
Sarcina înseamnă 9 luni de bucurie, 9 luni de dezvoltare, 9 luni de emoții. „La Feminas Med sarcina înseamnă multă responsabilitate, supraveghere atentă, analize și ecografii realizate la timp. De aceea, îndrumăm orice gravidă să ajungă în cabinetul nostru, să ne facă o primă vizită, atunci când vom stabili împreună o conduită medicală.
Deși toate analizele sunt importante pentru a cunoaște care este evoluția bebelușului, dacă este sau nu o sarcină cu risc, în realitate noi punem accent pe ecografiile de morfologie fetală din cele 3 trimestre de sarcină. Acestea oferă informații cât se poate de valoroase cu privire la dezvoltarea intrauterină a bebelușului.”, a menționat Ildiko Opriș, fondatorul clinicii Femina s Med.
Ecografia de morfologie fetală de trimestrul I se recomandă a fi efectuată în perioada 11-14 săptămâni. Cu toate acestea, cel mai potrivit ar fi să realizați o programare în săptămâna 12 de sarcină. Aceasta este noninvazivă, se realizează transvaginal, cu vezica goală și are rolul de a urmări atent dacă bebelușul începe să se formeze corect. Vârsta sarcinii, data conceperii bebelușului, implantarea embrionului în uter, evaluarea organelor de reproducere ale mamei sunt câteva dintre aspectele urmărite de către medic. În plus, prin intermediul acestei ecografii se va urmări translucența nucală, un test care reușește să descopere dacă bebelușul ar putea dezvolta sau nu sindromul Down ori alte anomalii cromozomiale. În acest trimestru de sarcină se realizează un screening prenatal complet, care include și bitestul pentru ca mama să se asigure că aduce pe lume un bebe sănătos.
Morfologia de trimestrul I se efectuează odată cu bitestul și pentru acest lucru pacienta trebuie să realizeze niște analize de sânge, numiți markeri biochimici fetali. În urma rezultatelor analizelor se va evalua riscul de a dezvolta anumite malformații cromozomiale, precum sindrom Down, Edwards, Patau, etc. Dacă rezultatele sunt nefaste, medicul poate recomanda efectuarea unei amniocenteze sau a unei biopsii de vilozități coriale.
La măsurarea translucenței nucale se va ține cont de dimensiunile normale – de maxim 2,5 mm. Tot ceea ce arată valori mai mari, poate ridica probleme. De regulă, bebelușii ce prezintă anomalii cromozomiale acumulează mai mult lichid la nivel nucal. Măsurarea translucenței nucale se efectuează în primul trimestru de sarcină, în perioada 11-14 săptămâni, mai târziu nefiind relevant.
Morfologia de trimestrul II se realizează între 20 și 24 de săptămâni. Aceasta are rolul de a evalua cât mai exact starea fătului. De aceea, sunt urmărite atent diverse organe interne ale bebelușului. Este considerată una dintre cele mai importante ecografii realizate în timpul celor 9 luni de sarcină. Bebelușului îi sunt urmărite inima, ficatul, rinichii, coloana vertebrală, membrele, bazinul, iar în plus va fi observat și sexul acestuia.
Ecografia de trimestrul III se realizează în jurul săptămânii 32 de sarcină și se urmărește dacă bebelușul s-a dezvoltat corect, dacă se încadrează în limite normale, este măsurată circumferința capului, lungimea femurului, dar și care este data probabilă a nașterii.
Scopul realizării unui examen de morfologie fetală este de a evalua anatomia fătului și de a detecta anumite anomalii ce pot apărea pe parcursul celor 9 luni. Accentul este pus pe dimensiunile fătului, ale placentei, pe urmărirea colului uterin și a cordonului ombilical, dar și pe fluxul de sânge. De aceea, dacă ești însărcinată, te așteptăm la noi pentru o evaluare medicală corectă, dar și pentru cele mai reușite investigații, realizate de o aparatură de ultimă generație!
Femina s Med – clinica ta de încredere!
Pentru programări:
0758 255 838/ 0745 055 000
Bucuresti Strada Tudor Vianu nr 5-7, et 2 ap 5. sector 1, Zona Dorobanti

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
