Nașterea bebelușului reprezintă o perioadă pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă pentru proaspăta mămică. Aceasta trebuie să se obișnuiască cu trezirile nocturne și destul de dese, cu reprizele de alăptat bebelușul, cu schimbatul scutecelor și mai ales trebuie să afle cum să facă față durerilor provocate de colici. O mare parte din timpul său se află în parcuri sau în zone liniștite, plimbându-și bebelușul. De asemenea, va ajunge des la medic pentru controalele periodice, aflând că puiul său este bine și va citi destul de mult despre cum să diversifice hrana bebelușului său, cum să îi vorbească și cum să îl liniștească ori de câte ori nu se simte bine.
Toate aceste lucruri necesită mult timp pentru proaspăta mămică și de aceea cele mai multe femei uită să își mai dedice puțin timp și pentru ele după naștere. Uită să se mai privească în oglindă și mai ales uită să se mai răsfețe cu anumite trucuri de îngrijire pe care le făcea mai înainte de venirea pe lume a bebelușului. Și totuși, lucrurile nu trebuie să stea chiar așa…
Iată mai jos 5 idei pe care să le ai în vedere și care îți explică cum să ai grijă de tine după naștere:
- Relaxează-te la o repriză de cumpărături! Orice femeie iubește să cumpere, așa că mai mult ca sigur te vei simți minunat știind că urmează să îți faci cadou ceva care îți place destul de mult. Alege acest parfum original pentru tine și de ce nu oferă-i și partenerului acest parfum Invictus. Mai mult ca sigur vei avea o zi relaxată, știind că ai mers sau ai „răsfoit” mai multe pagini cu produsele pe care le iubești. De asemenea, dintr-o repriză de shopping nu trebuie să lipsească nici obiectele vestimentare, așa că ar fi bine să alegi ceea ce îți place să porți și astfel să rămâi aceeași persoană cochetă de mai înainte de sarcină.
- Machiază-te în fiecare zi – chiar dacă mergi cu bebelușul la plimbare sau pur și simplu rămâi în casă cu el, rujul nu trebuie să lipsească de pe buzele tale. Încearcă, pe măsură ce bebelușul tău doarme, să te bucuri de câteva momente doar pentru tine și machiază-te încă de dimineață. Desigur, nu folosi ceva strident, ci un machiaj de zi, însă acest mic truc s-ar putea să te binedispună și să te ajute să ai o zi mai frumoasă.
- Mergi la cosmetică – chiar dacă ești mămică ai nevoie de puțin timp și pentru tine. Și chiar dacă ai impresia că îți vei abandona bebelușul trebuie să știi că partenerul tău, tatăl copilului, poate suplini la fel de bine lipsa ta pentru o oră sau două. Ai putea alege să mergi la cosmetică și să te răsfeți cu anumite tratamente faciale sau pentru corp. De exemplu, ai putea să te epilezi, pensezi sau ai putea apela la soluțiile specialiștilor pentru îngrijirea tenului tău.
- Nu uita de mersul la sală – dacă mai înainte de sarcină erai o persoană destul de activă, trebuie să știi că nașterea bebelușului nu trebuie să îți schimbe radical stilul de viață. Rămâi în continuare la fel de activă și cere-i partenerului să stea cu bebelușul ori de câte ori mergi la sala de fitness, aerobic sau la bazin.
- Nu uita de tratamentele de remodelare corporală! Fie că este vorba despre împachetări sau electrostimulare, acestea te vor ajuta să beneficiezi de aceeași siluetă frumoasă de altădată. Încearcă să le ceri ajutorul celor dragi să stea cu bebelușul cât timp ești tu plecată.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.

