3 afecțiuni ce pot sta în spatele iritațiilor de piele

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Iritațiile pielii sunt destul de comune și apar de cele mai multe ori din cauza stresului, a alimentației sau a medicației, însă pot fi provocate și de factori externi, cum ar fi contactul cu substanțe toxice, plantele otrăvitoare sau anumite insecte. Cele mai frecvente manifestări are unei erupții cutanate sunt înroșirea pielii și mâncărimea. În cazuri mai grave de iritații ale pielii pot să apară și ulcerații, pustule, chiar infecții cutanate. Dacă te confrunți cu o iritație inexplicabilă pentru o perioadă lungă de timp sau cu o erupție care nu trece orice ai face, ar fi bine să mergi la un medic pentru a identifica exact care este cauza.

Uneori, iritațiile pielii pot ascunde afecțiuni mai mult sau mai puțin grave și despre asta vom vorbi în cele ce urmează.

  • Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o afecțiune diagnosticată în general într-o fază mai avansată pentru că în faza incipientă nu provoacă niciun simptom. Creșterea nivelului de glucoză din sânge are loc treptat și lent, iar primele manifestări ale diabetului apar în momentul în care boala începe deja să se extindă și la nivelul altor părți ale corpului și organe. Printre cele mai comune simptome diabet zaharat se numără și erupțiile cutanate, însoțite de mâncărime. Infecțiile fungice cu candida albicans sunt cele mai răspândite în rândul persoanelor cu diabet zaharat.

Dacă te confrunți cu iritații ale pielii în perioada sarcinii, ar fi bine să iei în considerare analiza pentru depistarea diabetului gestațional. În cele mai multe cazuri, diabetul gestațional este prezent doar în cele 9 luni de sarcină, însă există și situații în care el persistă și după naștere, și atunci vei avea nevoie de tratament.

  • Infecția cu stafilococ auriu

Stafilococul auriu este principala cauză a infecțiilor cutanate și a țesuturilor moi, care se manifestă prin abcese sau furuncule. Dacă te confrunți cu o zonă dureroasă, roșie și umflată ce a survenit în urma unei tăieturi, există șanse mari să vorbim despre o infecție cu stafilococ auriu. Această bacterie poate exista pe pielea oamenilor, fără a provoca simptome. Însă, în cazul în care intri în contact cu un purtător, există șanse mari să iei și tu această bacterie și să te confrunți cu o iritație cutanată. În cazurile mai grave, infecția stafilococică pe piele poate provoca vezicule dureroase, umplute cu lichid, sau chiar abcese umplute cu puroi.

Infecțiile cu stafilococ auriu sunt răspândite mai ales în rândul copiilor care nu au o igienă foarte bună – învață-l pe cel mic să se spele frecvent pe mâini sau să folosească un dezinfectant de mâini atunci când intră în contact cu jucării sau alte obiecte care îi aparțin altui copil

  • Dermatită de contact

Dermatita de contact este o altă afecțiune care poate provoca iritații destul de grave ale pielii, mai ales dacă vorbim de o piele sensibilă. De cele mai multe ori erupția cutanată apare la contactul cu o substanță chimică la care ești alergic sau la o substanță mult prea puternică. Din categoria substanțelor iritante fac parte detergenții, produsele de igienă corporală, dar și produsele cosmetice sau parfumurile. Dacă știi că ai o piele sensibilă, ar fi bine să alegi foarte bine produsele cu care pielea ta intră în contact. S-ar putea ca prima dată să nu îți dai seama de ce te tot confrunți cu erupții cutanate, însă cu timpul, vei ști exact ce produse sau substanțe îți provoacă mâncărimi, acesta fiind principalul simptom al dermatitelor de contact.

În concluzie, dacă te confrunți mult prea des cu iritații ale pielii, ar fi bine să încerci să identifici cauza. Doar atunci când vei începe să tratezi cauza, vei scăpa și de simptomele supărătoare ale erupției cutanate.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com