Cu toții ne dorim să fim fericiți, plini de energie, să ne bucurăm de prosperitate și să fim sănătoși. Pentru a obține toate acestea încercăm să ne dezvoltăm din punct de vedere personal sau profesional prin cursuri, hobby-uri, lectură sau artă. Însă știai că e posibil ca propria locuință să te tragă în jos? Feng Shui se bazează pe premisa că fiecare casă și fiecare obiect are o influență asupra vieții noastre. Învață cum poți modifica modul în care energia curge în jurul tău, pentru o viață plină de armonie.

Ce înseamnă feng shui?
Feng shui reprezintă o practică tradițională originară din China antică al cărui scop este de a echilibra energiile astfel încât să te bucuri de liniște și prosperitate. Bazându-se pe forțele care leagă universul, pământul și umanitatea, feng shui poate fi aplicat în propria locuință, dar și la birou sau în alte tipuri de amenajări.
Cu siguranță ai auzit până acum de Yin și Yang, cele două elemente care urmăresc să se unească. Prima dintre ele este energia feminină, iar a doua este cea masculină. Împreună, ele formează energia fundamentală Qi, care, dacă este echilibrată, ne permite să trăim armonios.
Principiile de bază ale feng shui
Pentru a te bucura de beneficiile acestei practici, trebuie să ții cont de următoarele:
Teoria Celor Cinci Elemente
Feng shui se bazează pe Teoria celor Cinci Elemente: apă, foc, pământ, metal și lemn. Ne putem gândi la acestea ca fiind niște categorii conceptuale aflate în relație unele cu altele. Fiecare reprezintă anumite calități sau caracteristici pe care le urmărim, pe care le putem aduce în propriul cămin urmând anumite recomandări.
Prezența și amplasarea lor corectă stimulează și promovează bunăstarea. De aceea, trebuie să ținem cont de Bagua, harta energetică a spațiului nostru.
Zonele Bagua
Orice spațiu poate fi suprapus acestei hărți împărțită în 9 zone. Fiecare dintre acestea poate fi corelată cu un punct cardinal și este influențată de anumite elemente, culori sau obiecte.
Prosperitate și abundență
- element benefic: lemn, apă
- element de evitat: metal
- culoare benefică: mov
- punct cardinal: S-E sau colțul din spate-stânga
Faimă și reputație
- element benefic: foc, lemn
- element de evitat: apă
- culoare benefică: roșu
- punct cardinal: S sau mijloc-spate
Relații
- element benefic: pământ, foc
- element de evitat: lemn
- culoare benefică: roz
- punct cardinal: S-V sau colțul din spate-dreapta
Familie
- element benefic: lemn, apă
- element de evitat: metal
- culoare benefică: verde
- punct cardinal: E sau stânga-centru
Sănătate
- element benefic: pământ, foc
- element de evitat: lemn
- culoare benefică: galben, maro
- punct cardinal: centrul casei
Copii, creativitate
- element benefic: metal, pământ
- element de evitat: foc
- culoare benefică: alb, nuanțe pastelate
- punct cardinal: V sau dreapta-centru
Cunoaștere și înțelepciune
- element benefic: apă, metal
- element de evitat: pământ
- culoare benefică: albastru
- punct cardinal: S-V sau față-stânga
Carieră
- element benefic: apă, metal
- element de evitat: pământ
- culoare benefică: negru, bleumarin
- punct cardinal: N sau ușa de intrare
Persoane care ne ajută, călătorii
- element benefic: metal, pământ
- element de evitat: foc
- culoare benefică: gri, argintiu
- punct cardinal: N-V sau față-dreapta
Utilizarea culorii
În feng shui, culorile pot îmbunătăți energia camerei sau o pot distruge. Ține cont de zonele Bagua atunci când îți amenajezi casa, fie că vorbim de vopseaua pentru pereți, draperii, covoare, obiecte de decor sau flori. Desigur, nu trebuie să exagerezi: optează pentru un perete de accent sau concentrează-te pe pernuțe decorative, nu colora întreaga cameră în roșu sau negru.
Poziția de comandă
Această „poziție” se referă la locul unde vei petrece cea mai mare parte a timpului: patul, canapeaua sau biroul sunt exemple potrivite. Pentru o energie pozitivă, acest loc trebuie să fie îndepărtat de ușa camerei, nu în linie directă cu aceasta, iar când stai acolo nu trebuie să fii cu spatele la ușă.
Fluxul de energie
Se crede că energiile curg constant prin natură, iar dacă ne dorim acest lucru și în propria locuință trebuie să amenajăm un mediu propice. De aceea, e nevoie să:
Menții curățenia și ordinea. O locuință dezordonată sau murdară alungă energiile pozitive din casă.
Alegi mobilă cu colțuri rotunjite. Liniile drepte împiedică energiile să curgă, în timp ce formele rotunde le ajută să alunece armonios.
Umpli casa de viață. Alege ghivece cu plante vii în loc de flori în vază sau, mai rău, plante false, adoptă un animal de companie, invită-ți des prietenii și familia în vizită etc.
Optezi pentru accesorii și decorațiuni moderne pentru casă. Acestea au un design simplu și elegant, care se potrivește în orice zonă a casei, ajutându-te să decorezi fără a deranja fluxul de energie.
Elimini simbolismul negativ. Se crede că multe probleme emoționale sunt afișate în propria locuință. De exemplu, poate nu ai un partener, însă casa e încărcată de imagini singulare (un singur tablou pe perete, fotografii cu o singură persoană, nu de grup, un singur ghiveci etc).
Sursă foto: https://www.pexels.com/photo/white-and-gray-ceramic-angel-figurine-7749043/

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
