Majoritatea copiilor se implică într-o multitudine de activități sportive încă de pe băncile școlii, iar unii dintre ei continuă să își urmeze pasiunea o viață întreagă. Este minunat dacă copilul dumneavoastră este pasionat de sport, însă știți deja că orice sport poate implica și anumite riscuri, în special sporturile cu impact sporit.
Fotbalul, handbalul, baschetul, hocheiul sunt principalele sporturi cu impact sporit, în urma cărora copilul poate suferi o comoție. Din ce în ce mai multe studii arată că sporturile cu impact sporit provoacă o serie de comoții și traumatisme, așa că părinții încep să își formeze nenumărate întrebări legate de siguranța copiilor care participă la astfel de sporturi populare.
Ce este o comoție?
Practic, o comoție apare atunci când trauma la nivelul capului și gâtului produce un impact puternic, nenatural asupra creierului. În majoritatea cazurilor, efectele secundare ale unei comoții sunt de scurtă durată și se manifestă ca o durere de cap obișnuită. Cu toate acestea, în unele situații, o comoție poate duce la afectarea funcției creierului.
Cum poate fi prevenită o comoție?
Pe lângă purtarea unei căști, este esențial pentru copii să învețe exerciții de întărire a gâtului și trunchiului. Forța și stabilitatea mușchilor gâtului și trunchiului vor contribui la minimizarea impactului rănilor și a probabilității de comoție în sporturile cu impact sporit, cum ar fi fotbalul și hocheiul.
Kinetoterapia se poate dovedi de un real ajutor pentru copiii și adulții tineri care participă la astfel de sporturi, întrucât un kinetoterapeut este cel mai în măsură să identifice zonele potențiale de slăbiciune și instabilitate. În urma unei evaluări amănunțite, kinetoterapeutul poate să creeze un program de exerciții care să ajute la evitarea vătămărilor grave și a posibilelor comoții. Clinica Medoterapy Life oferă sesiuni de kinetoterapie în școli, de mare ajutor pentru toți copiii, dar în special pentru cei care sunt implicați în activități sportive. Ședințele de kinetoterapie în școli se adresează atât școlilor cu program normal, cât și școlilor cu program sportiv.
Este cu adevărat posibil să prevenim o comoție?
Este aproape imposibil să se prevină o comoție, dar este posibil să se reducă riscul lor. Una dintre cele mai ușoare și mai eficiente metode de a reduce riscul unei comoții este prin purtarea unei căști de protecție. Chiar dacă un sport nu necesită folosirea unei căști, vă sugerăm cu tărie să încurajați copilul să o folosească. Cu cât mai devreme puteți institui acest obicei, cu atât mai bine. În majoritatea sporturilor cu impact sporit, cască nu este o opțiune, ci o necesitate.
Care sunt daunele produse de o comoție?
Comoțiile pot fi detectate chiar și la câțiva ani după ce au avut loc, prin intermediul unei analize RMN, acolo unde comoția apare ca o pată alba. Indiferent de gravitatea comoției, este indicat să le minimalizați cât mai mult posibil.
S-a dovedit că o comoție poate provoca tulburări vizuale temporare, tulburări de vorbire, probleme de echilibru, pierderi de memorie și alte probleme. Cât durează aceste efecte ulterioare depinde de gravitatea comoției și de perioada dintre momentul în care a avut loc comoția și când a fost tratată.
Kinetoterapia poate reduce riscurile comoției
Prin kinetoterapie, copiii care participă la activități sportive pot beneficia de un program structurat, personalizat astfel încât să își poată întâri mușchii care prezintă slăbiciune și să își consolideze trunchiul. Astfel, se va reduce la minimum riscul de comoții. Copiii care lucrează îndeaproape cu un kinetoterapeut sunt mult mai capabili să facă față stresului fizic asociat sportului.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.
