Hernia de disc este o afecțiune întâlnită destul de frecvent, inclusiv în rândul tinerilor, care fac un efort fizic prea intens sau nu știu cum să-și protejeze coloana vertebrală atunci când cară greutăți. Boala apare din cauza lezării unui disc intervertebral.

Sursa foto: unsplash.com
Discurile intervertebrale protejează coloana de șocuri și sunt alcătuite dintr-o parte interioară moale, cu aspect gelatinos, și o parte exterioară tare. Când un disc este afectat, porțiunea din interior iese în afară, în exteriorul discului, lezând astfel nervii din această zonă și provocând durere. Hernia de disc apare de obicei la nivelul coloanei cervicale (în zona gâtului) sau lombare (în partea de jos a coloanei).
Iată ce trebuie să știi despre hernia de disc și despre tratamentele moderne, minim invazive, care sunt disponibile în prezent.
Cauze și simptome ale herniei de disc
Cele mai frecvente simptome ale herniei de disc sunt durerea intensă de spate, care se extinde la picior sau la braț, senzația de slăbiciune sau amorțeală la nivelul unui membru. Alteori însă, este posibil ca afecțiunea să nu provoace simptome și atunci hernia este descoperită doar în urma unei radiografii la nivelul coloanei.
Hernia apare deseori din cauza unei lovituri, căzături sau atunci când pacientul ridică sau cară greutăți mari. Persoanele supraponderale sunt mai expuse acestui risc, dar și cele care fac zilnic o muncă fizică și astfel își solicită foarte mult coloana. Postura greșită și sedentarismul sunt alți factori de risc importanți, deoarece coloana este forțată să stea mult timp într-o poziție incorectă, strâmbă, care o suprasolicită.
Diagnostic și tratament
Există mai multe metode de diagnostic și tratament, esențial este ca evaluarea să fie făcută de un medic neurolog sau neurochirurg de la o clinică de specialitate, cum este Neurohope.ro. Pentru început, medicul va face un consult neurologic, pentru a verifica reflexele, senzațiile și starea musculaturii de la nivelul spatelui.
Apoi, de cele mai multe ori, specialistul va recomanda diferite investigații imagistice, cum este radiografia, tomografia sau RMN-ul coloanei vertebrale. În acest fel, el va putea observa foarte clar care este starea discurilor intervertebrale și dacă au apărut și alte probleme la nivelul coloanei (scolioză sau alte deformări).
Tratamentul trebuie să vizeze în special ameliorarea simptomelor neplăcute, dar și protejarea coloanei, prin evitarea mișcărilor care provoacă durere. Medicamentele analgezice sunt de obicei recomandate și au efect după câteva zile sau săptămâni. În cazuri mai grave, pot fi necesare injecții cu cortizon. În paralel cu acest tratament, medicul va recomanda proceduri specifice, cum este fizioterapia, osteopatia sau kinetoterapia, care să ajute la reabilitarea discurilor afectate.
În anumite cazuri, când acest tratament nu are efect, poate fi necesară o intervenție chirurgicală minim invazivă, pentru eliminarea unei părți din discul herniat (discectomie). De cele mai multe ori, este îndepărtată numai bucata de disc care iese în exterior, dar în cazuri de excepție poate fi necesară scoaterea întregului disc și înlocuirea lui cu unul artificial sau cu o grefă osoasă. Operația este recomandată mai ales atunci când apar complicații ale herniei: pacientul nu mai poate merge normal, suferă de incontinență urinară sau tulburări digestive, iar durerea este foarte puternică.
Procedurile minim invazive pentru tratarea herniei de disc presupun realizarea unor incizii mici și utilizarea unui microscop foarte performant, astfel încât medicul va controla mult mai ușor sângerarea și nu va leza țesuturile adiacente.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.
