Pentru că noi, adulții, suntem obișnuiți să locuim în aceeași casă zi de zi și îi cunoaștem toate laturile și fațetele, s-ar putea să nu ne dăm seama chiar de la prima vedere care sunt acele potențiale pericole pentru un copil. De la prize electrice la substanțe chimice periculoase, toate acestea reprezintă o potențială amenințare pentru oricine intră în contact, mai ales pentru copii. Aceștia sunt curioși din fire și este posibil să nu înțeleagă că ceea ce vor să facă este periculos.

Prin urmare, dacă familia urmează să mai numere un membru, luați în considerare câteva metode prin care puteți transforma casa într-un mediu 100% sigur pentru copil:
- Amenajarea holului pentru siguranța copilului. După cum s-ar putea să știți deja, o portiță simplă poate fi cea mai bună soluție care împiedică accesul copilului la scară. Totuși, încercați să găsiți o portiță care să funcționeze foarte bine pentru toți membrii familiei. Dacă este necesar să pășiți peste poartă, acest lucru poate reprezenta un pericol la adresa celorlalți membri ai familiei. O portiță glisantă poate fi ideală, mai ales dacă este prevăzută cu încuietoare robustă, care nu poate fi deschisă oricât de mult s-ar chinui cel mic.
- Amenajarea dormitorului. Chiar dacă urmează să vă implicați într-un proiect de amenajare dormitor mic, asta nu înseamnă că puteți neglija anumite aspecte. În dormitorul copilului și în orice încăpere din casă, trebuie să acordați atenție acelor lucruri care ar putea cauza rănirea copilului. Prin urmare, aveți grijă să blocați sertarele și dulapurile cu medicamente sau substanțe chimice, găsiți modalități de a încuia ușa de la baie chiar dacă asta poate implica schimbarea încuietorii sau a ușii, fixați comodele și rafturile în perete, depozitați în mod corespunzător obiectele mici, montați televizorul pe perete, instalați jaluzele fără fir și aveți grijă ca toate prizele să fie acoperite și cablurile să fie depozitate cât mai aproape de perete. Poate că cel mai bine ar fi să întocmiți o listă cu toate aspectele pe care trebuie să le puneți la punct în orice încăpere pentru ca întreaga locuință să fie sigură pentru copil. Totuși, trebuie să puteți funcționa în casă și să vă puteți îndeplini sarcinile zilnice fără modificări substanțiale, așa că alegeți acele modalități de protecție care sunt compatibile cu stilul personal de viață.
- Amenajarea bucătăriei. Bucătăria prezintă pericole multiple la adresa celor mici. Mai mult, copiii sunt atrași de numeroasele aspecte ale bucătăriei. Mai întâi vei dori să eliminați eventualele elemente periculoase din rafturile inferioare. Investiți în mecanisme de blocare a rafturilor și sertarelor. Apoi, majoritatea persoanelor își depozitează produsele de curățat sub chiuvetă sau pe un raft inferior. Acest lucru este periculos pentru copii, deoarece ei pot inhala sau înghiți acele produse toxice și otrăvitoare. Trecerea la produse de curățare naturale poate face diferența în cazul unui accident, dar cel mai bine este să mutați produsele de curățare într-un loc inaccesibil copiilor. Când gătiți, nu lăsați vasele și tigăile fierbinți la îndemână. Rotiți mânerele spre interior pentru a preveni ca cel mic să apuce și să verse conținutul fierbinte. După cum este necesar, acoperiți prizele din bucătărie.
- Amenajarea băii. Similar bucătăriei, dulapurile și sertarele din baie trebuie prevăzute cu mecanisme de blocare. Produsele de curățare din baie ar trebui ținute într-un dulap încuiat sau inaccesibil pentru cel mic. Uscătorul de păr, bigudiurile electrice, periile și toate celelalte echipamente electrice pe care le utilizați în baie ar trebui păstrate într-un sertar blocat. Apa este un pericol în baie, așa că optați pentru covorașe antiderapante atât pentru pardoseală, cât și pentru cadă sau duș. De asemenea, cei mici sunt foarte atrași de vasul toaletei, așa că investiți într-un mecanism de blocare a toaletei. Un astfel de mecanism va ține copilul în siguranță și îl va împiedica să arunce jucării, telefoane sau alte obiecte în toaletă.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.
