Dacă nu vezi bine la depărtare, la aproape sau la ambele distanțe, înseamnă că ai dioptrii, adică un viciu de refracție – miopie, hipermetropie, astigmatism. Viciile de refracție nu sunt considerate boli, globul ocular este mai lung la miopie, mai scurt la hipermetropie, iar la astigmatism corneea are o formă neregulată. Din aceste cauze, razele de lumină nu sunt focalizate corect pe retină și este nevoie de corecție optică, precum ochelari sau lentile de contact.

Probabil te întrebi ce variantă să alegi. Trebuie menționat încă de la început, că la ora actuală există o multitudine de rame, lentile și tratamente pentru lentile (antireflex, cu lumină albastră, fotocromatice s.a.), astfel ochelarii pot fi colorați sau discreți, răspunzând atât exigențelor modei, dar și celor practice. În același timp, lentilele de contact pot fi și ele utilizate cu succes pentru corectarea viciilor de refracție. Ele pot fi folosite de orice persoană care poartă ochelari de distanță sau de citit.
Lentile de contact sau ochelari de vedere – ce aleg?
Așa cum știi, ochelarii și lentilele de contact reprezintă metode de corecție optică. Alegerea este făcută de fiecare persoană în parte, în funcție de nevoile și stilul de viață. Este important însă să cunoști ce definește fiecare opțiune în parte. A fi informat este primul pas spre o alegere potrivită. Prin urmare, în rândurile de mai jos îți vom detalia ce trebuie să știi despre lentilele de contact și ochelarii de vedere.
Lentile de contact:
- reprezintă o alternativă pentru utilizarea ochelarilor, nu vei mai avea griji legate de claritatea vederii sau de îngustarea câmpului vizual;
- pot fi folosite fie că ai miopie, hipermetropie, astigmatism sau presbiopie;
- înlocuiesc cu succes ochelarii de vedere, în special în cazul unor dioptrii mari sau când ochelarii devin incomozi în desfășurarea unor activități, ca de exemplu, schi, mers la bazin, la plajă s.a.;
- lentilele de contact sunt disponibile în mai multe variante:
- lentile de unică folosință – se pun dimineața apoi seara se scot și se aruncă;
- lentile cu purtare zilnică – se poartă în timpul zilei, iar seara, înainte de culcare se scot, se dezinfectează și se așază în recipientul dedicat; a doua zi se clătesc cu soluție și se aplică din nou pe ochi;
- lentile cu purtare continuă – pot fi purtate atât ziua, cât și noaptea, deci nu va mai trebui să le scoți de la ochi când te duci la culcare; acestea pot fi purtate pâna la finalul perioadei înscrisă pe cutie, 30 de zile; acest model furnizează mult mai mult oxigen ochilor, vezi lentile cu purtare continuă;
- lentilele de contact trebuie înlocuite potrivit indicațiilor, de exemplu sunt cele lunare, care odată ce ai deschis recipientul nu le poți utiliza mai mult de 30 de zile, chiar dacă le-ai folosit sau nu în acest timp; mai există lentilele de unică folosință, care seara se aruncă, lentile săptămânale, dar și lentile anuale (se poartă 10 – 12 ore pe zi timp de un an);
- lentilele de contact se manevrează cu ușurință, cu puțin exercițiu vei deveni stăpân pe folosirea acestui mic, dar puternic ajutor, care îți oferă o vedere clară întreaga zi;
Ochelari de vedere:
- în urma unui consult oftalmologic se prescrie o rețetă de ochelari cu dioptriile potrivite, apoi îți poți alege ramele, lentilele și tratamentele dorite, consultându-te cu opticianul din magazin;
- ramele sunt disponibile în diverse culori, forme (cat eye, ovali, pilot, rectangulari s.a.) și sunt fabricate din diverse materiale (metal, materiale plastice s.a.); pe lângă partea estetică ramele ochelarilor trebuie să fie confortabile și stabile;
- sunt ochelari care au ramă completă, ramă doar în partea superioară sau sunt fără ramă (acele modele de ochelari extrem de discrete);
- lentilele ochelarilor se aleg în funcție de corecția optică de care ai nevoie; apoi poți opta pentru lentile din sticlă, plastic sau policarbonat; trebuie luat în considerare stilul de viață și ramele pe care le-ai ales; lentilele din sticlă se zgârie mai greu, dar se sparg ușor; cele din plastic sunt ușoare, au rezistență bună la lovituri, au tratamente de suprafață și pot fi montate pe orice tip de ramă; cele din policarbonat sunt foarte rezistente la impact și sunt perfecte pentru copii, sportivi, persoane cu o viață activă;
- tratamentele care se pot aplica lentilelor oferă protecție și claritate; poți alege:
a. tratament antireflex – elimină reflexiile și oferă confort vizual, protecție vizuală și claritate;
b. tratament pentru lumină albastră – filtrează lumina albastră provenită de la diverse ecrane;
- pentru protecția UV îți poți face ochelari de soare cu dioptrii sau există varianta lentilelor fotocromatice (heliomate), care își deschid sau își închid culoarea în funcție de luminozitatea mediului înconjurător
Ochelarii pot fi un accesoriu la modă, îi poți asorta în funcție de ținută. Uneori însă ți se pot părea inestetici, atunci când mergi la un anumit eveniment, ca de exemplu la o petrecere. Alteori te pot constrânge, când mergi la piscină. De cealaltă parte, lentilele de contact nici nu se observă, nimeni nu va ști că le ai. Totodată, trebuie să ții cont că nu poți neglija îngrijirea acestora. Este cât se poate de simplă, dar trebuie realizată. Nici nu poți purta perechea de lentile mai mult decât scrie pe cutie. În funcție de nevoile și dorințele tale, vei face alegerea potrivită.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
