul sindromului de hipermobilitate articulară.
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.