În timpul școlii, cunoscutul realizator de radio și televiziune Cătălin Striblea a avut profesori care creau olimpici. Ce nu puteau crea era însă inspirație și motivație, iar elevii care erau în afara cercului de inițiați erau lăsați în urmă. „Predatul însemna multe formule înșiruite pe tablă, pe care apoi trebuia să le memorăm. Țin minte că pentru unele teze învățam pagini întregi fără să le înțeleg neapărat. Dacă m-ar fi dus cineva să-mi arate exact ceea ce se întâmplă cu anumite fenomene cu siguranță aș fi avut altă amintire”, spune Cătălin Striblea. Ce ar schimba la educația din România de astăzi? „Aș opri metoda asta de învățare care te pune să îngurgitezi tone de informații. Nu aș mai premia-o. Aș premia inovația, inventivitatea, capacitatea de analiză și sinteză și capacitatea de a da soluții la situațiile ivite”, explică el.
Cum te-au influenţat profesorii în alegerile pe care le-ai făcut în viață?
Nu țin minte să fi fost vreun obiect sau un profesor care să-mi determine o alegere ulterioară. Ba, cel puțin la fizică și chimie, am avut așa o baftă încât m-am ferit ani de zile de obiectele astea. Nu pentru c-ar fi fost profesori răi, ci dimpotrivă. Și la gimnaziu și la liceu erau oameni severi cu o foarte bună reputație profesională care generau olimpici naționali și internaționali. Pentru noi ceilalți era un mister ceea ce se întâmpla acolo. Țin minte că la fizică și chimie erau pagini întregi pe care le învățam pe de rost. Nu înțelegeam mai deloc formulele cu pricina, iar chimia organică a fost un dezastru. Am avut însă un profesor de istorie care m-a fascinat. În clasa a V-a a reușit să ne predea istoria antică cu hărți și povești de o manieră care făcea orele foarte scurte. Cred c-au fost cele mai bune ore pe care le-am avut vreodată.
Cum ai fi vrut să fie predate materiile care te-au preocupat?
Nu cred că în opt ani de școală să fi fost de opt ori în laborator. Vizitele la laborator erau un eveniment și ne dădeau nouă sentimentul de siguranță că nu vom fi ascultați. Mi-aș fi dorit să văd mai multe experimente, să văd obiecte. Amintirea mea clară este legată de două feluri de ore. Cele în care se preda și apoi cele în care eram ascultați. Predatul însemna multe formule înșiruite pe tablă, pe care apoi trebuia să le memorăm. Țin minte că pentru unele teze învățam pagini întregi fără să le înțeleg neapărat. Dacă m-ar fi dus cineva să-mi arate exact ceea ce se întâmplă cu anumite fenomene cu siguranță aș fi avut altă amintire. Pur și simplu aș vrea ca orele să nu mai fie o înșiruire de rânduri pe tablă.
Cum te-au inspirat profesorii să fii mai bun, să aspiri la mai mult, cum ți-au deschis orizontul?
Cred că în primul rând mi-au impus o disciplină și un tip de respect. Era aproape imposibil și în egală măsură rușinos să te duci cu lecțiile neînvățate. Asta este prima lecție a școlii făcute de mine. Nu cred c-a fost loc de vise, ba îmi amintesc destule episoade în care acestea erau puse la punct. Așa funcționa școala la vremea respectivă. Știu că la română, în liceu, am avut acel plus de care te bucuri ca elev. Am avut parte de context pentru ce învățam, am avut parte de explicații dincolo de școală și de mai multă înțelegere pentru abordările noastre.
Ai avut vreun profesor care să îți fi stimulat încrederea în sine?
Nu-mi aduc aminte. Dacă mă întorc în timp, nu cred că era metoda lor favorită. Se cultiva mai ales capacitatea de a răspunde și de a înmagazina informații potrivit unor metode știute. Țin minte că și atunci când mi-am dat silința serios la un obiect și am depășit așteptările tuturor, încercarea mi-a fost pusă la îndoială. Și, acum, răspunzând la aceste întrebări îmi dau seama că, mai curând, am impresii negative despre școală și că îmi apar în față întâi lucrurile de care să mă plâng și nu cele care mă inspiră.
Dacă ar fi să schimbi ceva ACUM, ce ai schimba în educaţia din România?
Aș opri metoda asta de învățare care te pune să îngurgitezi tone de informații. Nu aș mai premia-o. Aș premia inovația, inventivitatea, capacitatea de analiză și sinteză și capacitatea de a da soluții la situațiile ivite. Și mi-aș dori ca orele să nu mai fie o înșiruire de cuvinte ale profesorului către elevi. Aș muta orele în laboratoare sau în medii mai apropiate de zona cu pricina. Cred că deja mulți o fac, știu de la fiul meu, dar mi-aș dori ca aceasta să fie norma.
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.