Deşi mai bine de 50% din populaţia lumii se confruntă cel puţin o dată în viaţă cu un episod hemoroidal, simptomele sunt ignorate de foarte mulţi dintre noi. Şi, deşi hemoroizii sunt supărători şi afectează dramatic stilul de viaţă al persoanei afectate, în extrem de multe cazuri aceasta refuză să consulte un specialist şi să urmeze un tratament corespunzător. Este important să ştii că boala hemoroidală este o afecţiune care trebuie tratată de un specialist. Dar hai să îţi povestim mai multe despre hemoroizi.

Ce sunt hemoroizii?
Hemoroizii sunt vene dilatate şi inflamate ce apar la nivelul submucoasei canalului anal. În funcţie de locul în care apar putem vorbi despre hemoroizi externi, inflamații vizibile la nivelul anusului, şi hemoroizi interni, vizibili doar prin efectuarea unei anuscopii. De asemenea, ar mai trebui să ştii că hemoroizii interni pot trece cu uşurinţă neobservaţi, pentru că ei nu provoacă niciun fel de disconfort. Însă, dacă observi urme de sânge în scaun, ar trebui să apelezi la un specialist cât mai repede. Dar dacă tot am ajuns aici hai să vedem care sunt cele mai des întâlnite simptome.
Simptome Hemoroizi
Chiar dacă hemoroizii interni nu prezintă simptome deranjante şi nu sunt dureroşi, lucrurile se schimba atunci când discutăm de hemoroizii externi. Pe lângă sângerarea la nivelului anusului, iată care sunt cel mai des întâlnite simptome:
- Inflamații proeminente în zona rectală;
- Disconfort la statul în şezut;
- Mâncărimi şi usturimi în zona rectală;
- Dureri în timpul defecaţiei;
- Sensibilitate crescută în zona anusului.
Un simptom care apare mai rar este secreţia muco-purulentă.
Putem preveni apariţia hemoroizilor?
Putem preveni apariţia hemoroizilor prin păstrarea unei igiene corespunzătoare, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, prin evitarea alimentelor picante, a constipaţiei și sedentarismului. De asemenea, este foarte important să alocăm o atenție deosebită și igienei locale. Se recomandă folosirea apei călduțe și a unui săpun moale pentru curățarea locala, după fiecare scaun.
Tratarea hemoroizilor
Chiar dacă ai găsit pe internet o mulţime de sfaturi şi remedii naturiste care te-ar putea ajuta să scapi de hemoroizi sau de disconfortul creat de aceştia, trebuie să ştii că este extrem de important să apelezi la specialişti. Aceştia, după un control şi o serie de analize, vor determina corect problema şi îţi vor recomanda cel mai bun tratament pentru situaţia ta. Aceştia îţi pot recomanda creme, unguente, medicamente sau te pot îndruma către o intervenţe chirurgicală dacă situația o impune.
O soluţie des recomandată în tratarea hemoroizilor este crema pentru hemoroizi Procto Glyvenol. Aceasta conţine substanţe antiinflamatoare şi anestezice şi poate fi folosită atât în tratarea hemoroizilor externi, cât şi în cazul celor externi, reducând cu succes inflamaţia şi durerea cauzată de aceştia într-un timp foarte scurt.
Bineînţeles mai sunt şi alte remedii care pot fi luate în calcul, precum băile de şezut, consumul alimentelor bogate în fibre, folosirea unor unguente pe bază de propolis, cortizon şi aşa mai departe. Însă, dacă situaţia este una mai gravă, este important să apelezi la un specialist şi să stabiliţi împreună un plan de tratament De ce este important acest lucru? Există diferite opţiuni pentru tratarea hemoroizilor, însă în funcţie de gradul şi severitatea bolii se va opta pentru un anumit tratament, în detrimentul altuia, astfel încât hemoroizii să fie îndepărtaţi.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
