
Pentru a alege jucăriile potrivite pentru copilul tău, nu trebuie să începi un adevărat slalom printre raioanele magazinelor. Însă, este nevoie să ții cont de vârsta pe care o are, de nivelul său de dezvoltare, de interesele, dar mai ales de preferințele lui. Joaca este un ceva natural în copilărie, astfel că este nevoie să alegi jucării care îl provoacă din cât mai multe puncte de vedere: al imaginației, al curiozității, al aptitudinilor etc. În articolul de mai jos îți vom prezenta o serie de informații despre ce jocuri sunt potrivite la anumite vârste pentru a putea păstra astfel interesul crescut al copilului în ceea ce privește interacțiunea cu ceilalți copii de vârsta lui, o componentă foarte importantă pentru dezvoltarea lui fizică și psihică.
Jucăriile și vârsta copilului
O jucărie nepotrivită vârstei sau stadiului de dezvoltare a copilului îl poate face să devină nervos, frustrat sau nepăsător/apatic. În copilărie, mintea noastră asimilează tot ce este în jur, iar o jucărie poate avea un impact negativ asupra comportamentului copilului tău sau dimpotrivă îi poate dezvolta abilități precum creativitatea sau imaginația. Toate aceste rezultate pozitive ajută la dezvoltarea sa armonioasă. Pentru asta te invităm să alegi din gama variată de jucării pentru copii de 1 an din magazinul e-rechizite.ro.
Iată și alte aspecte importante pe care te sfătuim să le ai în vedere atunci când achiziționezi jucării pentru cei mici:
Fii atent la materialele din care sunt confecționate jucăriile
Jucăriile frumos colorate sau cele create manual, din materiale plăcute la atingere, îi dezvoltă simțul estetic. De asemenea, materialele naturale, cum ar fi lâna, lemnul, pietrele, scoicile sau conurile de brad, toate contribuie la buna dezvoltare a sensibilității și a imaginației celui mic. Știai că pentru un copil o simplă bucată de lemn este de fapt o corabie, un telefon sau o mașină?
Alege jucării care nu îi pun în pericol siguranța
În funcție de vârsta copilului tău, ai grijă ca jucăriile pe care alegi să le cumperi să nu aibă piese mici ce pot fi înghițite foarte ușor de cel mic. De aceea este important să verifici marginile și colțurile acestora pentru a te asigura că nu se poate răni. Totodată, poți opta și pentru jucării colorate cu vopsea ecologică sau din materiale naturale deoarece acestea nu pun în pericol sănătatea celui mic. Așadar, alege cu grijă jucăriile pentru cel mic și este bine să ai în vedere în primul rând siguranța și calitatea jucăriilor și mai apoi aspectul acesteia.
Optează pentru jucării care să îi ofere mai multe posibilități de joc
În această categorie se încadrează bicicleta, mingea sau patinele, pentru că acestea îi dezvoltă plăcerea de a avea o viață activă. Astfel, el va putea observa nu doar mediul său, ci și mediul înconjurător – grădina, parcul, strada. Pentru perioada în care vremea de afară nu este plăcută și trebuie să vă petreceți mai mult timp în casă, poți alege seturi de pictură sau kituri de abilități practice. Acestea îl vor ține ocupat și îi vor provoca gândirea și imaginația celui mic.
Nu uita de jucăriile educative
Există o gamă variată de jocuri ce îmbină utilul cu plăcutul. Mai exact, îi oferă copilului tău o activitate distractivă, dar care îl ajută în același timp și în procesul de dezvoltare. Folosirea acestor jucării îi dezvoltă abilitățile motorii fine și grosiere, îi stimulează creativitatea și încrederea în sine, deci vor fi folositoare. În această categorie se încadrează puzzle-urile, jocurile magnetice cu litere, cifre sau diverse forme, labirinturile, jocurile de societate etc. Dacă vrei să afli mai multe despre ele, dă click aici și fă-i celui mic o bucurie în plus.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
